Cu cinci zile înainte de votul final, încă se lucrează la forma finală a Regulamentului parcărilor din Constanța

  • Consiliul Local Constanța se întrunește într-o ședință ordinară, vineri, 23 aprilie
  • Pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța
  • Precizăm că regulamentul a fost repus în dezbatere publică, după ce la începutul anului a fost retras de la vot, în ultimul moment, urmare a presiunii opiniei publice
  • În spațiul public au existat câteva informații legate de noile tarife, despre renunțarea la licitațiile pentru parcările rezidențiale și introducerea unei aplicații, însă nici în acest moment nu cunoaște forma finală a regulamentului.
Consiliul Local Constanța se întrunește într-o ședință ordinară, vineri, 23 aprilie, de la ora 09:30. Pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța.

Cu cinci zile înainte de votul final, forma finală a proiectului nu este publică.

Precizăm că regulamentul a fost repus în dezbatere publică, după ce la începutul anului a fost retras de la vot, în ultimul moment, urmare a presiunii opiniei publice care a taxat pe bună dreptate lipsa de transparență privind anexele cu tarifele și definirea zonelor de taxare care nu fuseseră postate pe site-ul Primăriei, pentru consultare şi dezbatere.
În spațiul public au existat câteva informații legate de noile tarife, despre renunțarea la licitațiile pentru parcările rezidențiale și introducerea unei aplicații, despre eliminarea celor 3 ore de parcare în zona centrală a orașului, însă nici în acest moment nimeni, cu excepția inițiatorului, nu cunoaște forma finală a regulamentului.

“În schimb, au fost propuse alte tarife, care nu vor depăși 5 lei/h în zona central și se va realiza o aplicație, cu ajutorul căreia, ne vom putea localiza locul de parcare în perimetrul domiciului. Momentul nu s-a bătut în cuie costul anul pentru locul de parcare rezidențial, care pentru 2021 este de puțin peste 200 de lei.
Noi ne-am armonizat pe baza propunerilor făcute de primar. Am avut o discuție deschisă de peste cinci ore. Ce aș putea să vă spun este că vrem ca locurile rezidențiale să  fie disponibile pentru oricine. Ne dorim o aplicație pentru fiecare cetățean. Dacă vreți să accesați un loc de parcare, în aplicație veți vedea locurile de parcare disponibile din perimetrul locuinței dvs. Despre prețuri, încă discutăm. Vrem să oferim servicii cât mai bune”, a declarat viceprimarul Rusu în urmă cu două săptămîni la ZIUA LIVE.

Citește și:

ZIUA LIVE. Primăria înlocuiește licitațiile pentru parcările rezidențiale cu o aplicație. Municipiul Constanța, cel mai mare buget de investiții din ultimii ani!

UPDATE 15 - Ședința de CLM. Primarul Chițac a retras regulamentul parcărilor din Constanța și recunoaște că tarifele nu s-au aflat niciodată în dezbatere publică!

Regulamentul parcărilor din municipiul aruncă în aer liniștea constănțenilor și naște tensiuni între PNL și primarul Vergil Chițac

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 571

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 641

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 362

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1973

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 724

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 601

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 706

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 783

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 761

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2684

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1252

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1630

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 857