Administratie locala

Ce activităţi a derulat Autoritatea Teritorială de Ordine Publică condusă de social-democratul Gheorghe Donţu?

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Constanţa s-a înfiinţat prin HCJ Constanţa 324 din 20 decembrie 2016 şi are în componenţă 15 membri, după cum urmează: şase consilieri judeţeni, trei reprezentanţi ai comunităţii, subprefectul judeţului, inspectorul-şef al IPJ Constanţa, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor - Consiliul Teritorial Constanţa, inspectorul-şef al IJJ „Mihail Kogălniceanu“ Constanţa, inspectorul-şef al ISU „Dobrogea“ Constanţa şi şeful Poliţiei Locale Constanţa.
 
Care este componenţa ATOP
 
În conformitate cu prevederile HG 787 din 2002, Regulamentul de organizare şi funcţionare al ATOP, art. 13, alin (1), autoritatea are trei comisii de lucru:
 
a) Comisia de coordonare, situaţii de urgenţă şi pentru petiţii, formată din: preşedinte ATOP - Gheorghe Donţu - consilier judeţean, Florin Goidea - consilier judeţean, Mirela Matichescu Florenţa - director al CJ Constanţa - membru al comunităţii, comisar-şef Mircea Vizitiu - inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, colonel Constantin Dima - inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu“ Constanţa, Daniel Gheorghe Popa - inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ Constanţa, Cătălin Demetriad Todireanu - şef serviciu Poliţia Locală Constanţa;
 
b) Comisia de planificare, stabilire şi evaluare a indicatorilor minimali de performanţă, formată din: Adrian Petre Bereş - consilier judeţean, Marian lordache - consilier judeţean, Mustafa Accoium Levent - subprefect, Costin loan Răsăuţeanu - viceprimar al municipiului Constanţa, membru al comunităţii;
 
c) Comisia pentru probleme sociale, standarde profesionale, consultanţă şi drepturile omului, formată din: Constantin Găluşcă - consilier judeţean, Emil Sorin Banias - consilier judeţean, George Scupra - primar al oraşului Ovidiu - membru al comunităţii, comisar-şef Lucian Gheorghe - preşedinte, Corpul Naţional al Poliţiştilor - Consiliul Teritorial Constanţa.
 
Activitatea ATOP pe primul trimestru din 2017
 
În şedinţa Consiliului Judeţean din 23 mai, aleşii vor avea de aprobat, printre altele, şi proiectul ce vizează informarea privind activitatea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică pe Trimestrul I al anului 2017. Astfel, potrivit informării, în perioada ianuarie - martie, ATOP s-a întrunit în şedinţe lunare în care a fost stabilită strategia anului în curs, după cum urmează: a fost stabilit bugetul de cheltuieli al ATOP Constanţa pe anul 2017; s-au făcut propuneri pentru priorităţile siguranţei persoanei şi ordinii publice, programele de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, atât în mediul rural, cât şi mediul urban, de pe raza judeţului Constanţa; s-a procedat la încheierea unui parteneriat între ATOP Constanţa şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa privind campania „Siguranţa ta, prioritatea noastră“, care se va desfăşura în perioada 15 iulie - 18 august, în staţiunile de pe litoral.
Totodată, a fost stabilit programul privind întâlnirile cu primarii, şefii posturilor de poliţie rurală, şefii de poliţie locală, directorii de şcoli şi reprezentanţi ai comunităţilor.
 
Prima întâlnire a avut loc pe data de 12 mai 2017, în sala „Remus Opreanu“, cu factorii de decizie ai comunelor Valu lui Traian, Cumpăna şi Agigea. În luna martie, preşedintele ATOP Constanţa, Gheorghe Donţu, reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor Constanţa şi secretarul executiv au participat la Adunarea Generală a Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică - „ANATOP“ România. La această adunare generală s-au desfăşurat alegerile pentru structura de conducere a ANATOP România pentru perioada 2017 - 2020. În cadrul Comitetului Director, a fost ales ca vicepreşedinte al Regiunii de Sud-Est Gheorghe Donţu.
 
ATOP organizează întâlniri în judeţ
 
În următoarea perioadă, ATOP Constanţa va avea întâlniri cu factorii de decizie din comunele Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Târguşor, Lumina, Grădina, 23 August, Pecineaga, Tuzla, Albeşti sau Mangalia.
 
În cadrul programului de prevenire a infracţionalităţii, vor fi tipărite afişe şi pliante cu: furturile din automobile, furturile din locuinţe, furturile din camerele de hotel în cadrul programului „LITORAL 2017“, prevenirea tâlhăriilor, prevenirea înşelării cetăţenilor prin metoda „Accidentul“ sau prevenirea delincvenţei juvenile. Împreună cu IPJ, în cadrul programului pentru prevenire şi stingerea incendiilor, vor fi tipărite, de către ISU „Dobrogea“, pliante ce vor conţine informaţii privind: măsuri specifice de prevenire a arderilor necontrolate, măsuri specifice de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare cerealelor, modul de comportare al cetăţenilor în cazul producerii unui cutremur, modul de comportare al cetăţenilor în cazul producerii unei inundaţii.
 
