Consiliul Local Constanța va aproba indicatorii economici pentru viitorul sediu al Poliției Locale!



Încă din mandatul fostei aministrații locale, se caută soluții pentru relocarea activității Poliției Locale în clădirea de pe strada Industrială nr. 7, acolo unde a funcționat fostul Colegiu Tehnic Vasile Pârvan.

Ministerul Educației și Cercetării a emis în 2020 un aviz prin care și-a dat acordul pentru schimbarea destinației clădirii din spațiu de învățământ în viitor sediu al Direcției Generale Poliția Locală Constanța, pe o perioadă de 10 ani.

Consiliului Local Constanța a aprobat în 2018, fuziunea prin absorbție a Colegiului Tehnic ”Vasile Pârvan” cu Liceul Tehnologic ”Gheorghe Duca” astfel, din anul școlar 20018-2019, Colegiul Tehnic ”Vasile Pârvan” nu mai există în rețeaua școlară constănțeană.

Întrucât Colegiului Tehnic ”Vasile Pârvan” deținea în structura sa Școala nr. 19 și Gradinița nr. 34, odată cu desființarea sa, cele două instituții au trecut în structura Școlii Gimnaziale nr. 40 ”Aurel Vlaicu”.

Consiliul Local Constanța va vota marți, 29 noiembrie a.c, în cadrul ședinței ordinare, documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare clădire pregătire fizică, vestiare – sală sport“.

Prin proiectul de reabilitare, noul imobil va dispune de spații inclusiv de o sală de sport pentru pregătire fizică.

Valoarea estimată a investiției este în cuantum de 2.440.642,31 lei, fără TVA.


PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța mai face două atribuiri directe către compania deținută de Marius Tudorel Constantin (DOCUMENTE)

30 May 2023 1210

Cine construiește și cât va costa noul sediu al Poliției Locale din Tulcea? (DOCUMENTE)

19 Aug 2022 2105

Fostul sediu al Colegiului Vasile Pârvan se transformă în sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța (DOCUMENTE)

29 Nov 2021 3999

Constănţeanul supărat Aproape 30 de familii cer ajutorul primarului Făgădău. Oamenilor li s-a spus că urmează să fie evacuaţi pentru a face loc noului sediu al Poliţiei Locale! (galerie foto)

29 Aug 2018 6936