Ce bani primesc UAT-urile din judeţul Constanţa din cotele defalcate din impozit pe venit şi TVA (document)

Consiliul Judeţean Constanţa se reuneşte în şedinţă extraordinară pentru repartizarea unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit şi TVA pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Constanţa în anul 2019.
 
Potrivit prevederilor art. 6 al. (I) din Legea nr. 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019, prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, din impozitul pe venit estimat încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se repartizează începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României următoarele cote:
a) 15% la bugetul local al judeţului;
b) 60% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor municipiilor pe al căror teritoriu desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
c) 17,5% într-un cont distinct deschis la Direcţia Generală Regională a Finanţelor publice pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor”.
 
Totodată, ali. (6) al aceluiaşi articol precizează că „suma corespunzătoare cotei de 17,5% prevăzută la alin. (1) lit. c). cumulate cu suma corespunzătoare cotei de 18,5%, prevăzută la art. 32 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, încasată anterior publicării prezentei legi, se repartizează bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în completarea veniturilor proprii, proporţional cu necesarul stabilit pe total judeţ, pentru asigurarea unui buget de funcţionare, astfel: a) 450 lei/locuitor/an pentru judeţ, dar nu mai mult de 275 milioane lei/an/judeţ: b) nu mai puţin de 12 milioane lei/an/municipiu; c) nu mai puţin de 6 milioane lei/an/oraş; d) 1.000 lei locuitor/an pentru comune, dar nu mai puţin de 2 milioane lei/an/comună.
 
Cât primesc din cote defalcate din impozitul pe venit şi TVA pentru echilibrarea bugetelor locale ale UAT-urile din judeţul Constanţa:
Total judeţ - 680.109 mii lei - cote defalcate impozit, 128.668 mii lei - 17,5% echilibrare bugete, 249.096 mii lei - TVA;
CJ Constanţa - 195.038 mii lei - 84.750 mii lei - 68.249 mii lei;
Constanţa - 288.883 mii lei - 0 - 0 ;
Mangalia - 25.324 mii lei - 0 - 4564 mii lei;
Medgidia - 12.600 mii lei - 0 - 43.917 mii lei;
Cernavodă - 19.403 mii lei - 0 -0;

Murfatlar - 3151 mii lei - 0 - 5928 mii lei;
Eforie - 4733 mii lei - 0 - 6475 mii lei;
Hârşova - 3386 mii lei - 0 - 6475 mii lei;

