Comuna Cumpăna, prezentă la Festivalul Tradițiilor Românești de la Chișinău!




În perioada 12-14 mai 2023, comuna Cumpăna a fost onorată să reprezinte Dobrogea, la Festivalul Tradițiilor Românești, organizat în capitala Republicii Moldova - Chișinău.
 
Timp de 3 zile, în cadrul Grădinii Botanice, festivalul a adus România Tradițională în inima Republicii Moldova. Meșterii populari din toate regiunile României s-au întâlnit cu meșterii populari din Republica Moldova, iar vizitatorii au putut descoperi tot ce are mai frumos țara noastră de oferit.
 
Diversitatea culturală a însoritului ținut dobrogean a fost reprezentată cu mândrie în fața fraților de peste Prut și a tuturor celor prezenți în cadrul acestui important eveniment, de harnicele cumpănence, membre ale Asociației Gospodinelor, care au reușit să surprindă în farfurie, moștenirea gastronomică a Etniilor Dobrogei, printr-un meniu special și reprezentativ. Sarmalele, placintă dobrogeană, placinta cu praz, piperchi țârgâsiti, șuberekul, tochitura cu mămăliguță și baclavalele, pregătite pe loc, au făcut deliciul tuturor.

Secretele bucătăriilor Etniilor Dobrogei au fost împărtășite în cadrul sesiunilor interactive de gătit, cei mai tineri și nu numai, bucurându-se să afle tainele pregătirii unui șuberek sau a plăcintei dobrogene perfecte.

Agenda evenimentului a inclus pe lângă atelierele gastronomice, ateliere de olărit, dans popular și experiențe de realitate virtuală în lumea tradițiilor românești, expoziții și ateliere de creație ale celor mai renumiți meșteri populari de pe ambele maluri ale Prutului, ateliere de tehnici de vopsire pe materiale naturale, de tors și de țesut de covoare, de cusut al portului popular, precum și de confecționare a pălăriilor și măștilor tradiționale românești și a opincilor, cât și de încondeiere a ouălor.

Festivalul Tradițiilor Românești deschide „Programul aniversar Ciprian Porumbescu la Chișinău”, inițiat și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 518

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 455

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 437

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1469

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 710

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 595

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 591

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 425

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 921

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 847

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 868

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 653

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 620

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 554

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 612