Chițac spune NU amânării implementării regulamentului zonei Peninsulare - „Nu o poate dispune decât instanța sau Consiliul Local!

  • Primarul Vergil Chițac nu a vrut să participe și nici să-și trimită reprezentanți la întâlnirea organizată de Grupul de Inițiativă Civică Peninsula pe tema Regulamentului privind accesul auto în zona istorică
  • Scopul întâlnirii a fost acela de a găsi soluții și de a relansa dezbaterea publică cu sprijinul consilierilor locali și a primăriei pentru un regulament mai echitabil care să nu fie mereu blocat în instanță și care să fie rezultatul unei colaborări între toate părțile implicate
  • Post factum, La două zile de la eveniment, primarul le răspunde locuitorilor din Peninsulă, așa cum ne-a obișnuit, pe Facebook iar la final, mimează democrația și  cere părerea constănțenilor cu privire la acest regulament

 
Primarul Vergil Chițac nu a vrut să participe și nici să-și trimită reprezentanți la întâlnirea organizată de Grupul de Inițiativă Civică Peninsula pe tema Regulamentului privind accesul auto în zona istorică.

Scopul întâlnirii a fost acela de a găsi soluții și de a relansa dezbaterea publică cu sprijinul consilierilor locali și a primăriei pentru un regulament mai echitabil care să nu fie mereu blocat în instanță și care să fie rezultatul unei colaborări între toate părțile implicate și să producă rezultatul dorit de toți - să fie un pas spre ieșirea din ruină și haos a zonei.

Post factum, primarul le răspunde locuitorilor din Peninsulă, așa cum ne-a obișnuit, pe Facebook iar la final, mimează democrația și  cere părerea constănțenilor cu privire la acest regulament.



Iată mesajul primarului Chițac

„Constanța e un oraș fără o zonă pietonală decentă, iar unii vor să rămână așa. După ce Consiliul Local a aprobat regulamentul de acces auto în zona peninsulară, un grup de vreo 20 de persoane s-a apucat să tragă sforile pentru a împiedica punerea acestuia în aplicare. Este vorba de familiile care au câte 2,3 mașini și care vor să și le parcheze pe toate sub nas, și de proprietarii de restaurante care vor să li se permită clienților accesul cu autoturismul până pe terasă, dacă se poate.

Hai să privim realitatea în ochi. Ne uităm cu invidie la Cluj, la Oradea ori la Timișoara, apoi venim să ne plângem pe Facebook de cât de rău e la Constanța. Iar când vine vorba să schimbăm ceva concret în acest oraș, de pildă să îi punem în valoare centrul precum în orice alt loc civilizat din lumea asta, găsim fel de fel de tertipuri pentru a rămâne agățați de vechile metehne. Ba că lucrările fac zgomot, ba că săpăturile fac praf, ba că nu ne mai putem parca toate cele 3 mașini în zona pietonală din centru.

Vreau să vă asigur încă o dată că nu voi ceda în fața acestor comportamente care ne-au blocat în timp mai bine de 20 de ani. Ajunge cu mentalitatea asta păguboasă. Acum lucrăm pentru Constanța așa cum ar trebui să fie, nu după cum vor unii să fie. Pot urla ei cât vor, pentru că pur și simplu nu au dreptate.

Avem zeci de milioane de euro alocate pentru alt pavaj pietonal (cel de acum a fost distrus de mașini), am inițiat regulamente pentru restaurarea imobilelor din peninsulă, avem investitori care au investit milioane ca să restaureze imobile din peninsulă, dar, aparent, nu vrem nimic din toate astea. Noi vrem mașini în fața casei. Iar pe undeva e și normal, din moment ce vechiul regulament acorda 3800 de avize de acces. Halal zonă pietonală.


Să lămurim: amânarea implementării regulamentului nu o poate dispune decât instanța (pentru nelegalitatea acestuia) sau Consiliul Local (din lipsă de orice urmă de bun-simț). Așa că vă invit pe toți constănțenii să vă spuneți părerea, poate vă aud și domnii consilieri: pe străduțele din zona peninsulară vreți zonă pietonală sau parcare?", a scris edilul pe pagina sa de Facebook.
 
