Comuna Cumpăna, la zi de sărbătoare naţională Primarul Mariana Gâju s-a prins în Hora Unirii din centrul localităţii

Administraţia publică locală din Cumpăna, alături de primarul Mariana Gâju, consilieri locali, elevi ai Liceului „Nicolae Dumitrescu“ şi locuitori ai comunei au adus, sâmbătă, un omagiu eroilor României.

Pentru că locuitorii comunei Cumpăna sunt patrioţi, arătându-şi dragostea şi respectul pentru ţară cu fiecare prilej, ziua de sâmbătă nu putea trece neobservată. Întreaga naţiune a aniversat 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, motiv pentru care Consiliul Local şi Primăria Cumpăna au organizat mai multe manifestări. Acestea au debutat chiar în faţa Primăriei Cumpăna, la Monumentul Eroilor din localitate. După intonarea imnului de stat şi oficierea slujbei religioase de preoţii parohi, cei prezenţi au luat parte la ceremonialul depunerii de coroane de către oficialităţile comunei. Primarul Mariana Gâju a numit această zi „un exemplu pentru viaţa noastră“.

„24 ianuarie este o zi specială pentru români, amintindu-ne cu admiraţie de reuşita eroilor noştri şi dorindu-ne un nou moment de curaj în istorie, pentru binele nostru şi al celor care vor veni în urma noastră. Faptele eroilor noştri sunt cele care ne permit să fim ceea ce suntem astăzi. Aducem un pios omagiu tuturor eroilor neamului românesc, mai ales celor care nu mai sunt azi printre noi, mulţumindu-le pentru demnitatea cu care au apărat interesele şi integritatea României Unite“, a declarat primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju.

Veteranii de război, premiaţi de primarul Mariana Gâju

 Ca la orice zi cu încărcătură istorică, cei prezenţi au putut urmări defilarea gărzii de onoare a subunităţii de onor din cadrul UM 01375 Constanţa. La evenimente a participat şi Elena Frîncu, cetăţean de onoare al comunei, cea care a şi dat numele său celei mai mari săli de sport din localitate. Ca de fiecare dată, reprezentanţii administraţiei publice locale i-au premiat pe veteranii de război cu prilejul acestei zile, înmânându-le diplome de onoare şi câte un mic dar.
 
Aşa cum se obişnuieşte la această sărbătoare, cei prezenţi s-au prins în Hora Unirii, rememorând momentul istoric din anul 1859. După dansul tradiţional din stradă, evenimentele s-au mutat la Casa de Cultură, acolo unde s-a derulat un spectacol literar-artistic pregătit de preşcolarii Grădiniţelor „Florilor“ şi „Sf. Maria“ şi de elevii Liceului tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, care au prezentat un montaj literar-artistic dedicat Unirii Principatelor Române. Evenimentul s-a încheiat pe ritmurile ansamblurilor Muguraşii Cumpenei şi Boboceii Cumpenei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aniversarea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, marcată la Cumpăna, județul Constanța (GALERIE FOTO)

24 Jan 2024 933

Știri Constanța azi LIVE VIDEO. Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Cumpăna

24 Jan 2024 999

Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române

23 Jan 2024 767

LIVE TEXT Manifestări dedicate împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române la Cumpăna, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Jan 2023 2607

Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române

20 Jan 2023 1312

Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna – „Este ziua în care înaintașii noștri au aprins speranța unirii”

25 Jan 2022 1667

Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române. Programul evenimentelor

21 Jan 2022 1660

Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Cumpănă

24 Jan 2021 1400

LIVE TEXT Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată la Cumpăna (galerie foto)

24 Jan 2020 2384

Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române

24 Jan 2020 2315

Hora Unirii, depunere de coroane şi spectacol tematic Locuitorii comunei Cumpăna au serbat Ziua Naţională a României (galerie foto)

02 Dec 2019 2735

UPDATE. Manifestări cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, la Cumpăna (galerie foto+video)

24 Jan 2019 2344

Imagini de la evenimentZiua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Cumpăna (galerie foto+video)

24 Jan 2018 3167

„Reuşita de acum 158 de ani a fost făcută pentru noi” La Cumpăna, este celebrată Ziua Unirii (galerie foto)

24 Jan 2017 3226

Maestra șahului, Elisabeta Polihroniade, omagiată la Cumpăna

25 Jan 2016 1744