Consilierii județeni Răzvan Filipescu și Vasile Rizea, de la PRO România, și-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)

  • Alți doi aleși județeni de la PRO România și-au publicat rapoartele de activitate
  • Răzvan Filipescu este președintele Comisiei pentru Mediu și Agricultură de la nivelul CJC
  • În raportul de activitate pentru primul an de mandat, Filipescu notează susținerea unor inițiative, precum: modernizarea, extinderea oborului din General Scărișoreanu sau înființarea unui sat pescăresc în zona Ghindărești, metode de prevenire a bullyingului în insituțiile de învățământ din județ sau amplasarea de limitatoare de viteză în zonele turistice și cu traffic greu
  • Vasile Rizea este cel de-al doilea ales județean care și-a depus raportul de activitate după primul an de mandate
 

 
În conformitate cu prevederile art. 51, alin. 4 din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, fiecare ales local şi judeţean, respectiv primar/viceprimar sau preşedinte de consiliu judeţean/vicepreşedinte de CJ este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi afişat public pe site-ul instituţiei.

Între timp, alți doi aleși județeni de la PRO România și-au publicat rapoartele de activitate, vezi secțiunea „documente".

Răzvan Filipescu este președintele Comisiei pentru Mediu și Agricultură de la nivelul CJC.

În raportul de activitate pentru primul an de mandat, Filipescu notează prezenta la ședințele de Consiliu dar și la cele ale Comisiei de Specialitate și susținerea unor inițiative, precum: modernizarea, extinderea oborului din General Scărișoreanu sau înființarea unui sat pescăresc în zona Ghindărești, metode de prevenire a bullyingului în insituțiile de învățământ din județ sau amplasarea de limitatoare de viteză în zonele turistice și cu traffic greu.

Raportul integral poate fi studiat în secțiunea „documente”.

Vasile Rizea este cel de-al doilea ales județean care și-a depus raportul de activitate după primul an de mandat.

Acesta activează în Comisia pentru Sănătate și Protecție Socială și a notat în raportul de activitate că a organizat audiențe cu cetățenii și a participat la toate ședințele de Consiliu Județean de la preluarea mandatului, vezi secțiunea „documente”.


 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Aleșii USR PLUS Carmen Dumitrescu și Romeo Stavăr-Vergea și-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)
 
CLM Constanţa. Alți doi consilieri locali şi-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)
Doi consilieri locali PSD din CLM Constanța și-au depus raportul de activitate (documente)

CLM Constanţa. Doi consilieri locali de la PSD şi un altul de la PNL şi-au depus rapoartele de activitate (documente)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 561

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 638

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 355

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1964

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 721

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 598

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 705

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 775

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 760

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2681

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1247

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1625

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 855