Ziua Victoriei, omagiată la Constanţa. Depunere de flori la Mormântul Ostaşului Sovietic Consulul Federaţiei Ruse, Vladimir Volkov - „Amintire veşnică eroilor războiului!“ (galerie foto)

Ca în fiecare an, în ajunul zilei de 9 mai, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în al Doilea Război Mondial, Consulatul Federaţiei Ruse la Constanţa a organizat, ieri, ceremonia depunerii de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Sovietic din Cimitirul Central Constanţa.
 
Cu ocazia Zilei Victoriei, reprezentanţi ai autorităţilor locale constănţene şi veterani de război au adus un omagiu celor care şi-au dat viaţa pentru pace, depunând coroane de flori la locul înhumării ostaşilor şi ofiţerilor sovietici din Cimitirul Central Constanţa. La eveniment au participat Vladimir Volkov, consulul Federaţiei Ruse la Constanţa, Pavel Alekseenko, reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Dumitru Babu, viceprimar al municipiului Constanţa, profesorul Marian Cojoc, de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa, colonelul Daniel Gheorghe Popa, inspectorul-şef al ISU „Dobrogea“, colonelul Constantin Dima, inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ filiala Constanţa, Silviu Feodor- din partea Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, reprezentanţi ai structurilor MAI, ai Prefecturii Constanţa, ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Retragere, ai Uniunii Armenilor din Constanţa, ai Parohiei Bisericii Armene la Constanţa, reprezentanţi ai Gazprom Nefti în România.
 
Slujba religioasă a fost oficiată de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Pentru prima dată, la acest eveniment au participat doi veterani de război, din partea Consiliului Veteranilor din Moscova.
 

„Astăzi, în ajunul Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, ne-am adunat lângă Monumentul Soldaţilor şi Ofiţerilor Sovietici, ca să cinstim memoria celor căzuţi în crudul război împotriva fascismului. În cel de-al Doilea Război Mondial au fost implicate 61 de state şi aproape 80% din populaţia Pământului. Probabil nu există nicio ţară care, într-un fel sau altul, să nu fi suferit din cauza acestei tragedii. Dar evenimentele cele mai crude şi totodată hotărâtoare ale acestui război inuman s-au desfăşurat pe teritoriul Uniunii Sovietice. Germania fascistă şi aliaţii săi se aşteptau să înrobească Europa şi Rusia Sovietică, dar planurile lor au eşuat. Rezultatele marilor bătălii de pe Frontul de Est, precum Apărarea Moscovei şi a Leningradului, luptele de la Stalingrad, Bătălia de pe Arcul de la Kursk, pe care nu le vom uita niciodată, au dus la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Jertfele celei mai sângeroase catastrofe din istoria omenirii au fost mai mult de 50 de milioane de oameni. Ne amintim că armata română, la etapa finală a războiului, a participat la o serie de lupte importante, şi alături de armata sovietică a luptat împotriva jugului fascist pe teritoriul european, participând la eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei. Întotdeauna ne vom aminti de ajutorul aliaţilor noştri, de cooperarea acestora, care ne-au ajutat să punem punctul final al victoriei în război. Şi astăzi, din toată inima, mulţumim veteranilor războiului care au obţinut victoria în luptele crâncene. Memoria istorică şi adevărul despre cel de-al Doilea Război Mondial trebuie să înceteze astăzi forţele care sunt dornic de dominaţie mondială. Amintire veşnică eroilor războiului care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Europei şi a întregii lumi de sub jugul fascist! Trăiască pacea şi triumful dreptăţii!“, a transmis Vladimir Volkov, consulul Federaţiei Ruse la Constanţa.

 

„Ostaşii armatei sovietice şi-au dat viaţa în lupta pentru eliberarea omenirii de robia fascistă. La eveniment sunt şi doi veterani, de peste 90 de ani, veniţi de la Moscova, care au dat o nuanţă deosebită acestei pomeniri a eroilor ce şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea omenirii de sub dominaţia fascistă. Românii, ruşii şi alte popoare s-au înfrăţit în lupta împotriva răului, a fascismului. Toate acestea s-au petrecut în numele prieteniei şi al credinţei comune creştine. Şi astăzi trebuie să fim uniţi şi călăuziţi de aceeaşi lumină a credinţei noastre ortodoxe. Rusia este o ţară puternică, cu oameni credincioşi, cu un conducător care este deasupra tuturor prin credinţă, demnitate, prin ceea ce face pentru ţara sa. Este conducătorul care dă mâna cu patriarhul, care se consultă cu dânsul. Vladimir Putin şi Dimitri Medvedev sunt ctitori de biserici nu numai în ţara lor, ci şi la Sfântul Munte, în ţara sfântă şi în alte ţări ortodoxe. Unii îl acuză că ar avea ţinută de ţar, dar ţarii Rusiei au fost cei care au ţinut demnitatea poporului şi credinţa ortodoxă curată. Pentru noi, oamenii credincioşi care vrem să ţinem oamenii în lumină, această apreciere, aşa-zis negativă, este una cu totul pozitivă. Sunt tare fericit că am întâlnit veteranii şi, iată, generalii, ofiţerii ruşi şi români, astăzi sunt împreună, aşa cum trebuie să fie mereu, sub lumina credinţei şi a demnităţii. Dumnezeu să-i odihnească pe cei ce s-au jertfit ca noi să avem libertate, demnitate şi credinţă şi să urmăm pilda vieţii şi a jertfei lor prin credinţă şi fapte frumoase“, a transmis ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

 
Pe 9 mai 1945, Germania nazistă capitula sub loviturile Forţelor Naţiunilor Unite. De atunci, data de 9 mai este cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a conflictului armat în care au pierit zeci de milioane de oameni. Cu cei mai mulţi morţi a plătit însă Rusia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Depunere de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Sovietic din Constanţa (galerie foto)

04 May 2017 3356