Ce atribuții va avea secretarul general al Prefecturii?

  • Codul Administrativ 2021 actualizat introduce funcția de secretar general la nivelul instituției Prefectului
  • Atribuţiile secretarului general vor fi asigurarea stabilităţii funcţionării Instituţiei prefectului, realizarea legăturilor funcţionale între compartimente, precum şi sprijinirea activităţii prefectului privind verificarea legalităţii
  • Totodată, atribuţiile subprefectului se stabilesc de către prefect prin ordin

Codul Administrativ 2021 actualizat introduce funcția de secretar general la nivelul instituției Prefectului.

Guvernul urmează să adopte, printr-o hotărâre, atribuţiile secretarului general al Instituţiei prefectului, funcţie nou înfiinţată.

Executivul urmează să modifice şi completeze HG 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale OUG 57/2019 privind Codul administrativ.
Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, atribuţiile secretarului general sunt asigurarea stabilităţii funcţionării Instituţiei prefectului, realizarea legăturilor funcţionale între compartimente, precum şi sprijinirea activităţii prefectului în exercitarea atribuţiilor privind verificarea legalităţii.

Proiectul de HG mai prevede că atribuţiile subprefectului se stabilesc de către prefect prin ordin. În prezent, acestea sunt stabilite prin fişa postului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 339

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 791

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 481

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1358

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 780

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 701

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 725

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 468

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2090

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 851

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 707

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1495

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 808

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 797

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 910