71% din bugetul pe 2019, alocat de Primăria Cumpăna pentru investiţii (galerie foto)

Primăria comunei Cumpăna a organizat pe data de 12 aprilie o dezbatere publică, în cadrul căreia s-au adus în atenţia locuitorilor mai multe aspecte importante. Astfel, pe ordinea de zi s-au aflat următoarele puncte: bugetul local de venituri şi cheltuieli al unităţii administrativ-teritoriale Cumpăna, capitolele Funcţionare şi Dezvoltare pentru anul 2019; bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al SC Salubrizare şi Gospodărie Cumpăna SRL, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Clubului Sportiv „Victoria“ Cumpăna.
 
Primarul Mariana Gâju a prezentat locuitorilor comunei Cumpăna proiectul de buget pe anul 2019 alături de viceprimarul Florin Neagu, de secretarul comunei, Sorin Daniel Nicolae, de consilieri locali şi de funcţionari publici ai Primăriei Cumpăna. Potrivit primarului comunei Cumpăna, veniturile totale planificate sunt în sumă de 75.796.127 de lei, în creştere cu peste 26% faţă de anul 2018. Suma alocată pentru investiţiile din comună reprezintă peste 71% din valoarea totală a bugetului, investiţiile fiind în sumă de 54.243.142 de lei. Primarul Mariana Gâju a spus, printre altele, că misiunea administraţiei locale a comunei Cumpăna constă în asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, oferirea unor servicii publice locale de calitate, realizate în condiţii de eficienţă, într-un mod echitabil, transparent şi legal.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 334

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 339

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1455

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 584

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 843

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 864

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 551

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 607

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 680

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 744

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 611

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 716

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 878

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 855

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 951