Autorităţile, la raport! 38 de şcoli nu au autorizaţie de funcţionare, directori de şcoli schimbaţi, lipsă de transparenţă la ISJ! (galerie foto)



Noul an şcolar va începe în 488 de unităţi de învăţământ. O parte a directorilor instituţiilor de învăţământ din judeţ nu vor primi prelungirea detaşărilor în interesul învăţământului. Numărul şi numele acestora sunt însă la secret, cel puţin deocamdată, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean refuzând să explice „fenomenul” în conferinţa de presă care a precedat Colegiul Prefectural. Cu un aer de dramoletă, Gabriela Bucovală a încuviinţat totuşi că din cele 488 de unităţi şcolare din judeţ, 22 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. În fapt sunt 38, 16 fiind în curs de avizare.
 
Tot în judeţul Constanţa, trei grădiniţe funcţionează fără autorizaţii după ce au înscris foarte mulţi copii care, din lipsa locurilor, sunt aduşi de părinţi în schimburi. Principalul motiv, spune Bucovală, are legătură cu faptul că imobilele în care funcţionează respectivele unităţi de învăţământ nu sunt racordate la reţeaua de alimentare cu apă curentă. Cele mai mari probleme se regăsesc în satele Făurei, Dobromir, Văleni, Canlia şi Fântâna Mare. Inspectorul şcolar general a precizat că, în ciuda problemelor, şcolile din aceste sate nu vor fi închise. „Copiii din acele localităţi au dreptul la şcoală”, a precizat Bucovală.
 
Iată că, deşi ne mai despart doar câteva zile până la începerea unui nou an şcolar, în unităţile de învăţământ constănţene lucrurile sunt departe de a fi roz, mai degrabă cârpite, atât doar cât să se evite suspendarea cursurilor. Asta pentru că o parte a informaţiilor scapă cu desăvârşire „doamnei general”, cum este şi cazul şcolii din Viile (Ion Corvin), unde o clasă are şi la această dată tavanul prăbuşit!
Noroc că numărul elevilor este relativ mic şi şcoala nu este folosită la întreaga capacitate.
 
Sunt însă şi şcoli în judeţ care arată foarte bine şi în care elevii vor păşi cu drag pe 12 septembrie. Bucovală a lăudat şcolile din Valu lui Traian, Poarta Albă şi Peştera, care oferă condiţii excepţionale elevilor, fiind reabilitate. În ce priveşte cadrele didactice, din cele 6.900 de posturi au fost ocupate de titulari aproximativ 5.800, astăzi urmând să aibă loc o nouă şedinţă pentru repartizarea acestora.
 
Vestea bună este legată de manuale, pentru care au fost încheiate deja contracte cu editurile, atât pentru retipărirea cărţilor pentru clasele V-X, cât şi pentru clasele XI - XII. Costul asigurării manualelor este 1,5 milioane de lei. A fost adjudecată şi licitaţia pentru rechizitele care vor ajunge la 6.184 de elevi din judeţ, iar costul acestora se ridică la 191.000 de lei.

Alte teme pe agenda Colegiului Prefectural

Ieri, la şedinţa Instituţiei Prefectului, Colegiul Prefectural a luat în discuţie o informare privind activitatea desfăşurată de Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, în semestrul I 2016; evoluţia la nivelul judeţului a numărului de beneficiari de asistenţă socială şi a plăţilor aferente în semestrul I 2016; raportul privind acordarea ajutoarelor de urgenţă la nivelul judeţului Constanţa pe semestrul I 2016, precum şi o „informare privind evaluarea efectelor secetei asupra producţiei agricole”.
 
Alin Trifan, şeful AN Îmbunătăţiri Funciare Constanţa, a declarat că în judeţul Constanţa sunt irigate doar 2.800 de hectare din cele 110.000 de hectare, suprafaţă de utilitate publică. Motivele pentru care fermierii stau la mâna providenţei şi refuză irigaţiile sunt costurile relativ mari ale acestui procedeu, costuri care variază între 250 şi 500 de lei/hectar. În acest moment, la nivelul judeţului funcţionează doar cinci din cele opt staţii de pompare, restul având nevoie de reparaţii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 537

Constanța Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural

26 Mar 2024 477

Constanța Primul Colegiu Prefectural va avea loc mâine. Iată ce se află pe ordinea de zi

01 Feb 2024 641

Ce măsuri vor fi luate în județul Constanța pentru sărbatori de iarnă în siguranță

20 Dec 2023 1117

Ultimul colegiu Prefectural Prezentări ale AJOFM Constanța, AJPIS Constanța și ISJ Constanța

23 Oct 2023 951

Constanța Rezultatele provizorii ale Recensământului populației și al locuințelor, prezentate în cadrul Colegiului Prefectural

18 May 2023 1302

UPDATE Direcția Județeană pentru Cultură, Direcția pentru Agricultură Județeană și ITCSMS Constanţa, la bilanț (GALERIE FOTO)

16 Feb 2023 1588

LIVE-TEXT Ședință a Colegiului Prefectural Constanța. Patru instituții prezintă bilanțurile activității pentru anul 2022 (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Feb 2023 1790

LIVE VIDEO-TEXT Colegiul Prefectural al Județului Constanța prezintă raportul de activitate pe anul 2022 (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Feb 2023 1534

Nedeclararea corectă a impozitelor constănțenilor, în vizorul ANAF. Ce raport a prezentat Inspecția Fiscală pentru anul 2022

27 Oct 2022 2357

Colegiul Prefectural, în manieră inedită. Prezentări ale reprezentanților ANIF, ABADL și AJFP Constanța (GALERIE FOTO +VIDEO)

27 Oct 2022 1936

Rapoarte prezentate de instituții constănțene, în ultimul Colegiu Prefectural. Detalii

22 Sep 2022 1079

Constanța Pregătirile pentru noul an școlar, analizate în ultimul Colegiu Prefectural. Ce subiecte au mai fost discutate

01 Sep 2022 1298

Autoritățile locale, pregătite pentru Paște și 1 Mai! Ce efective vor fi pe străzile din județul Constanța (VIDEO)

19 Apr 2022 1911

Constanța ABADL a pregătit plajele pentru perioada sărbătorilor. „Ne așteptăm pentru 1 Mai la un aflux mare de turiști”

18 Apr 2022 1592