Consiliul Județean Constanța, întrunit în ședință. Proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 06 octombrie 2022, în şedinţă extraordinară de îndată, pentru a dezbate şi vota două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Ședința  s-a ținut în regim de videoconferință și au fost prezenți un număr de 29 de consilieri județeni.


Primul proiect aflat pe ordinea de zi a avut ca temă de discuție aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF/DALI aferenți proiectului "Reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța". Conform acestor indicatori, proiectul are o valoare totală de 11.185.498,41 lei cu TVA, din care 8.732.133,73 lei cu TVA reprezintă construcții și montaj.


Aprobarea depunerii proiectului "Reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța", a făcut obiectul celui de-al doilea proiect de hotărâre. Proiectul se va depune în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, aferent Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiența energetică și reziliență în cladiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice și a cheltuielilor acestuia. Totodată a fost aprobată valoarea maximă eligibilă, pentru acest obiectiv de investiții, în cuantum de 5.160.761,77 lei cu TVA.

Ambele proiecte au fost aprobate în unanimitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” - 6 ani de la inaugurare

29 Mar 2024 244

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a bătut palma cu o firmă din Buzău pentru cadastrarea unor imobile ale județului (DOCUMENT)

28 Mar 2024 417

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 695

Ce firmă va furniza pliante pentru promovare de activități culturale pentru CJ Constanța (DOCUMENT)

28 Mar 2024 380

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 858

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 457

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2749

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 839

Când vor fi anunțați candidații PSD la Primăria și Consiliul Județean Constanța

26 Mar 2024 905

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 404

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 616

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 487

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 884

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 534

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 621