Constanţa. O treime din flota RATC va fi formată din autobuze electrice, hibrid sau cu hidrogen

Primăria Constanţa a finalizat procedurile de achiziţie a unui nou parc auto şi în scurt timp va fi semnat contractul pentru livrarea autobuzelor noi şi se va intra în logica de livrare a acestora.
 
„Noul parc auto al Regiei de Transport în Comun Constanţa va avea 104 autobuze noi, cu 14 mai multe decât calculasem iniţial, pentru că, în urma licitaţiei şi a preţului propus, am putut suplimenta numărul autovehiculelor noi“, a spus primarul Decebal Făgădău.
 
Suplimentarea numărului de autobuze a fost votată joi de Consiliul Local Municipal Constanţa. „Aceste autobuze vor reconstrui coloana vertebrală a companiei de transport. Pe viitor, flota RATC va cuprinde două treimi autobuze Diesel Euro 6, care, ne place nu ne place, reprezintă soluţia cea mai rentabilă din punct de vedere economic, pentru a avea un preţ de călătorie scăzut, şi o treime flotă verde, adică autobuze electrice sau hibrid sau cu hidrogen. Vom vedea ce soluţii vom găsi în perioada următoare. Vrem să facem din RATC principalul pilon de încredere în ceea ce priveşte transportul public din Constanţa“, a adăugat edilul-şef al municipiului Constanţa.
 
Autobuzele fabricate de ISUZU au o valoare de 100 de milioane de lei, credit accesat de la BERD de Primăria Constanţa. Garanţia este de 24 de luni, societatea urmând a asigura partea de prevenţie şi planificare a mentenanţei.
 
Citeşte şi: 
 
Firma ISUZU a câştigat licitaţia pentru livrarea de autobuze noi la Constanţa

Nici nu au ajuns primele autobuze la Constanţa, și Decebal Făgădău vrea suplimentarea numărului acestora

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Fans Chevrolet

27 Feb, 2019 11:54

eu oricum anul viitor in 2020 nu il mai votez pe Domnul Primar Decebal Fagadau il voi vota pe altcineva din PSD care va lua locul scaunului a Primariei a Constantei '' iar actualele Autobuze japoneze ozn sunt urate rau cu spuma zici ca sunt venite pe alta planeta martiala gri anul urmatorul in 2020 cand va fi Alegeriile pentru urmatorul Primar al Constantei care va fi tot din PSD dar altcineva nu Domnul Decebal Fagadau votez pe altcineva din PSD ca viitor primar al Constantei anul viitor in 2020 in primul rand sa scoata din Circulatie porcariile de ozn spatiale japoneze Isuzu City-Port defintiv iar interiorul sau nu imi place este de cacat si nici scaunele nu imi plac deloc prea mici si de de cacao spatiu in autobuzul asta ciudat este cam mic si te inghesui ca o sarma ' problema 3 de urgenta trebuie schimbate culorile ca sunt de jale [urate cu spume zici ca`i extremente de ozn gri] aceeasi parere zic si la scrisul trebuie schimbat in portocaliu cum e la autobuzul belarusian urias MAZ 107 lung aproape de 15 metri lungime mai mare cu 250 milimetri lungime decat porcaria de autobuz japonez Isuzu City-Port facuta in Turkey

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 436

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 542

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4296

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 844

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2282

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1393

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1572

Tribunalul Constanța, decizie privind măsurile asigurătorii din dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța (MINUTA)

26 Feb 2024 610

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 929

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1631

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1506

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1824

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1065

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1052

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 941