Astăzi este Ziua Drapelului Naţional. Cum va fi marcată la Constanţa

Data de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
 
La Constanţa, Ziua Drapelului va fi marcată de Forţele Navale Române, printr-un ceremonial militar şi religios. Manifestările au loc de la ora 10.00, pe faleza Comandamentului Flotei, în apropierea Portului Turistic Tomis. Ceremonii similare au loc şi în Mangalia, de la ora 10.00, în Piaţa Republicii din municipiu. Ziua Drapelului este sărbătorită şi în judeţele Tulcea şi Brăila. În municipiul Tulcea, ceremonia are loc în Piaţa Tricolorului, de la ora 10.00. Totodată, de la ora 9.00, militarii vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din Babadag. În Brăila, manifestările au loc, de la ora 9.00, la Catedrala Naşterii Domnului şi în Piaţa Independenţei.
 
În capitală, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale participă la o ceremonie publică ce are loc de la ora 9.30, în Piaţa Tricolorului. Drapelul va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului Naţional al României. Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi este sărbătorită în fiecare an la 26 iunie.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Predarea-primirea comenzii și a Drapelului de Luptă

22 Jan 2024 434

Google sărbătorește Ziua Națională a României cu un doodle special

01 Dec 2023 1833

Ziua Independenței Ucrainei Palatul Cotroceni iluminat în culorile drapelului ucrainean

24 Aug 2023 733

Ceremonie dedicată Zilei Drapelului Național, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu (FOTO)

26 Jun 2023 981

Ziua Drapelului Naţional, marcată și la Constanța (FOTO)

26 Jun 2023 975

Ziua Drapelului 2023. Palatul Victoria, iluminat în culorile Drapelului Național

26 Jun 2023 869

Ziua Drapelului, marcată la Tulcea (FOTO)

26 Jun 2023 962

IPJ Buzău De Ziua Drapelului

26 Jun 2023 586

Ciolacu, mesaj de Ziua Drapelului- „Sub culorile sale ne afirmăm identitatea“

26 Jun 2023 845

MApNZiua Drapelului Naţional

23 Jun 2023 712

Ziua Drapelului Național marcată de Forțele Navale Române. Programul la Constanța

22 Jun 2023 1160

Ziua Jandarmeriei Române Drapelului de Luptă al IJJ Constanţa i s-a conferit Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler

03 Apr 2023 1010

Palatul Parlamentului va fi iluminat în culorile steagului Ucrainei

23 Aug 2022 1029

Armata României, prezentă la parada militară de Ziua Națională a Franței

13 Jul 2022 1233

Iohannis „Astăzi, privim cu mândrie la Drapelul Național”

26 Jun 2022 1092