A fost suplimentat numărul de benzi din intersecţia bulevardelor Tomis şi Aurel Vlaicu

Traficul rutier din zonele fierbinţi ale oraşului a fost fluidizat după ce a fost suplimentat numărul de benzi din intersecţia bulevardului Tomis cu Aurel Vlaicu.
 
Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban, a sistematizat intrarea dinspre oraşul Ovidiu, prin creşterea numărului de benzi, de la trei la patru, două pentru înainte şi două spre staţiunea Mamaia, susţin reprezentanţii administraţiei locale.

De asemenea, pe bulevardul Aurel Vlaicu, pe sensul de mers spre staţiunea Mamaia, a fost suplimentat numărul de benzi tot de la trei la patru, două pentru înainte şi două pentru stânga, către Ovidiu. Tot în cadrul lucrărilor de sistematizare, în dreptul supermarketului Penny din zonă, au fost executate marcaje de linie dublă continuă, urmând a se monta şi separatoare de sens.
 
La începutul acestei luni, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, anunţa că în locul Oborului de pe bulevardul Aurel Vlaicu, desfiinţat, va fi realizată o infrastructură de mobilitate ori o autogară sau un punct modal de transport. „Bulevardul Aurel Vlaicu nu va mai fi un drum de centură, ci un bulevard al Constanţei. Zona se va ridica în conformitate cu momentul actual. Aici vor fi şi alte investiţii private, iar până în 2025 va fi o zonă extrem de atractivă, în special pentru zona de birouri“, a precizat edilul-şef. Totodată, dacă proiectele municipalităţii se vor materializa, aici ar putea fi construite o sală polivalentă şi un bazin de înot. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Sofer

20 Jul, 2018 12:19

Obligatoriu trebuie trasat marcaj in centrul intersectiei. De pe banda întâi te trezești pe banda a doua. Vor fi accidente și multe înjurături.

Jenna

20 Jul, 2018 01:21

Nici nu vă trece prin cap câtă apă va curge pe Dunăre până se va face o sală polivalentă, un bazin de înot și un stadion frumos. Mincinoși ăștia cred că ne pot prostii la infinit. Sper să ajungă la lada de gunoi a istoriei.

Articole asemanatoare

Constanța Lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus continuă! Pe ce străzi se lucrează

17 Apr 2024 381

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 438

Primăria Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 438

Licitații publice Cât costă mentenanța pentru „Parcarea verde“ din zona Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 435

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 958

Un scuar median a fost amenajat la trecerea de pietoni situată pe strada Soveja, la intersecția cu strada Semănătorului din Constanța (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 506

Primăria Constanța Trotuarele din mai multe zone din oraș, în curs de modernizare (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 504

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 568

Lucrări de asfaltare în Constanța. Restricții de trafic pe strada Milano și aleea Pandurului

03 Apr 2024 478

Se asfaltează strada Theodor D. Speranția din cartierul Km 5, Constanța. Restricții totale de trafic rutier

03 Apr 2024 433

În mai multe zone din Constanța se lucrează la infrastructura rutieră! Trafic restricționat total pe strada IL Caragiale

01 Apr 2024 502

O nouă trecere de pietoni, amenajată în municipiul Constanța. Iată unde

29 Mar 2024 614

Primăria Constanța Continuă procesul de reabilitare a carosabilului pe strada Micșunelelor, tronsonul cuprins între străzile Mugurului și Amurgului

29 Mar 2024 397

Licitații Constanța Confort Urban SRL, licitație de 3 milioane de euro pentru achiziția de pavele (DOCUMENT)

26 Mar 2024 562

Restricții totale de trafic rutier pe o stradă din municipiul Constanța din cauza lucrărilor de asfaltare. Ce stradă este vizată

26 Mar 2024 506