Bugetul Constanţei a fost aprobat cu două amendamente - elaborarea unei strategii de smart city şi a studiilor de fezabilitate pentru porturi turistice

Consiliul Local Constanţa a adoptat bugetul municipal cu 16 voturi „pentru“, cinci „împotrivă“ şi o „abţinere“. Împotrivă au votat liberalii, consilierul independent Andrei Popescu s-a abţinut, iar Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte au votat pentru buget alături de PSD şi PMP.
 
În deschiderea şedinţei de Consiliu Local, preşedintele organizaţiei judeţene USR Constanţa, Remus Negoi, a luat cuvântul şi a criticat intenţia municipalităţii de a achiziţiona, printre altele, ceasuri stradale, catalogând bugetul ca fiind unul fără viziune.
 
Şi Sorin Belu, de la Baricada Verde, a avut o serie de critici la adresa municipalităţii, reclamând faptul că se vor cheltui 650.000 de lei pentru îndreptarea unor erori de reabilitare a două tronsoane de iluminat public. Consilierii locali liberali au anunţat că nu vor vota bugetul, cu toate că nu au venit cu o alternativă la cel propus de municipalitate.
 
Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a anunţat chiar în timpul şedinţei două amendamente la proiectul de buget. Primul vizează alocarea unor sume pentru elaborarea strategiei de smart city, precum şi pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru porturi turistice.
 
„Am făcut eu un amendament în şedinţă, care are la bază faptul că Mircea Titus Dobre, în mandatul său la Ministerul Turismului, a reuşit să introducă în masterplanul pentru turism al României investiţii importante pentru oraşul şi judeţul nostru. Vorbim aici despre două amenajări portuare în scop turistic. Pentru judeţ este cuprins în masterplan un complex muzeal de ştiinţe ale naturii extins. Cel de-al doilea punct propus consilierilor este elaborarea strategiei smart city al oraşului. Aşa că aştept, după ce bugetul va intra în vigoare, să dăm drumul achiziţiilor“, a precizat Decebal Făgădău.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 338

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 528

Ședință a CLM Constanța Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății Termoficare Constanța SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 427

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1086

Firme Constanța Acţionarii Dorna Estival SA vor stabili bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024

17 Mar 2024 482

Primăria Constanţa lansează programul anual de finanțare nerambursabilă pentru proiecte nonprofit. Iată domeniile vizate

13 Mar 2024 563

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Institutia Prefectului pierde definitiv procesul în dosarul „Bebe Trusou"!

08 Mar 2024 585

Iată ce accesorii cool trebuie să ai într-un apartament modern

04 Mar 2024 447

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță deblocarea programului Casa Verde panouri fotovoltaice 2023

28 Feb 2024 604

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 612

Ședință CLM Constanța Se va vota regimul acordării de finanțări nerambursabile din bugetul local al municipiului Constanța (DOCUMENT)

26 Feb 2024 445

Ședință CLM Constanța Consilierii locali votează aprobarea unor cheltuieli de reprezentare și protocol pentru anul 2024 (DOCUMENT)

26 Feb 2024 417

Stelian Ion(USR) „Riviera Tomis sau șoseaua de coastă, argument pentru construirea unor blocuri pe taluzul Constanței”!

24 Feb 2024 928

Consultare publică Consiliul Județean Constanța finanțează proiectele de tineret cu 500.000 lei!

22 Feb 2024 514