Comunicat de presă Simpozionul „Ovidienii“, organizat de Primăria Ovidiu, la prima ediţie

Primăria şi Consiliul Local Ovidiu, prin primarul George Scupra, anunţă organizarea şi desfăşurarea, pe data de 1 iulie, a primei ediţii a Simpozionului „Ovidienii“.
 
Se împlinesc 2.000 de ani de la moartea poetului cu al cărui nume oraşul Ovidiu se identifică, începând cu anul 1930, moment plin de încărcătură istorică şi literară.
 
Deşi, până atunci, denumirea localităţii a fost Canara, de origine turcească, istoria acestei aşezări, declarată oraş în anul 1989, este veche, cu rădăcini în paleolitic şi locuire neîntreruptă timp de milenii. Oraşul Ovidiu este singura localitate din Europa ce poartă numele poetului latin Ovidius Publius Naso. Anul acesta, oraşele Sulmona, locul naşterii poetului, şi Ovidiu au creat o punte de legătură, în contextul evenimentului „Bimilenarul poetului Ovidiu“.
 
Pe data de 6 martie 2017, cele două oraşe au semnat un protocol de înfrăţire. Pentru a marca importanţa acestui eveniment, au fost iniţiate o serie de acţiuni care au drept scop creşterea prestigiului cultural al oraşului Ovidiu, dar şi confirmarea că locuitorii urbei sunt cei ce vor duce mai departe, peste veacuri, numele poetului latin.
 
Astfel, pe 1 iulie, oraşul Ovidiu va găzdui Simpozionul „Ovidienii“ - ediţia I, cel mai important eveniment dedicat poetului latin, la care vor participa reprezentanţi ai administraţiei publice la nivel naţional şi local, delegaţia Primăriei Sulmona, rectorii universităţilor constănţene, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi personalităţi din lumea culturală şi academică.
 
Începând cu ora 10.30, Simpozionul „Ovidienii“, aflat la prima ediţie, va fi deschis oficial de Fanfara Militară a Academiei Navale Constanţa.
 
La simpozion vor participa reprezentanţi ai Ministerului Culturii, prefectul Adrian Viorel Nicolaescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, primarul oraşului Sulmona, Annamaria Casini, reprezentanţi ai Ambasadei Italiei din România, rectorul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universităţii Maritime din Constanţa, prof. univ. dr. Cornel Panait, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, comandor prof. univ. dr. Octavian Tărăbuţă, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Constanţa, Magdalena Tiţă, directorul Muzeului de Artă Constanţa, Doina Păuleanu, directorul Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman“, Corina Apostoleanu.
 
Simpozionul „Ovidienii“ va fi moderat de prof. univ. dr. Enache Tuşa. Printre invitaţi se numără şi prof. univ. dr. Ştefan Cucu, prof. univ. dr. Marina Cap Bun, prof. univ. dr. Florentina Nicolae.
 

În cadrul Simpozionului „Ovidienii“, va fi lansat şi volumul de carte cu tema „Ovidiu - două milenii de neuitare“, volum semnat de 50 de autori, editat şi tipărit de Primăria Ovidiu.
 
La iniţiativa primarului oraşului Ovidiu, George Scupra, va avea loc premiera naţională a spectacolului „Ars Amandi“, bazat pe o piesă scrisă special pentru acest eveniment şi dedicată poetului Ovidiu. Atât piesa de teatru, cât şi volumul de poezii sunt moştenirea generaţiilor viitoare privind legătura dintre oraşul Ovidiu şi poetul Ovidius Publius Naso.

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.