A fost inaugurată şcoala din CorbuGălbinaşu - „Este o şcoală superbă, la standarde europene" (galerie foto)

Corbu-MarianGalbinasu.jpgCopiii din clasele primare, însoţiţi de învăţătoare, au participat ieri la inaugurarea şcolii cu clasele I-VIII „Gheorghe Lazăr" din Corbu. Cu implicarea autorităţii locale, şcoala s-a aflat timp de opt luni în lucrări de reabilitare şi extindere.

La eveniment au fost prezenţi primarul localităţii, Marian Gălbinaşu, şi inspectorul şcolar general adjunct, prof. Mircea Vrană. Copiii le-au urat bun venit invitaţilor. După tăierea panglicii inaugurale, micuţii i-au întâmpinat cu flori pe inspectorul şcolar general adjunct, prof. Mircea Vrană, şi pe şeful autorităţii locale, Marian Gălbinaşu. „Să obţineţi rezultate cât mai bune la învăţătură!", le-a spus copiilor prof. Mircea Vrană. La rândul său, primarul Marian Gălbinaşu le-a transmis copiilor să se bucure de noua şcoală şi să aibă rezultate bune. Părintele Ciprian Cojocaru de la Arhiepiscopia Tomisului, preotul protopop Grigore Prodan şi preotul paroh Viorel Marian Ciocănel au oficiat o slujbă de binecuvântare a clădirii. Un grup de elevi ai şcolii au pregătit cu ocazia acestui eveniment un moment artistic, pe care l-au dedicat tuturor celor prezenţi şi în special celor care au ajutat la reabilitarea şi extinderea Şcolii nr. 1 „Gheorghe Lazăr".

„A fost un proiect pe care doream să-l implementăm de 5-6 ani"

corbu1.jpgŞeful autorităţii locale a mărturisit că mai bine de cinci ani de zile s-a luptat pentru ca acest obiectiv să devină realitate. „Astăzi (n.r. ieri) facem inaugurarea reabilitării totale a Şcolii Generale nr. 1, denumită „Gheorghe Lazăr". A fost un proiect pe care doream să-l implementăm de 5-6 ani. Iată că anul trecut am reuşit să obţinem finanţarea, iar după opt luni de muncă asiduă avem în sfârşit o şcoală modernă, care să pună bazele unui învăţământ de calitate, pe care ni-l dorim în localitate", a declarat Marian Gălbinaşu. Reabilitarea şcolii s-a făcut prin Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu bani de la Banca Mondială, iar Consiliul Local Corbu a avut o contribuţie de aproximativ 600.000 de lei. Valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 3.600.000 de lei. „Este o şcoală superbă, construită la standarde europene, unde sperăm să se înveţe cât mai mult şi cât mai bine", a menţionat Gălbinaşu, care a adăugat că în comună există şi o grădiniţă realizată la cele mai înalte standarde.

Extinderea şcolii, impusă de noua Lege a Educaţiei

Timp de opt luni de zile s-a lucrat la reabilitarea interiorului şi exteriorului clădirii unităţii de învăţământ. Acoperişul a fost schimbat, fiind în aceleaşi timp construit un corp nou de şcoală, cu patru săli de clasă. Potrivit primarului, parchetul a fost înlocuit, la fel şi mobilierul. De asemenea, au fost montate centrale termice şi s-au construit grupuri sanitare la fiecare etaj. „Extinderea şcolii cu un corp nou format din patru săli de clasă a fost necesară având în vedere faptul că, din septembrie, noua Lege a Educaţiei propune introducerea obligatorie a claselor zero şi a clasei a IX-a. În situaţia dată, nu exista un spaţiu suficient pentru a putea fi şcolarizaţi copiii care vor învăţa în aceste două clase ce vor deveni din toamnă obligatorii", a explicat Marian Gălbinaşu. În noua şcoală învaţă aproximativ 350 de copii, iar la nivelul întregii localităţi sunt şcolarizaţi 750 de elevi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Comuna Corbu cumpără echipamente IT, echipamente digitale și mobilier școlar pentru Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr, din localitate (DOCUMENT)

19 Feb 2024 600

Primăria Corbu anunță lansarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale Școala Gimnazială Gheorghe Lazar Corbu“

31 Aug 2023 779

Județul Constanța Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, comuna Corbu face angajări. Ce post este vacant

29 Mar 2022 1218

Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Comuna Corbu, județul Constanța angajează îngrijitor

06 Dec 2020 1355

Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din comuna Corbu angajează îngrijitor

05 Nov 2020 2058

Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr“, din comuna Corbu, angajează îngrijitor!

18 Sep 2020 1981

Au trecut două secole de la înfiinţarea primei şcoli în limba română! Cine este fondatorul ei

05 Jun 2018 2055

ISJ a demarat o anchetă Directoarea şcolii din Corbu, reclamată că a agresat mai mulţi elevi

05 Nov 2014 3194

UPDATE. Ce spune ISJ Copii din Şcoala „Gheorghe Lazăr“ din comuna Corbu, abuzaţi fizic de o învăţătoare

04 Nov 2014 3685

Școala Primară Vadu îşi redeschide mâine porţile

22 Sep 2014 2383