În cadrul programului pentru prevenirea faptelor antisociale, vor fi tipărite, împreună cu IJJ „Mihail Kogălniceanu“, pliante cu informaţii referitoare la următoarele aspecte: măsuri privind prevenirea violenţei în sport, măsuri privind prevenirea impactului negativ asupra mediului înconjurător, măsuri privind prevenirea consumului de droguri şi combaterea violenţei.
 
Faţă de cele enumerate mai sus, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Constanţa împreună cu Consiliul Judeţean Constanţa doresc să dezvolte o campanie de prevenire pentru a asigura un climat de siguranţă, ordine şi linişte publică în judeţ, mai susţine, în prezentarea raportului de activitate, preşedintele ATOP, consilierul judeţean Gheorghe Donţu.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înfrângere usturătoare pentru Claudiu Palaz în şedinţa CJC. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Constanţa a rămas incompletă!

15 Feb 2018 1570

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța convocat în ședință ordinară. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

14 Feb 2018 318

Neînțelegerile dintre Claudiu Iorga Palaz şi Robert Turcescu au ajuns la „faza" pe consilieri județeni

09 Feb 2018 625

Cine va coordona activitatea ATOP Constanţa (document)

20 Dec 2016 1852

S-a constituit noul ATOP Constanţa

17 Nov 2016 1365

Consiliul Judeţean Constanţa organizează concurs de recrutare

09 May 2015 1808

Cu planul e uşor, cu rezultatul nu prea merge Poliţia Călare, de la extaz la agonie

18 Jul 2012 2657

A venit oferta de preţ pentru caii Poliţiei Călare

10 Jan 2012 1436

Armăsarii castraţi, instruirea şi hrana lor specială Ce planuri sunt pentru Poliţia Călare

09 Jan 2012 2509

Telegraf Consiliul Judeţean Constanţa a înfiinţat Poliţia Călare

16 Dec 2011 852

Liderul de opinie ATOP dotează Poliţia non-stop

16 Dec 2011 941

S-a uitat vremea când unul ancheta şi celălalt era anchetat la DNA Comisarul şef Burlacu şi Nicuşor Constantinescu au bătut palma

16 Dec 2011 2574

Ce zice IPJ Constanţa despre strânsa colaborare cu ATOP

15 Dec 2011 834

Ce zice Nicuşor Constantinescu despre şeful IPJ Constanţa

15 Dec 2011 2235

ATOP - O necunoscută pentru cetățeni

08 Feb 2011 928

După faptă şi răsplatăCatană şi Nicuşor şi-au oficializat relaţia printr-o asociere

28 Jan 2011 1715

ATOP-ul colindă politic primăriile din judeţ Comisarul-şef Catană - instrument politic pentru PSD? (video + galerie foto)

13 Dec 2010 2960

Jurnal de Constanta CJC investeşte în dotările Poliţiei

18 Nov 2010 666

CJC a investit peste trei miliarde în programele ATOP (galerie foto)

18 Nov 2010 1183

ATOP prezintă bilanţul programului ORLIP

17 Nov 2010 1016

CJC a trimis la Cogeleac reprezentantii ATOP

26 Jul 2010 1228

Ultima moda la Consiliul Judetean Cine greseste spune ca e obosit

18 Jun 2010 1007

Nicusor vrea sa-i „lege" pe cinci ani de Constanta pe viitorii absolventi de Academie

18 Jun 2010 973

ATOP a lasat fara benzina masinile politiei

28 Jun 2008 632

ATOP-urile consuma, dar nu confirma

31 Mar 2007 499

ATOP si-a stabilit strategia pentru 2007

31 Aug 2006 515

Membrii ATOP se instruiesc

04 Apr 2006 632

Seful ATOP se intalneste cu taranii

14 Mar 2006 686

ATOP vrea sa devina mai transparenta

04 Mar 2006 535

IGPR a aprobat dotarea cu 108 de autovehicule a IPJ

23 Feb 2006 626

Gardienii publici vor deveni agenti de paza

25 Nov 2005 873

Reuniune a reprezentantilor ATOP la Constanta

10 Nov 2005 515

Petre Stanca are un nou manual de studiat

18 Oct 2005 570

Centre politienesti dotate cu mijloace de transport rapide

18 Oct 2004 451

Centrele zonale ale ATOP au fost dotate cu automobile

13 Oct 2004 449

ATOP se implica in stoparea infractionalitatii din zonele rurale

28 Sep 2004 448

Membrii Autoritatii Teritoriale pentru Ordinea Publica castiga bine, desi muncesc putin

04 Nov 2003 339

Autoritatea de Ordine Publica si-a reluat activitatea

31 Oct 2003 353

Membrii ATOP iau judetul "la picior"

24 Sep 2003 629

Autoritatea de ordine publica isi reia activitatea

09 Sep 2003 466

Vacanta fortata pentru Autoritatea de Ordine Publica

12 Aug 2003 545

Vacanta fortata pentru Autoritatea de Ordine Publica

12 Aug 2003 366

Intalniri cu cetatenii pe teme de ordine publica

22 Jul 2003 473

Constantenii sunt atrasi de dezbaterile despre ordinea publica

22 Jul 2003 377

Chestorul Sultanescu, la sedinta ATOP

30 May 2003 625

ATOP isi amana actiunile din aceasta saptamana

07 May 2003 383

ATOP intra in vacanta

26 Apr 2003 411

Consultari pentru siguranta persoanelor

08 Apr 2003 529