Cetatea Histria, cel mai vechi oraş atestat din România, reabilitată cu sprijinul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“ şi al Institutului Patrimoniului

Consiliul Judeţean Constanţa şi-a propus salvarea sitului arheologic Cetatea Histria, primul oraş atestat din ţară, obiectiv de interes patrimonial naţional, prin utilizarea mecanismului de finanţare ITI Delta Dunării.
 
Pe cale de consecinţă, încă din vara anului 2016, CJC a demarat pregătirea temeinică a acestui proiect în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului (institut aflat in subordinea MCIN, cu expertiza de tradiţie în zona de proiectare a patrimoniului cultural) şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ (institut aflat sub egida Academiei Române, instituţie ce oferă responsabilii ştiinţifici ai sitului arheologic Cetatea Histria).
 
În acest sens, reprezentanţii celor două institute şi-au asumat ca Institutul Naţional al Patrimoniului să asigure suport de specialitate pentru realizarea proiectului, iar CJC sa suporte contravaloarea rezultată în urma contractelor ce se vor semna ulterior şi, pe baza unui parteneriat, împreună să participe la realizarea proiectelor europene.
 
Colaborarea celor trei instituţii a fost aprobată prin HCJ nr. 205/ 2017 privind aprobarea protocolului de colaborare între Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“, Institutul Naţional al Patrimoniului şi UAT judeţul Constanţa. În şedinţa Consiliului Judeţean din această săptămână urmează să se aprobe actul adiţional nr. 1 la protocolul de colaborare între cele trei instituţii.

Rolul instituţiilor în cadrul acestui parteneriat

Institutul „Vasile Pârvan“ participă, împreună cu INP, la elaborarea notei conceptuale şi a temei de proiectare corespunzătoare tuturor fazelor de proiectare, respectiv DALI/ SF, PAC, PTE şi AT, pentru restaurarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria; participă, împreună cu INP, la verificarea pentru conformitate şi respectarea temei de proiectare a documentaţiilor predate în vederea obţinerii avizelor MCIN şi CTE; participă, împreună cu INP, la consultări cu proiectantul organizate de CJC pe parcursul elaborării documentaţiei tehnico-economice pentru restaurarea şi punerea în valoare a sitului arheologic; participă, împreună cu INP şi CJC, la verificări pe şantier, pe parcursul executării lucrărilor de restaurare şi punere în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria; participă la comisii de evaluare şi de recepţie pentru documentaţiile şi lucrările contractate de CJC pentru restaurarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria; Institutul Naţional al Patrimoniului elaborează, împreună cu IAB, nota conceptuală şi tema de proiectare corespunzătoare tuturor fazelor de proiectare, respectiv DALY SF, PAC, PTE şi AT, pentru restaurarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria; acordă asistenţă CJC pentru elaborarea caietelor de sarcini pentru achiziţia serviciilor de proiectare.
 
Consiliul Judeţean Constanţa are obligaţia să se consulte cu INP şi IAB pentru organizarea şi derularea procedurilor de achiziţie publică pentru serviciile de proiectare şi pentru lucrările de restaurare şi punere în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria; asigură accesul persoanelor desemnate de INP şi IAB la documentele care privesc derularea activităţii de proiectare şi executare a lucrărilor de restaurare şi punere în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria; informează partenerii despre orice nouă evoluţie susceptibila să influenţeze bună desfăşurare a procesului de restaurare şi punere în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Un cetatean

17 Dec, 2018 08:31

Vedeti pe grup Nicolae Bălcescu ca unii cetateni au primit pui expirati in pachete

Articole asemanatoare

Constanța Drumul DJ226A Cetatea Histria-DN22/Tariverde. Istoric contracte și ce firme au beneficiat de peste 5 milioane de euro (VIDEO)

05 Dec 2023 1711

Știri Constanța LIVE VIDEO. CJ Constanța face precizări despre modernizarea infrastructurii de transport regională pe traseul DJ226A Cetatea Histria - DN 22/Tariverde (FOTO+VIDEO)

05 Dec 2023 1454

Personalități Constanța Nubar Hamparțumian, director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie și cercetător legat de cetatea Histria

03 Dec 2023 1130

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Histria

23 Nov 2023 1560

#Dobrogea145 Dr. Mircea Angelescu, responsabil științific al șantierului Histria, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1066

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Histria, cetatea primei monede

15 Nov 2023 1298

#Dobrogea145 Muftiul Muurat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, mesaj de Ziua Dobrogei

14 Nov 2023 1647

Proiectul de lege care va debloca reabilitarea Cetății Histria din județul Constanța intră la vot în plenul Camerei Deputaților! (DOCUMENTE)

22 Oct 2023 1186

Oficial de la MINAC Atenție turiști! Care sunt obiectivele turistice din județul Constanța, închise pentru reabilitare

03 Jul 2023 1147

Vasile Pârvan, părinte al arheologiei românești și explorator al Dobrogei

26 Jun 2023 1252

Muzeul cetății Histria, un pericol pentru vizitatori. Autoritățile au hotărât să-l închidă

10 Jun 2023 1351

#StrăzidinConstanța - atunci și acum Odihna și tratamentele la mare în anii 1960

04 Jan 2023 2995

Proiectul de restaurare a Cetății Histria, cel mai vechi oraș de pe actualul teritoriu românesc, a fost pierdut! Ce explicații dau autoritățile județene? (DOCUMENTE)

29 Nov 2022 3501

#Dobrogea144 Dr. Mircea Angelescu, responsabil științific Cetatea Histria, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2022 2218

Drumul care face accesul spre cetatea Histria a fost asfaltat

04 Sep 2022 1952