Aplicarea Regulamentului privind accesul auto în Peninsulă ar putea fi amânată! Între timp locuitorii depun plângeri prealabile la primăria Constanța (documente)

  • Potrivit termenelor avansate de primăria Constanța, pe 15 noiembrie intră în vigoare Regulamentul privind accesul auto în zona Peninsulară
  • În weekend, locuitorii din zona istorică și-au dat întâlnire în Piața Ovidiu să discute pe tema acestuia
  • La întâlnirea organizată de Grupul de Inițiativă Civică Peninsula au fost prezenți consilierii locali Cristiana Popescu și Mihai Ochiuleț de la USR PLUS, Costin Răsăuțeanu și Dede Perodin de la PSD, iar din partea PNL au venit consilierul Costin Avătavului și senatorul Septimiu Bourceanu
  • Consilierii locali prezenți la întâlnire au declarat că sprijină cetățenii și sunt deschiși la modificarea regulamentului
  • Senatorul Bourceanu îi va cere primarului Chițac amânarea aplicării regulamentului
 

 
Potrivit termenelor avansate de primăria Constanța, pe 15 noiembrie intră în vigoare Regulamentul privind accesul auto în zona Peninsulară.
În weekend, locuitorii din zona istorică și-au dat întâlnire în Piața Ovidiu să discute pe tema acestuia.


Scopul întâlnirii a fost acela de a găsi soluții și de a relansa dezbaterea publică cu sprijinul consilierilor locali și a primăriei pentru un regulament mai echitabil care să nu fie mereu blocat în instanță și care să fie rezultatul unei colaborări între toate părțile implicate și să producă rezultatul dorit de toți - să fie un pas spre ieșirea din ruină și haos a zonei.

„Actualul regulament a fost adoptat fără să fie luate în considerare opiniile și sugestiile locuitorilor sau ale celor care au activități în peninsulă, ceea ce a condus la un regulament incomplet care, aplicat, va crea probleme fără alternative sau cu costuri prea mari, mai ales asupra locuitorilor", susțin peninsularii.

La întâlnirea organizată de Grupul de Inițiativă Civică Peninsula au fost invitați să participe și consilierii locali din toate partidele, dar și reprezentanți ai primăriei Constanța, potrivit organizatorilor evenimentului.

Au fost prezenți consilierii locali Cristiana Popescu și Mihai Ochiuleț de la USR PLUS, Costin Răsăuțeanu și Dede Perodin de la PSD, iar din partea PNL au venit consilierul Costin Avătavului și senatorul Septimiu Bourceanu.

De asemenea, la întâlnire a fost prezentă și Mirela Doicescu, unul dintre avocații care au contestat în instanță noul regulament.

Din păcate din partea aparatului primarului Vergil Chițac nu a ajuns niciun representant. De altfel, zilele trecute, city-managerul Felicia Ovanesian refuza invitația și le transmite locuitorilor din Peninsulă că în opinia sa, „procentul celor nemulțumiți reprezintă nici 1% din cei implicați în reorganizarea accesului în zonă, iar o lege, orice formă ar îmbrăca aceasta nu poate mulțumi pe toată lumea".


Consilierii locali sunt deschiși la modificarea regulamentului

 
Consilierii locali prezenți la întâlnire au declarat că sprijină cetățenii și sunt deschiși la modificarea regulamentului.
 
De atlfel, săptămâna trecută, invitat la ZIUA LIVE, consilierul local PNL, Costin Avătavului a explicat că lucrează la o serie de modificări pe care vrea să le aducă acestui regulament, deja atacat în instanță de o serie de agenți economici care au afaceri în centrul istoric al municipiului Constanța.

„Legat de regulamentul din zona peninsulară, am strâns o serie de propuneri. Noi continuăm cu propunerile. Am fost în piața Ovidiu. Agenții economici doresc flexibilitatea regulamentului” a spus consilierul.


 
Cum va fi modificat regulamentul?
 
Ei, bine s-au stabilit mai multe căi de urmat:
  • strângeri de semnături pentru susținerea modificărilor ce vor fi înmânate avocatului Mirela Doicescu, joi 11 noiembrie, ora 18.00 în Piața Ovidiu
  • centralizarea propunerilor de modificare a Regulamentului
  • trimiterea de plângeri prealabile Consiliului Local Municipal Constanța și primăriei Constanța
  • crearea unui grup de lucru pentru modificarea efectivă a regulamentului
 
Senatorul Bourceanu îi va cere primarului Chițac amânarea aplicării regulamentului

 
Organizatorii evenimentului au anunțat că în cadrul discuțiilor, senatorul PNL, Septimiu Bourceanu a declarat că va discuta cu primarul Vergil Chițac,  pentru a lua măsuri de amanare a aplicării regulamentului.
 
Locuitorii din Peninsulă au propus o amânare de 5 luni, pentru ca între timp să se găsească cele mai bune soluții.

 
Ce prevede regulamentul?
 
Reamintim ca pe 15 noiembrie ar urma sa intre in aplicare Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanței aprobat prin Hotarare de Consiliu Local si care aduce schimbări majore, în scopul transformarii acestei zone în zonă pietonală.

Persoanele care dețin apartamente sau case acolo nu vor avea acces decât pentru un singur autoturism, dar nu vor mai avea voie să parcheze decât în locurile special amenajate, care aproape că nu există.
 
Potrivit Regulamentului, există mai multe tipuri de permise: pentru rezidenți persoane fizice, pentru rezidenți persoane juridice, pentru evenimente, pentru aprovizionare, pentru instituții publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de utilități publice, pentru furnizorii serviciilor de catering, poștă sau curierat și transport valori, pentru evenimente religioase, pentru situații excepționale.

