CNI a deschis procedura pentru construirea creșei din comuna Valu lui Traian! Contract de peste 2,19 milioane de euro pentru proiectare și execuție lucrări (DOCUMENT)

  • Durata contractului este de 50 de luni.
Compania Națională de Investiții a deschis procedura pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor la creșa mică din Valu lui Traian!
 
Compania pune la bătaie peste 2,19 milioane de euro pentru acest contract, urmând ca atribuirea să se facă prin procedura simplificată, în baza criteriului cel mai bun raport calitate-preț.
 
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că valoarea totală estimată a contractului vizând creșa din Valu lui Traian este de 10.896.632,55 de lei fără TVA, sumă ce depășește 2,19 milioane de euro, la cursul actual.
 
În cadrul aceleiași proceduri, CNI va atribui și contractul pentru construirea unei creșe în comuna Solovastru, din județul Mureș, valoarea estimată fiind aceeași.
 
Titlul contractului pentru creșa de la Valu este „Lot 2 - «Proiect tip-Construire creșă mică, str. Socului nr.6, str.Zambaccian nr.1, lot.2, sat Valu lui Traian, comuna Valu lui Traian, județul Constanța“.
 
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 2 iulie 2024, ora  15.00, pentru toate loturile, urmând ca ofertele să fie deschise tot atunci, în SEAP.
 
Ofertele trebuie să fie valabile până la data de 2 iulie 2025.
 
Durata contractului este de 50 de luni.
 

Potrivit SEAP, persoanele cu funcții de decizie în cadrul autorității contractante sunt: Director General - Manuela Irina Pătrășcoiu; Director Direcția Economică, Achiziții și Resurse Umane - Daniela Ileana Orodel; Director Financiar - Mădălina-Elena Babiaș; Serviciul Control Financiar Preventiv – Valentin Cheratoiu; Director Direcția Promovare Investiții - Georgiana Alexandra Vasilescu; Director Direcția Juridică și Contractare - Luiza Andrei; Șef Serviciu Avizare și Asistență Juridică - Felicia Carmen Stoica; Șef Serviciu Contractare si Monitorizare Contracte - Andra Cătălina Dragomir; Ștefan Daniel Iordache – Inspector Tehnic D.PI.I.C.; Șef Serviciu Achiziții - Daniel Popescu.
 
Membrii comisiei de evaluare sunt Președinte cu drept de vot – Andrei Cornel Topcea; Membru 1 – Cosmin Cherecheș; Membru 2 – Gabriel Drăgan; Președinte de rezervă – Cecilia Maria Piroi; Membru de rezervă 1 – Florența Camelia Matache; Membru de rezervă 2 – Lucreția Constantin.

 
În Secțiunea Document poate fi consultată Fișa de date publicată în SEAP.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cumpărări directe Constanța
CNI caută diriginți de șantier pentru supervizarea lucrărilor la creșa din Murfatlar. „Ofertele cu prețuri neobișnuit de scăzute vor fi respinse“ (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O creșă va fi construită la Valu lui Traian, județul Constanța cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării

13 Jun 2023 1316