Năvodari - 20.500 mii lei - 0 - 0;
Negru Vodă - 2528 mii lei - 850 mii lei - 682 mii lei;
Ovidiu - 6019 mii lei - 0 - 628 mii lei;
Techirghiol - 2662 mii lei - 0 - 1219 mii lei;
23 August - 1831 mii lei - 1197 mii lei - 3888 mii lei;
Adamclisi - 1006 mii lei - 346 mii lei - 3028 mii lei;
Agigea - 6292 mii lei – 0 - 3470 mii lei;
Albeşti - 1400 mii lei - 840 mii lei - 1780 mii lei;
Aliman - 1300 mii lei - 1082 mii lei - 867 mii lei;
Amzacea - 1247 mii lei - 670 mii lei - 1960 mii lei;
Băneasa - 3120 mii lei - 1558 mii lei - 1976 mii lei;
Bărăganu - 974 mii lei - 658 mii lei- 1979 mii lei;
Castelu - 2634 mii lei - 1889 mii lei - 2476 mii lei;
Cerchezu - 789 mii lei - 554 mii lei - 1075 mii lei;
Chirnogeni - 529 mii lei - 0 - 1344 mii lei;
Ciobanu - 1566 mii lei - 1340 mii lei - 1414 mii lei;
Ciocârlia - 1056 mii lei - 716 mii lei- 2380 mii lei;
Cobadin - 4250 mii lei - 2750 mii lei - 2182 mii lei;
Cogealac - 1735 mii lei - 214 mii lei - 1061 mii lei;
Comana - 790 mii lei - 550 mii lei - 1490 mii lei;
Corbu - 1548 mii lei - 0 - 495 mii lei;
Costineşti - 2248 mii lei - 0 - 774 mii lei;
Crucea - 697 mii lei - 0- 4209 mii lei;
Cumpăna - 5911 mii lei - 3930 mii lei - 5911 mii lei;
Cuza Vodă - 2126 mii lei - 1761 mii lei - 1480 mii lei;
Deleni - 1131 mii lei - 520 mii lei - 3126 mii lei;
Dobromir - 1890 mii lei - 1485 mii lei - 1190 mii lei;
Dumbrăveni - 989 mii lei - 869 mii lei - 656 mii lei;
Fântânele - 456 mii lei - 0- 40 mii lei;
Gârliciu - 868 mii lei - 752 mii lei - 1383 mii lei;
Ghindăreşti - 1316 mii lei - 1116 mii lei - 1785 mii lei;
Grădina - 222 mii lei - 0 - 59 mii lei
Horia - 674 mii lei - 502 mii lei - 646 mii lei;
Independenţa - 1641 mii lei - 872 mii lei - 698 mii lei;
Ion Corvin - 607 mii lei - 381 mii lei - 1659 mii lei;
Istria - 1180 mii lei - 715 mii lei - 572 mii lei;
Limanu - 1811 mii lei - 0 - 4050 mii lei;
Lipniţa - 984 mii lei - 626 mii lei - 768 mii lei;
Lumina - 3636 mii lei - 1168 mii lei - 935 mii lei;
Mihail Kogălniceanu - 4541 mii lei - 0 - 4662 mii lei;
Mihai Viteazu - 1579 mii lei - 964 mii lei - 1214 mii lei;
Mircea Vodă - 1587 mii lei - 1178 mii lei - 1947 mii lei;
Mereni - 1084 mii lei - 584 mii lei -1930 mii lei;
Nicolae Bălcescu - 965 mii lei - 0 - 3400 mii lei;
Oltina - 326 mii lei - 0 - 2250 mii lei;
Pantelimon - 290 lei - 0 - 1360 mii lei;
Pecineaga - 1344 mii lei - 823 mii lei - 2590 mii lei;
Peştera - 751 mii lei - 0 - 2357 mii lei;
Poarta Albă - 3437 mii lei - 897 mii lei - 1980 mii lei;
Rasova - 1666 mii lei - 1322 mii lei - 1791 mii lei;
Săcele - 702 mii lei - 286 mii lei - 1374 mii lei;
Saligny - 218 mii lei - 0 - 2201 mii lei;
Saraiu - 304 mii lei - 0 - 2230 mii lei;
Seimeni - 197 mii lei - 11 mii lei - 773 mii lei;
Siliştea - 363 mii lei - 260 mii lei - 1050 mii lei;
Târguşor - 210 mii lei - 0 - 132 mii lei;
Topalu - 848 mii lei - 488 mii lei - 391 mii lei;
Topraisar - 2879 mii lei - 1329 mii lei- 1725 mii lei;
Tortoman - 457 mii lei - 109 mii lei - 690 mii lei;
Tuzla - 3035 mii lei - 1567 mii lei - 1255 mii lei;
Valu lui Traian - 6096 mii lei - 3112 mii lei - 5143 mii lei;
Vulturu - 462 mii lei - 274 mii lei - 231 mii lei.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta proiectul de hotărâre privind repartizarea unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit şi TVA pentru echilibrarea bugetelor locale ale UAT-urilor din judeţul Constanţa în anul 2019.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 398

Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. execută lucrările Proiectul de salvare și punere în valoare a Mormântului pictat hypogeu s-a majorat cu 10%! (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 396

Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța a lansat două licitații Președintele Mihai Lupu – „CJC va depune plângere penală“ - VIDEO

17 Apr 2024 457

Noi numiri în CA-urile spitalelor din subordinea Consiliului Județean Constanța, după revocarea lui Sorin Ciutureanu (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 501

LIVE TEXT Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Ordinea de zi, suplimentată cu încă un proiect (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 839

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 444

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 594

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 314

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 715

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 727

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 5900

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 482

Ședință Consiliul Județean Constanța Reabilitarea, modernizarea și dotarea „Casei Albe” din Constanța, estimată la peste 11,2 milioane de euro!

14 Apr 2024 828

Cumpărări directe Digital Tehno Plus SRL a semnat cu CJC Constanța. Firma va repara stemele de detectare incendiu, instalate în Centrul Militar Zonal și Pavilionul Expozițional (DOCUMENT)

14 Apr 2024 424

Consiliul Județean Constanța achiziționează aparatură IT în vederea îmbunătățirii actului educațional. Sunt vizate școlile speciale din subordinea instituției!

11 Apr 2024 378