Consiliul local trebuie să ia o decizie în legătură cu un spațiu propus să devină sediul creșei “Căsuța Spiridușilor”. Legături cu patronii grădiniței “Micul Regat” (documente)


Consilierii locali municipali constănţeni se întrunesc în ședință ordinară de CLM pe data de 29 aprilie. Printre proiectele care se regăsesc pe ordinea de zi, figurează și cel privind închirierea unui spaţiu necesar funcţionării unei creşe. Potrivit raportului care însoțește proeicte, se impune necesitatea închirierii spaţiului, dat fiind imobilele în care își defășoară activitatea creşele nr. 1, 2 şi 5 se află în proces de reabilitare.

“Având în vedere demararea proiectelor de reabilitare, modernizare și mansardare a Creșelor nr. 1 „Delfinașul", nr. 2 „Căsuța Spiridușilor" și nr. 5 „Lumea Poveștilor" din municipiul Constanța și, prin urmare, necesitatea eliberării spațiului imobilelor în care funcționau acestea pentru derularea lucrărilor de execuție și luând în considerare că până în prezent, pentru două din cele trei creșe au fost asigurate spațiile necesare, respectiv pentru Cresa nr. 1 „Delfinașul" în incinta Școlii Gimnaziale nr. 6 „Nicolae Titulescu" și Creșa nr. 5 „Lumea Poveștilor" prin distribuirea în alte patru creșe, se inițiază spre dezbatere aprobarea proiectul de hotărâre pentru aprobarea închirierii spațiului cu destinația de creșă de către Direcția generală de asistență socială Constanța, situat în municipiul Constanșa, str. Poporului nr. 25.” – se arată în referatul de aprobare.

De la lansarea anunțului privind închirierea unui spațiu care să fie transformat în sediu pentru creșa “Căsuța Spiridușilor” - administraţia locală a primit două oferte, una dintre acestea fiind între timp retrasă de către reprezentantul proprietarului, vezi secțiunea documente.

Conform proiectului de hotărâre, se propune astfel  CLM aprobarea închirierii construcţiei din strada Poporului nr.25, în sprafaţă (închiriabilă) de 461,85 metri pătraţi (4 etaje). Conform documentaţiei anexate la proiect, proprietarul iniţial, Tănase Panait, a vândut clădirea nepotului său, Pufleanu Iotta-Mario, minor reprezentat prin curator Pufleanu Eliza. Preţul depus pentru clădirea din strada Poporului este de 3700 de euro pe lună. Se menționează că urmează ca acest preţ să fie negociat.
Familia Pufleanu dezvoltă și alte afaceri imobiliare în municipiul Constanța despre care puteți citi pe www.ziuaconstanta.ro.
 

Legături cu societatea Micul Regat EDU Center SRL

 
Cititorii ZIUA de Constanța își amintesc cu siguranță, serialul care a avut în centrul său scandalul izbucnit în iunie 2014, atunci când zeci de părinţi au intrat în alertă după ce au vizionat imaginile surprinse de camerele de luat vederi din Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie „Micul Regat“ din Constanţa, administrat de societatea Micul Regat EDU Center SRL.
Părinţii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum propriii lor copii, pe care îi credeau în siguranţă la grădiniţa menţionată, erau agresaţi fizic şi verbal. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale grădiniţei datau din noiembrie 2013. Potrivit Registrului Comerţului, firma Micul Regat Edu Center SRL, înfiinţată în anul 2010, cu sediul social în municipiul Constanţa, îi avea ca asociaţi persoane fizice pe Pufleanu Eliza şi Pufleanu Dumitru, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de activităţi de îngrijire zilnică pentru copii, era Pufleanu Dumitru.
Patru ani mai târziu, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa s-au pronunţat în dosarul „Micul Regat“, poate cea mai mediatizată cauză penală, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi.
Eliza Pufleanu, directorul centrului educaţional, achitată în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la purtare abuzivă, săvârşită în formă continuată, a fost condamnată în luna mai 2018, la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată.
 Faţă de Cristina Manolache, (director educativ), instanţa a majorat  pedeapsa aplicată de la un an de închisoare la un an şi cinci luni de închisoare pentru infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată. „Menţine aplicarea art.81 cod penal 1969 referitor la modalitatea de executare a pedepsei şi stabileşte termenul de încercare de 3 ani 5 luni (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei majorate)“, potrivit minutei, vezi secțiunea “citește și”.
În 2018, judecata s-a terminat, condamnările au fost dictate și un an mai târziu, în august 2019,  Ministerul Educaţiei Naţionale publica un ordin privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Santa Maria del Mar“ din municipiul Constanţa. Astfel, potrivit ordinului, se acorda acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Santa Maria del Mar“, cu sediul în municipiul Constanţa, strada Ion Raţiu nr. 27, pentru nivelul de învăţământ preşcolar cu program "normal" şi program „prelungit", limba de predare "română", începând cu anul şcolar 2019-2020. Firma care administrează grădinița, înfiinţată în anul 2014, Emyon Land SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Pufleanu Dumitru, soțul fostei directoarea de la “Micul Regat” este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de Învăţământ preşcolar.

 
 
Citește și:


Grădiniţa privată „Santa Maria del Mar“ din Constanţa, acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Legături cu Grădiniţa „Micul Regat“ (galerie foto)

În locul unde copiii erau chinuiţi Grădiniţa „Micul Regat“ se redeschide sub un alt nume?

Ce au surprins camerele video Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! (II)

Exclusiv! Sentinţă definitivă în dosarul Micul Regat

Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! Detalii cu un puternic impact emoţional!
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație la Primăria Cernavodă. Iată ce cumpără (document)

09 Sep 2021 2213

Vești bune pentru părinți și copii! Creșa Licuricii din Constanța se mută în casă nouă (galerie foto)

07 Sep 2021 719

Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a aprobat construcția a două creșe în municipiul Constanța

28 Aug 2021 910

Vești bune pentru părinți Ministrul dezvoltării a aprobat construcția de creșe noi, la nivel național. Creșe noi și la Constanța (document)

26 Aug 2021 865

S-a stabilit valoarea sumei lunare ce se acordă sub forma tichetelor de creșă pentru semestrul II 2021

24 Aug 2021 547

Ministrul Edcației Creşele, preluate în sistemul de educaţie. 15.000 de lei, costul standard per copil în creşă (video)

19 Aug 2021 784

Vești bune pentru părinții din Constanța. DGAS caută să închirieze un spațiu pentru a amenaja o creșă

18 Aug 2021 869

Editorial „Odiseea“ înscrierii la o creșă de stat din Constanța. Trei luni de emoții și un val uriaș de nemulțumiri

14 Aug 2021 2858

Lista copiilor admiși la creșele de stat din municipiul Constanța a fost publicată (document)

12 Aug 2021 1024

Vești bune pentru părinții din Constanța. Numărul locurilor din creșe a fost suplimentat cu 100

10 Aug 2021 914

UPDATE. Vești bune pentru părinții din Constanța! Se redeschid creșele la capacitate maximă!

06 Aug 2021 1219

Au fost publicate listele cu copiii admiși în creșele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială Constanța

02 Aug 2021 1465

Creşa „Albă ca Zăpada” din Agigea, județul Constanța angajează îngrijitor

13 Jul 2021 799

Ce spune ministrul Sorin Cîmpeanu despre preluarea creşelor în sistemul de educaţie

18 Jun 2021 1374

Județul Constanța Se caută director pentru Creșa Orașului Eforie

15 Jun 2021 848