Constanţa ar putea avea două parcuri noi la CET şi în cartierul Abator

Aleşii locali municipali au adoptat ieri în şedinţă extraordinară de Consiliu Local Municipal Registrul local al spaţiilor verzi din intravilanul municipiului Constanţa - parţial.
 
Edilul-şef Constanţei, Decebal Făgădău, a explicat că municipalitatea are posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru a rezolva problema terenurilor degradate. Două astfel de terenuri au fost identificate în două zone din municipiu. La CET şi în cartierul Abator, pe strada Albăstrelelor.
 
„Pentru că am identificat două terenuri degradate, care nu au restricţii, trebuie să le înscriem provizoriu în acest Registru al spaţiilor verzi pentru a putea accesa fonduri europene pentru punerea în valoare a acestor două terenuri”, a precizat Decebal Făgădău. 
 
La finalul şedinţei, primarul Decebal Făgădău a precizat că cele două terenuri vor deveni două oaze de verdeaţă dotate cu iluminat public, mobilier urban şi locuri de joacă pentru copii. Proiectele pentru cele două terenuri vor fi depuse pentru finanţare săptămâna viitoare.
 
Totodată, primarul susţine că odată cu finalizarea registrului spaţiilor verzi, respectiv în 2020, vrea să elimine legenda potrivit căreia Constanţa nu are spaţii verzi sau că în Constanţa se construieşte pe spaţiul verde. „După inventariere terenurilor în cadrul acestui registru, nimeni nu va mai putea schimba destinaţia acestor terenuri, nimeni nu se va mai putea atinge de niciun centimetru de iarbă”, a afirmat edilul-şef.

Citeşte şi:
 
LIVE TEXT Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă extraordinară. Sunt trei proiecte pe ordinea de zi (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 918

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1641

Constanța Continuă modernizarea Parcului de la Gară – spațiul verde, extins cu 2000 mp

16 Apr 2024 490

Cumpărări directe Constanța Primăria Seimeni cumpără tobogan complex (DOCUMENT)

15 Apr 2024 432

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 713

Reacția unei fetițe în timp ce filma un grup de lebede, în Constanța (VIDEO)

31 Mar 2024 728

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 546

Cumpărări directe Constanța Metalgan Company SRL, contract de 33.000 de euro cu Primăria Cernavodă, pentru băncile din parc (DOCUMENT)

27 Feb 2024 625

Femeie depistată pe Șoseaua Mangalia din Constanța în timp ce cerșea folosindu-se de un copil de un an

23 Feb 2024 869

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 636

Razie de amploare în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1106

121 abateri, depistate și sancționate de polițiștii locali în Constanța. Iată pentru ce

01 Feb 2024 600

Licitații Constanța Primăria Mangalia pregătește un contract pentru întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor (DOCUMENT)

01 Feb 2024 891

Editorial Schimbarea la față a orașului! Doar în campanie electorală și doar pe hârtie

26 Jan 2024 897

Peisaj de iarnă la Constanța! Parcurile și plaja acoperite cu o pătură albă de nea (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

20 Jan 2024 1081