Cât au cerut şi cât vor primi primarii localităţilor din judeţ pentru drumurile judeţene şi comunale (document)

Consilierii judeţeni vor aproba în proxima şedinţă de Consiliu Judeţean repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 9.889.000 de lei, reprezentând sume din TVA, pe anul 2017, pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Banii au fost repartizaţi prin Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017 şi reprezintă doar 7,2% din sumele solicitate de primării.

 
Potrivit Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Consiliului Judeţean îi revin responsabilităţi legate de administrarea, întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea drumurilor şi podurilor aflate în patrimoniul judeţelor. De asemenea, Consiliul Judeţean acordă sprijin şi asistenţă de specialitate autorităţilor administraţiei publice locale, comunale şi orăşeneşti pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor publice judeţene şi comunale.
 
Propunerea de proiect are la bază consultarea cu autorităţile administraţiei publice locale referitor la principalele urgenţe şi priorităţi în acest domeniu pe anul 2017 şi răspunsurile primite de la UAT-urile judeţului Constanta la Adresa Consiliului Judeţean Constanţa nr. 4055/21.02.2017.

Ce bugete au solicitat UAT-urile din judeţ

Evident, suma alocată Consiliului Judeţean prin Legea bugetului de stat pe anul 2017 este mult mai mică decât ar fi necesar, aşa cum reiese din centralizatorul cu raportările unităţilor administrativ-teritoriale în vederea finanţării privind drumurile comunale pentru anul în curs. În total, primarii au solicitat un buget de 131.449.383 de lei, iar CJC are de împărţit numai 9.889.000 de lei, adică doar 7,52% din bugetul solicitat de primării.
 
Vă prezentăm în cele ce urmează centralizatorul raportărilor UAT-uri cu sumele necesare în vederea finanţării cheltuielilor privind drumurile pentru anul 2017:
 
Adamclisi - 7.955.200 de lei; Agigea - 1.000.000 de lei; Albeşti -1.000.000 de lei; Aliman - 700.000 de lei; Amzacea - 2.000.000 de lei; Băneasa - 1.500.000 de lei; Bărăganu - 4.951.734 de lei; Castelu - 560.000 de lei; Cerchezu - 534.000 de lei; Chirnogeni - 550.000 de lei; Ciobanu - 1.165.357 de lei; Ciocârlia - 1.261.751 de lei; Cobadin - 640.000 de lei; Comana - 900.000 de lei; Corbu -4.065.271 de lei; Costineşti - 2.240.000 de lei; Crucea - 1.374.518 lei; Cumpăna - 9.771.737 de lei; Cuza Vodă - 1.100.000 de lei; Deleni - 1.675.945 de lei; Dumbrăveni - 1.500.000 de lei; Eforie - 1.380.000 de lei; Gârliciu - 200.000 de lei; Ghindăreşti - 9.175.000 de lei; Grădina - 3.672.000 de lei; Hârşova - 8.491.334 de lei; Independenţa - 700.000 de lei; Ion Corvin - 7.700.000 de lei; Istria - 400.000 de lei; Limanu - 2.500.000 de lei; Lumina - 995.810 lei; Mihail Kogălniceanu - 2.000.000 de lei; Mereni - 800.000 de lei; Mihai Viteazu - 500.000 de lei; Mircea Vodă - 300.000 de lei; Murfatlar - 8.609.336 de lei; Negru Vodă - 6.838.925 de lei; Nicolae Bălcescu - 610.000 de lei; Oltina - 1.110.000 de lei; Ostrov - 450.000 de lei; Ovidiu - 1.800.000 de lei; Pantelimon - 2.040.500 de lei; Pecineaga - 12.404.352 de lei; Peştera - 1.547.000 de lei; Poarta Albă - 2.000.000 de lei; Rasova - 250.000 de lei; Săcele - 600.000 de lei; Saligny - 1.902.827 de lei; Saraiu - 180.000 de lei; Seimeni - 350.000 de lei; Siliştea - 500.000 de lei; Târguşor - 466.784 de lei; Topraisar - 250.000 de lei; Tortoman - 500.000 de lei; Tuzla - 2.000.000 de lei; Valu Iui Traian - 1.580.000 de lei; Vulturu - 200.000 de lei.
 
Precizăm că nu au depus solicitări pentru alocare bugetară toate UAT-urile din judeţ.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta integral proiectul hotărârii de Consiliu Judeţean.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANAFPrincipalele venituri bugetare realizate pe total şi pe bugete

30 Jan 2024 384

Bugetele mai multor ministere şi instituţii centrale, suplimentat de la fondul de reverză al Guvernului

18 Dec 2023 614

Handbal. CSM Constanța George Buricea - „Așteptăm două echipe de Liga Campionilor, cu bugete astronomice, să le facem viața amară“

29 Nov 2023 1413

Cultură Constanța Bugetul Teatrului de Stat a fost majorat cu un 1.000.000 de lei (DOCUMENT)

27 Jul 2023 762

Horoscopul lui Mercur în Gemeni.11 iunie-27 iunie 2023

11 Jun 2023 1482

Rectificare bugetară la Constanța! Ce bugete au fost diminuate și ce lucrări au primit fonduri suplimentare

28 May 2023 1174

Siegfried Mureşan, numit negociator-şef al Parlamentului European pentru bugetul UE pe 2024

23 May 2023 1045

Consilierii judeţeni au votat rectificările bugetare pentru instituțiile subordonate, introducerea biletului unic la nivelul muzeelor și bugetarea participativă

27 Apr 2023 1255

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța - „Anul 2023 va fi crucial pentru că este nevoie de o gestionare extrem de bună a marilor proiecte de investiții”

04 Feb 2023 1821

Consiliul Județean Constanța Bugete majorate pentru Teatrul de Stat și Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” în urma ședinței de azi

20 Dec 2022 1294

Horoscop pentru miercuri, 12 octombrie 2022. Una din zodii culege roadele financiare

12 Oct 2022 1512

MDLPA Peste 16 milioane de lei, valoarea primei tranșe pentru încălzirea pe bază de păcură

21 Mar 2022 1160

92% dintre români se pregătesc să petreacă sărbătorile acasă. 48% şi-au redus bugetul faţă de anul trecut

09 Dec 2021 1235

Ședință, miercuri, la Guvernul României. Lista proiectelor. Unul dintre ele, despre Constanța

09 Nov 2021 1451

Cum arată bugetele instituțiilor subordonate Consiliului Județean Constanța, după rectificarea bugetară aprobată de aleșii județeni?

21 Oct 2021 1522