Emiterea permisului de acces în zona peninsulară pentru persoane fizice și persoane juridice rezidenți se realizează de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța după depunerea cererilor împreună cu documentele necesare, prin următoarele modalități: online pe adresa office@spit.ro, prin poștă/curier, la sediile Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța.  
 
Pentru eliberarea celorlalte categorii de permise, solicitanții se pot adresa Direcției Generale Gestionare Servicii Publice, Direcția Administrare Servicii Publice, Serviciul Siguranța Circulației Urbane și Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Constanța cu sediul în str. Ștefan Mihăileanu nr. 10, Constanța, prin următoarele modalități: poștă/curier, online la adresa de email: permise.acceszp@primaria-constanta.ro.


Viteza maximă rămâne stabilită la 30 km/oră.


 
Zone exclusiv pietonale:

• Faleza promenadă Cazino Constanța;
• Bd. Tomis (segmentul cuprins între Str. Traian și Str. Vasile Alecsandri, segmentul cuprins între Str. Vasile Alecsandri și Str. Sulmona și segmentul cuprins între Str. Sulmona și Piața Ovidiu);
• Piața Ovidiu și Str. Vasile Canarache (segmentul cuprins între Str. Petru Rareș și Piața Ovidiu).

Zone ocazional carosabile:

• Str. 9 Mai;
• Str. Arhiepiscopiei;
• Str. C. A. Rosetti;
• Str. Callatis;
• Str. Căpitan Vasile Țurcanu;
• Str. Constantin Brâncoveanu;
• Str. Crângului;
• Str. Cristea Georgescu;
• Str. Dianei;
• Str. Dimitrie Cantemir;
• Str. Doinei;
• Str. Dr. Aristide Karatzali;
• Str. Dr. Francisc Reiner;
• Str. Ecaterina Varga (segmentul cuprins între Str. Vasile Alecsandri și Str. Callatis);
• Str. Grigore Tocilescu;
• Str. Horia;
• Str. Ion Theodorescu Valahu;
• Str. Krikor H. Zambaccian;
• Str. Maior Gheorghe Șonțu;
• Str. Marcus Aurelius;
• Str. Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între Str. Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu);
• Str. Nicolae Titulescu;
• Str. Orient;
• Str. Ovidiu;
• Str. Petru Rareș;
• Str. Poștei;
• Str. Profesor Doctor Ion Cantacuzino;
• Str. Remus Opreanu;
• Str. Revoluției din 22 Decembrie 1989;
• Str. Sulmona;
• Str. Traian (segmentul cuprins între Str. Doinei și Piața Ovidiu);
• Str. Vasile Canarache (segmentul cuprins între Str. Termele Romane și Str.
Petru Rareș);
• Str. Vântului.
 
Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22, punctele 2, 4, 5 , 6 și 10 se sancționează contravențional cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice și de la 1.000 lei la 1.500 lei pentru persoane juridice. Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22 punctele 1, 3, 7, 8 și 9, se sancționează contravențional cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei pentru persoane fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice, vezi Regulamentul integral în secțiunea „documente”.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Constănțeanul supărat. Regulamentul privind accesul auto trebuie modificat. E nevoie de un pas spre ieșirea din ruină și haos a Peninsulei

Se cere suspendarea Noului Regulament de acces în Peninsula Constanța! Cine și când judecă dosarul

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 600

Cumpărări directe Constanța O firmă din Galați va realiza un Sistem Informatic Geografic ce integrează componentele PUG al comunei Lumina (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 534

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2682

Chiros SRL, firma care deține Cherhanaua Ovidiu, în proces cu Garda de Mediu Constanța

25 Feb 2024 816

Cumpărări directe Constanța Primăria Cumpăna cumpără un nou totem!

20 Feb 2024 687

Secretarul orașului Hârșova nu l-a inclus în categoria consilierilor locali Bulancea amenință cu demisia din calitatea de consilier dar și din cea de membru PSD

17 Dec 2023 1261

Știri Constanța Amendă usturătoare pentru o persoană care a aruncat deșeuri în loc nepermis, la Constanța!

13 Dec 2023 937

Primăria Cernavodă a finalizat proiectul de restaurare a produsului turistic „Hamangia - Prima civilizație a Vechii Europe”!

23 Nov 2023 758

Cine sunt reprezentanții primarului Chițac din conducerea grădiniţelor, şcolilor şi a liceelor din Constanţa? (DOCUMENT)

10 Nov 2023 2608

Le cresc lefurile de bază A fost publicat proiectul privind majorarea salarizării angajaţilor Primăriei Constanţa începând cu 1 noiembrie! (DOCUMENT)

27 Oct 2023 12603

Decizia a fost luată de administratorii companiei Prelungire de mandat pentru Cătălin Aristide Dumitrache, director general provizoriu al CT BUS SA Constanța!

24 Oct 2023 942

Candidaturile se depun până pe 20 octombrie Se înființează o nouă structură la nivelul Consiliul Județean Constanța. Ce atribuţii va avea și cine va face parte din aceasta?

08 Oct 2023 4914

Numai după aprobarea prin hotărâre de guvern poate fi folosită Cum va arăta noua stemă a municipiului Constanța? (DOCUMENT)

06 Oct 2023 1374

Ce vrăji mai face administrația Chițac? Fundația Gaudeamus funcționează într-un sediu cu contract expirat! Imobilul va fi preluat de Primăria Constanța și probabil scos la licitație (DOCUMENTE)

25 Sep 2023 2636

Primăria Constanța sancționează „arta stradală”. Amenzi pentru vandalism

20 Sep 2023 849