Alte două artere importante din Cumpăna, asfaltate (galerie foto)

  • Continuă campania de asfaltare a străzilor din comuna Cumpăna, județul Constanța
 
Continuă lucrările de asfaltare a străzilor din localitatea constănțeană Cumpăna. Autoritatea locală anunță că pe 5 octombrie au fost asfaltate strada Carol I și aleea Izvor.


 
Ambele străzi sunt incluse în proiectul „Reabilitare și Modernizare Străzi în comuna Cumpăna – 10,7 Km”. Este vorba despre următoarele străzi din comună: Dimitrie Bolintineanu (paralel cu str. G. Bacovia), Zootehniei, Cerealelor, Plopilor (între Spicului şi Amurgului), aleea zona G, aleea Veteranilor (trei tronsoane), Vişinilor, Vasile Pârvan (între strada Iancu de Hunedoara şi strada Vasile Lupu), Iancu de Hunedoara (între strada Vasile Pârvan şi strada Iancu Jianu), Vasile Lupu, Duiliu Zamfirescu, Carol I, I.L. Caragiale, Teiului, Castanilor, Iasomiei, Busuiocului, Arţarului, Stroe Felix, Alimănişteanu, Transformatorului (între str. Berzei şi str. Alexandru cel Bun), Monumentului (între şoseaua Constanţei şi strada Osman Gafar), Tractorului, Nucilor, Cauciucului, Dacia, Bujorilor, aleea Stadionului şi Berzei (între strada Monumentului şi strada Izvorului).




PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 
Citește și:


Continuă lucrările de asfaltare a străzilor din comuna Cumpăna (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 335

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 770

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 790

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 780

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 596

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 564

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 527

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 570

Regimul de înălțime pentru PUZ Constanța-Cumpăna, dezbătut la Curtea Supremă! Judecătorii de la Curtea de Apel au declinat dosarul (MINUTA)

31 Mar 2024 599

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 662

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 661

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la ceas aniversar

26 Mar 2024 2485

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 722

Mașină răsturnată în canal, în urma unui accident, între Cumpăna și Agigea, județul Constanța

25 Mar 2024 1144

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 587