Comuna Cumpăna și localitatea Cazangic de peste Prut s-au înfrățit. Primarul Mariana Gâju a primit în dar o ie de la edilul-șef Ion Guțu (galerie foto)

Comuna Cumpăna a încheiat, ieri, un nou acord de înfrățire cu localitatea Cazangic din raionul Leova, Republica Moldova. Înfrățirea are ca scop dezvoltarea colaborării între comunități, organizațiile publice și de cultură, organizarea de manifestări comune în domeniile cultură, învățământ, turism, sport, activități sociale, economie și turism, sănătate, administrație publică locală, potrivit reprezentanților Primăriei.
 
Aceste domenii vor constitui baza de plecare pentru realizarea de programe și proiecte comune în scopul accesării fondurilor destinate cooperării la nivelul autorităților locale. Din delegația din comuna Cazangic, raionul Leova, Republica Moldova, au făcut parte primarul localității, Ion Guțu, și consilieri locali.
 
Oaspeții au fost întâmpinați de primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, care a ținut să precizeze că este a șaptea înfrățire cu o localitate de peste Prut, după comunele Puhăceni, Budești, Sărata Veche, Capaclia și orașele Strășeni și Cricova.
 
În startul evenimentul, primarul comunei Cumpăna a prezentat delegației din Republica Moldova informații despre localitate, dar și despre Consiliul Local. „Activitatea noastră este axată pe dezvoltarea durabilă a comunei“, a transmis Mariana Gâju. La rândul său, primarul comunei Cazancic, Ion Guțu, a mulțumit pentru ospitalitatea de care au dat dovadă locuitorii din Cumpăna. „Am venit de multe ori în România. Eu sper că în viitor vom avea și noi cu toții o singură cetățenie, cea română. Aceasta este a treia înfrățire cu o comună din România. Tot în această vară vom mai semna un acord de înfrățire cu o comună din județul Vaslui. Mă simt ca acasă atunci când ajung în România“, a spus primarul localității Cazancic.
 
Prin aceste înfrățiri se realizează schimburi de experiență în domeniul educației. „Vorbim despre copiii dumneavoastră, care vor ajunge la Cumpăna, iar copiii noștri vor ajunge în Cazancic. Comuna Cumpăna nu a acordat, până acum, niciun ban comunelor înfrățite de peste Prut. Accentul meu este pe copii și pe donații de carte. Avem, în Cumpăna, un liceu tehnologic, două grădinițe, două biserici ortodoxe, o geamie, o biserică penticostală. Trăim în frăție și conviețuire interetnică. În anul 2003 ne-am înfrățit cu prima localitate de peste Prut“, a completat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju. Actul de înfrățire a fost semnat de cei doi edili: Mariana Gâju și Ion Guțu. De asemenea, cei doi au rostit jurământul înfrățirii. „Să dea bunul Dumnezeu ca prin acest act să realizăm lucruri frumoase pentru ambele comune“, a subliniat Mariana Gâju, după semnarea actului de înfrățire.

Daruri din suflet 

Delegația de peste Prut a primit daruri din partea comunei Cumpăna. Astfel, primarul din Cazancic a primit o tablă de șah și piese (de colecție), un suport pentru ceasuri, precum și tricolorul. „Așa cum mutați piesele de șah, așa să luați și decizii benefice pentru comunitate“, a spus Mariana Gâju. Ceilalți membri ai delegației de peste Prut au primit câte o machetă de navă velier și un tricolor.
 
La rândul lor, reprezentanții delegației de peste Prut au oferit daruri reprezentanților Primăriei Cumpăna. Astfel, Mariana Gâju a primit în dar o ie și un butoiaș în miniatură, deoarece în zona comunei Cazancic se cultivă viță-de-vie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 536

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 539

Urmărire în trafic Un șofer a încercat să sfideze Poliția! Nu a oprit în Cumpăna, dar a fost prins la Constanța

16 Mar 2024 710

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 756

Societatea Alfahad SRL, înființată recent la Cumpăna, județul Constanța. Cu ce se ocupă

03 Mar 2024 615

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 678

Primăria Cumpăna, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice unitățile de învățământ din comună

20 Feb 2024 689

Primăria Cumpăna Lucrările de asfaltare pe străzile incluse în proiectul „Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, județul Constanța – 7,2km" continuă

19 Feb 2024 1031

ACoR Mariana Gâju, primarul de la Cumpăna a primit două distincții pentru activitatea comunei (FOTO)

12 Feb 2024 1014

Primăria Cumpăna Asfaltări pe străzile Dorului și Pescăruș

04 Feb 2024 706

O delegaţie de profesori din Republica Turcia, în vizită la Cumpăna, județul Constanța

28 Jan 2024 1110

Elevii din Cumpăna, în vizită la București! Programul excursiei include vizită la Palatul Parlamentului și la Galeria de Automobile "Țiriac Collection".

21 Jan 2024 730

Tristețe în Cumpăna, județul Constanța Un preot din comună are probleme mari de sănătate. Mesajul Marianei Gâju, primarul localității

14 Jan 2024 2006

Comuna Cumpăna! Copiii ce activează în cadrul ansamblurilor comunei pornesc la colindat

22 Dec 2023 742

Pachete cu produse alimentare oferite familiilor defavorizate din comuna Cumpăna, județul Constanța

18 Dec 2023 762