Comunicat de presă Primăria Ovidiu a lansat proiectul „Construire imobil P+1E cu destinaţia de creşă cu program prelungit“


Unitatea Administrativ - Teritorială Oraşul Ovidiu, în calitate de beneficiar, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de autoritate de management, şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de organism intermediar, au semnat în data de 1.07.2019 contractul de finanţare pentru proiectul „Construire imobil P+1E cu destinaţia de creşă cu program prelungit în oraşul Ovidiu“. Obiectivul specific al proiectului constă în creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.


Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 - Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, Prioritatea de Investiţii 10.1 - Investiţiile în educaţie şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare.


Proiectul va fi implementat în oraşul Ovidiu, pe o perioadă de 40 de luni (respectiv între 23.08.2017 şi 30.11.2020), are o valoare totală de 1.549.760,25 lei, din care 1.107.304,76 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 169.352,49 lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional, iar 273.103,00 lei este contribuţia beneficiarului.


Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii (antepreşcolar) şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului şcolar, iar obiectivele specifice sunt: construirea unui imobil P+1E cu destinaţie creşă cu program prelungit, în oraşul Ovidiu, amenajarea/dotarea creşei cu program prelungit pentru un număr de 40 de copii şi asigurarea sustenabilităţii acesteia pe termen lung. Până la finalul perioadei de implementare a proiectului, urmează a se realiza o construcţie P+1E cu destinaţia creşă cu program prelungit (învăţământ antepreşcolar), de care vor beneficia până la 40 de copii cu vârstă până la 3 ani.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 527

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 553

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 878

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 846

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 573

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1533

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3639

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 456

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 558

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 622

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1089

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 539

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 599

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 676

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 615