ACIA iniţiază un proiect pentru desfiinţarea taxei de linişte din Constanţa

Asociaţia Constanţa Ia Atitudine (ACIA) a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care urmăreşte desfiinţarea taxei de linişte. În sprijinul acestui demers, Andrei Popescu, preşedintele ACIA, anunţă demararea unei campanii de strângere de semnături de la constănţeni.
 

„În ciuda sumelor mari care se colectează din taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia şi Sat Vacanţă, oraşul Constanţa a ajuns să fie invadat de hoţi, tâlhari şi cerşetori“, susţine Asociaţia Constanţa Ia Atitudine. ONG-ul constănţean precizează că, potrivit Serviciului Public de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Constanţa, la nivelul anului trecut, din taxa de linişte s-au colectat 6.611.826 de lei. ACIA reaminteşte, în această ordine de idei, că taxa trebuie să fie utilizată „pentru paza unor bunuri publice, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a faptelor ilicite, antisociale, manifestate prin cerşetorie, furturi, tâlhărie şi prostituţie, pentru combaterea comerţului stradal neorganizat, pentru prevenirea depunerilor de moloz şi gunoi menajer şi pentru prevenirea lipirii de afişe pe faţadele clădirilor, stâlpi şi copaci“. Andrei Popescu consideră că, în pofida sumelor importante care se colectează anual prin intermediul acestei taxe, intersecţiile sunt pline de cerşetori şi vânzători ambulanţi. „De asemenea, firmele care sunt plătite din banii colectaţi din această taxă nu fac nimic pentru a stârpi fenomenul. Centura Constanţei, şi nu numai, este plină de prostituate, care se afişează nu numai noaptea, dar şi în plină zi, sub ochii copiilor şi ai altor constănţeni sau turişti care tranzitează respectivele zone“, atrage atenţia preşedintele ACIA.

Totodată, Popescu susţine că în municipiul Constanţa şi în staţiunea Mamaia „furturile şi spargerile s-au înmulţit mai mult ca niciodată“. „Practic, nimic din ce scrie în contractele încheiate cu firme private nu se respectă, deşi agenţii economici plătesc şi zeci de mii de lei pe an în contul acesteia“, declară Popescu. Având în vedere aceste aspecte, dar şi „faptul că liniştea şi siguranţa publică sunt asigurate şi de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia Locală Constanţa“, Asociaţia Constanţa Ia Atitudine cere desfiinţarea taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia şi Sat Vacanţă.
Astfel, ACIA a depus la Primăria Constanţa un proiect de hotărâre privind desfiinţarea acestei taxe, dar, pentru că Legea 215 a administraţiei publice locale o impune, pentru susţinerea proiectului va fi demarată o campanie de strângere de semnături de la constănţeni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Taxa de folosire a tramei stradale pentru anul 2016 rămâne valabilă

11 Apr 2017 2254

Va lua măsuri Făgădău? După Uzun, de la SPIT, viceprimarul Babu, chemat să dea explicaţii în faţa consilierilor locali

24 Feb 2017 9007

Teste de laborator îngrijorătoare. Stafilococul hemolitic, în Spitalul CFR Constanţa! (document)

02 Feb 2017 5156

Protest în fața Prefecturii „Scoatem Constanța din beznă!” (galerie foto+video)

28 Jan 2017 8549

Sâmbătă, ACIA organizează protest „Scoatem Constanţa din beznă!“

27 Jan 2017 3754

Rampele de acces, mărul discordiei Cum răspunde Spitalul Judeţean Constanţa la sesizarea făcută de ACIA la Avocatul Poporului

22 Nov 2016 3386

Popescu, scrisoare deschisă către Făgădău „Majoritatea semnalelor de alarmă trase de noi, au fost soluționate“

27 Oct 2016 3828

Spitalul Judeţean s-a mai ales cu o plângere din cauza lipsei rampelor de acces în ambulatoriu! Ce amenzi riscă?

25 Oct 2016 2864

Spitalul Judeţean Constanţa, reclamat la Avocatul Poporului de Asociaţia Constanţa Ia Atitudine (document)

13 Oct 2016 4201

Municipalitatea, aproape să încaseze o nouă lovitură în instanţă Judecătoarea Laura Opariuc nu a vrut să judece dosarul

19 Sep 2016 4951

Se deschide Cutia Pandorei Avocat Silvia Uscov şi consilierul local Andrei Popescu, despre efectele anulării taxei de linişte

17 Sep 2016 14620

Totul se decide la Palatul de Justiţie Constanţa - taxa de tramă stradală ar putea fi anulată azi

08 Sep 2016 3627

Detalii exclusive din dosar! Municipalitatea constănţeană riscă o nouă lovitură! Poate rămâne şi fără taxa de tramă stradală

09 Jun 2016 4392

Candidatul independent la primăria Constanţa George Andrei Popescu - „Constănţenilor le propun să înveţe să îşi iubească oraşul“

27 Apr 2016 12924

ACIA cere Primăriei Constanța să respecte legea ”Faceți public proiectul de buget pentru 2016!”

25 Jan 2016 1584