Consilierii locali sunt deschiși la modificarea regulamentului
 
Vă reamintim, consilierii locali prezenți la întâlnirea de sâmbătă au declarat că sprijină cetățenii și sunt deschiși la modificarea regulamentului.
 
De atlfel, săptămâna trecută, invitat la ZIUA LIVE, consilierul local PNL, Costin Avătavului a explicat că lucrează la o serie de modificări pe care vrea să le aducă acestui regulament, deja atacat în instanță de o serie de agenți economici care au afaceri în centrul istoric al municipiului Constanța.
 
Organizatorii evenimentului au mai anunțat că în cadrul discuțiilor, senatorul PNL, Septimiu Bourceanu a declarat că va discuta cu primarul Vergil Chițac,  pentru a lua măsuri de amânare a aplicării regulamentului.
 
Reamintim ca pe 15 noiembrie ar urma sa intre in aplicare Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanței aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local si care aduce schimbări majore, în scopul transformarii acestei zone în zonă pietonală.
 
Persoanele care dețin apartamente sau case acolo nu vor avea acces decât pentru un singur autoturism, dar nu vor mai avea voie să parcheze decât în locurile special amenajate, care aproape că nu există.
 
Potrivit Regulamentului, există mai multe tipuri de permise: pentru rezidenți persoane fizice, pentru rezidenți persoane juridice, pentru evenimente, pentru aprovizionare, pentru instituții publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de utilități publice, pentru furnizorii serviciilor de catering, poștă sau curierat și transport valori, pentru evenimente religioase, pentru situații excepționale.
 
Emiterea permisului de acces în zona peninsulară pentru persoane fizice și persoane juridice rezidenți se realizează de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța după depunerea cererilor împreună cu documentele necesare, prin următoarele modalități: online pe adresa office@spit.ro, prin poștă/curier, la sediile Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Aplicarea Regulamentului privind accesul auto în Peninsulă ar putea fi amânată! Între timp locuitorii depun plângeri prealabile la primăria Constanța (documente)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aleșii județeni au votat bugetul pentru 2022. Ce fonduri au primit primăriile din județul Constanța pentru finanțarea cheltuielilor și pentru dezvoltare? (DOCUMENTE)

29 Jan 2022 300

Consilierii județeni Răzvan Filipescu și Vasile Rizea, de la PRO România, și-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)

29 Jan 2022 255

Aleșii USR PLUS Carmen Dumitrescu și Romeo Stavăr-Vergea și-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)

27 Jan 2022 557

Primăria Constanța a făcut public raportul anual al achizițiilor în baza Legii nr. 350/2005. Avem beneficiarii fondurilor nerambursabile

13 Jan 2022 832

Semnăturile depuse pentru organizarea referendumului de demitere a primarului din Agigea validate de AEP și Direcția de Evidență a Persoanei

13 Jan 2022 4185

Ce proiecte imobiliare se regăsesc pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism a Primăriei Constanța

11 Jan 2022 1031

CLM Constanţa. Alți doi consilieri locali şi-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)

08 Jan 2022 1265

SPIT s-a mutat din „casa” Sisteme Internaţionale de Afaceri SA. Cu cât s-a redus cheltuirea banului public din cadrul Primăriei Constanța

08 Jan 2022 5401

CJC organizează dezbatere publică pe Regulamentul de adăpostire a animalelor de pe raza județului Constanța, ce fac obiect al unui ordin de plasare în adăpost

07 Jan 2022 901

Regulament Peninsulă. Consiliul Local Constanța a cerut Tribunalului urgentarea redactării deciziei de suspendare

04 Jan 2022 1975

Prostia omenească. Amenzi de până la 2.500 lei pentru sârmele de întins rufe amplasate pe fațada blocurilor din Constanța

01 Jan 2022 2385

Retrospectivă 2021. Măsuri nepopulare luate de Primăria și Consiliul Local Constanța în 2021

01 Jan 2022 3476

Despre dubla măsură în Primăria Constanța! Consilierii USR acuză exproprieri alese pe sprânceană

31 Dec 2021 1873

Ce UAT-uri din județul Constanța au primit bani pentru investițiile realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală?

30 Dec 2021 1265

Închirierea parcărilor de reședință în municipiul Constanţa, amânată cu un an

29 Dec 2021 1335