Consilierul judeţean Adrian Gheorghiţă a tras piciorulDoctorul Cealera şi vicepreşedintele Georgescu nu mai candidează pe lista Alianţei pentru Constanţa

consilieriretrasi-IonutCealera06.jpgFără exagerare, se poate considera că Adrian Gheorghiţă, consilier judeţean PDL, unul dintre cei mai vocali contestatari ai preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, „a tras piciorul" retragerilor de pe listele de consilieri depuse de PDL şi de Alianţa pentru Constanţa (PDL+PNŢCD) pentru alegerile locale din 10 iunie. Reamintim că Gheorghiţă şi-a anunţat public retragerea de pe lista de candidaţi propuşi pentru Consiliul Judeţean Constanţa din partea democrat-liberalilor, criticând dur lipsa de dialog a conducerii organizaţiei, reprezentată de preşedintele PDL Gigi Chiru, cu teritoriul, cu primarii care au ales să părăsească formaţiunea, dar şi invitaţia nonşalantă de a elibera ringul PDL, valabilă pentru toţi cei care nu se mai regăsesc.

Alţi doi democrat-liberali

Gestul lui Adrian Gheorghiţă a fost urmat ieri de vicepreşedinţii organizaţiei municipale, Ionuţ Cealera, directorul adjunct al Serviciului de Ambulanţă Constanţa, şi Claudiu Georgescu. Informaţia a fost confirmată şi de preşedintele organizaţiei, Maria Stavrositu, care a precizat că cei doi i-au adus la cunoştinţă intenţia de retragere a candidaturilor. Contactat telefonic, doctorul Ionuţ Cealera a declarat că motivul retragerii candidaturii este faptul că nu se mai regăseşte în actuala conjunctură printre cei care vor să reprezinte PDL la alegerile locale şi cel mai înţelept lucru este să renunţe la candidatură. De asemenea, Cealera a precizat că gestul său va fi urmat îndeaproape şi de colegul său, Claudiu Adrian Georgescu. Surse din organizaţia municipală susţin că în următoarele zile şi alţi democrat-liberali vor renunţa la candidaturile pentru Consiliul Local Municipal.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.