ANCPI a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Săcele din județul Constanța



Proprietarii a peste 6.000 de imobile din comuna Săcele, județul Constanța, primesc, începând de astăzi, noile cărți funciare. Documentele sunt eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF), susținut de Guvernul României. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice, și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Săcele din județul Constanța. Noile cărți funciare ale celor 6.584 de imobile au fost înmânate Primăriei Comunei Săcele.

În comuna Săcele, lucrările de cadastru general realizate în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”- finanțat din fonduri europene nerambursabile au început în anul 2020 și au vizat o suprafață totală de 14.421,5629 de hectare.

În prezent, din totalul de 70 de UAT-uri din județul Constanța, au fost cadastrate în proporție de sută la sută șapte comune, iar în alte 56 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șapte milioane de hectare, sistematizate de ANCPI

06 Sep 2023 441

Licitații Constanța Actual Development SRL și-a adjudecat contractul de cadastru pentru Mangalia și stațiuni (DOCUMENT)

03 Aug 2023 714

Ministerul Dezvoltării Lucrări de cadastru, gratuit pentru cetățeni, în peste 80% dintre localități

02 Aug 2023 577

Consiliul Județean Constanța cumpără servicii de cadastru pentru aproape 900 km drumuri

18 Jun 2023 854

Decizie CNSC Achiziție directă organizată de Universitatea Ovidius, trimisă pe masa judecătorilor de la Tribunalul Tulcea

01 Jun 2023 1136

A&C Topo Proiect din Constanța, contract cu Primăria Mereni. Firma va înregistra în sistemul integrat de cadastru imobilele din comună (DOCUMENT)

24 May 2023 752

MDLPA Licitație pentru înregistrarea proprietăților din 92 de comune, cu fonduri europene

22 May 2023 679

A fost finalizat cadastrul sistematic pentru terenurile din extravilanul orașului Techirghiol

16 May 2023 691

Callatis Therm SA a intrat în insolvență! Printre asociați, Consiliul Local al Municipiului Mangalia

03 May 2023 2270

Ministerul Dezvoltării Aproape 6 milioane de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni

03 May 2023 669

OCPI Constanța desfășoară acțiunea de intabulare a imobilelor din localitatea Valu lui Traian

25 Apr 2023 715

DNA declanșează o procedură foarte importantă! 8h/zi - 40h/săptămână

27 Mar 2023 2176

Societatea fratelui fostului director de la Cadastru, din Primăria Constanța, contract cu o comună din județ (DOCUMENT)

15 Mar 2023 1256

Contract semnat între Primăria Grădina și o firmă din Tulcea. Ce va livra (DOCUMENT)

09 Mar 2023 982

Se lucrează la cadastrarea sistematică a tuturor imobilelor din comuna Crucea

02 Mar 2023 1038