Adunarea generală a Asociației Comunelor din România Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a primit Colanul de Aur al ACoR

În perioada 05-08 februarie 2023, în Sala Grand Ballroom a Hotelului JW Marriott din București, au loc lucrările celei de 26-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România precum și Consiliul director în ședință ordinară pe semestrul I/2023.
 
Această ediție reunește peste 350 de primari și reprezentanți ai comunelor din toate județele României, precum și reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM), împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale care s-au arătat interesați să identifice cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și stabilirea măsurilor ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.


 
Luni, 6 februarie 2023, în cadrul lucrărilor, printr-o ceremonie solemnă oficiată de Attila-Zoltán Cseke, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Filiala Județeană Constanța a ACoR a primit COLANUL DE AUR PENTRU ACTIVITATEA PE ANUL 2022, distincția fiind acordată în semn de recunoaștere a meritelor pe baza activității filialei la nivel județean pe întregul an, mobilizarea membrilor și pentru rezultatele în ceea ce privește plata cotizației raportată la numărul de membri. 

Astfel, Colanul de aur al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Constanța a ACoR și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la egalitate aflându-se și Filiala Județeană Vrancea a ACoR, colanul fiind oferit președintelui filialei și primarului comunei Bolotești, Fănică POPA. Colanul de argint al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Călărași a ACoR,  Nicolae PANDEA, primarul comunei Ștefan cel Mare, iar Colanul de bronz al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Neamț a ACoR și primarul comunei Bârgăuani, Petrică ȘCHIOPU.



De asemenea, pentru întreaga implicare în viața sportivă a comunității și pentru multiplii campioni pe care îi sprijină în cadrul Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, comunei Cumpăna din județul Constanța i-a fost oferit ordinul, trofeul și diploma ediției a VIII-a, „Ivan PATZAICHIN”, instituit începând cu anul 2015, fiind oferit comunelor și primarilor acestora în semn de apreciere pentru sprijinirea excelenței în sport în lumea satelor.

În cadrul adunării au luat parte și invitați de la nivel internațional luând cuvântul Dariusz-Antoni STRUGAŁA, vicepreședinte al Asociației Comunelor din Republica Polonă, vicepreședinte al Grupului Politic al Alianței Europene în Comitetul European al Regiunilor, primar de Jaraczewo, Republica Polonă; Dr. Walter LEISS – secretarul general al Asociației Comunelor și Orașelor Mici din Austria; cât și Valentina CASIAN – vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, primarul municipiului Strășeni.

Printre temele importante supuse dezbaterii se numără dezvoltarea rurală în cadrul Comitetului European al Regiunilor, parteneriatul estic, salariul primarilor pe categorii de unități administrativ-teritoriale și diferențele dintre ele, numărul de consilieri locali în raport cu numărul populației, comuna cu cel mai mic număr de locuitori și altele, realizându-se de asemenea o analiză a problemelor cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autorităților administrației publice locale.

Toate aceste probleme, cât și altele, au fost dezbătute cu reprezentanții administrației publice centrale:
  • Adrian-Ioan VEȘTEA, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR);
  • CSEKE Attila-Zoltán, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;
  • Dragoș-Costin TELEHUZ, Secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
  • Gheorghe-Daniel NICOLAȘ, primarul orașului Odobești, județul Vrancea, prim-vicepreședintele Asociației Orașelor din România.
  • Ioan-Marcel BOLOȘ, ministrul investițiilor și proiectelor europene;
  • Laurențiu-Adrian NECULAESCU, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • Mircea ABRUDEAN, Șef al Cancelariei Prim-Ministrului, cu rang de ministru;
  • Simona BUCURA-OPRESCUpreședintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din cadrul Camerei Deputaților;
  • Ștefan ILIE, primarul municipiului Tulcea, județul Tulcea, consilier onorific al președintelui ACoR pentru relația cu Asociația Municipiilor din România;
  • TÁNCZOS Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Acest eveniment este un exemplu de colaborare a autorităților publice locale cu cele centrale în interesul cetățenilor din mediul rural.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 308

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 393

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 410

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1462

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 585

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 844

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 866

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 553

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 608

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 682

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 746

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 613

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 719

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 884

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 857