Cu trei ani întârziere și intervenția procurorilor DNA, reabilitarea cetății Capidava a ajuns la final. Se face recepția!

 
  • Proiectul privind reabilitarea cetății Capidava s-a încheiat
  • Președintele  Consiliului Județean Constanța (CJC), Mihai Lupu a numit prin dispoziție comisia de recepție a lucrărilor
  • Recepția trebuie finalizată până la sfârșitul acestui an
  • Comisia este condusă de directorul general adjunct al Direcției Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Județean, Ioan Mihai Nache
  • Proiectul "Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava" a fost co-finanțat până la 31.12.2015 din Fonduri Structurale prin Programul Operațional Regional 2007-2013
  • Lucrările au avut un buget de aproape 75 de milioane de lei și trebuiau finalizate până la sfârșitul anului 2017
  • Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare, proiectul a fost declarat nefuncţional şi urma ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data-limită 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa
  •  Termenul a fost prelungit de mai multe ori, ultima dată în luna martie 2020
 
Proiectul privind reabilitarea cetății Capidava s-a încheiat.
Președintele  Consiliului Județean Constanța (CJC), Mihai Lupu a numit prin dispoziție comisia de recepție a lucrărilor care trebuie finalizată până la sfârșitul acestui an.
Comisia este condusă de directorul general adjunct al Direcției Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Județean, Ioan Mihai Nache iar din această structură mai fac parte și reprezentanți ai Inspectoratului Județean în Construcții,  Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța dar și primarul comunei Topalu, Constantin Baltă.
 
Proiectul "Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava" a fost co-finanțat până la 31.12.2015 din Fonduri Structurale prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - "Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului", Domeniul Major de interventie 4.1. "Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe", cod SMIS 31212, în prezent finanțarea fiind aprobată a se angaja din bugetul UAT Județului Constanța.
Proiectul a demarat în 2013, cu un buget de aproape 75 de milioane de lei și trebuia finalizat până la sfârșitul anului 2017.
În 2018 s-au reluat lucrările la Capidava Firma unui milionar din Top 300 Capital a câştigat restul lucrărilor de reabilitare
În decembrie 2017 au fost scoase la licitaţie lucrările în valoare de peste 3 milioane de euro pentru proiectul „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“.
Vă reamintim că proiectul a fost cofinanţat, până la 31.12.2015, din fonduri structurale, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 - „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 - „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe“, cod SMIS 31212, în prezent finanţarea fiind aprobată din bugetul judeţului Constanţa.
  Proiectul licitat avea în componenţă următoarele capitole:  - construcţii şi instalaţii: consolidare - restaurare - 14.110.711 lei fără TVA;
- utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj - 93.381 de lei fără TVA;
- organizare de şantier - lucrări de construcţii - 127.223 de lei fără TVA;
- cheltuieli conexe organizării de şantier - 217.759 de lei fără TVA. În total, 14.379.287,52 de lei fără TVA.
 
Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare, proiectul a fost declarat nefuncţional şi urma ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data-limită 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa. Termenul a fost prelungit de mai multe ori, ultima dată în luna martie 2020.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1327

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 725

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 675

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 695

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 444

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2073

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 836

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 673

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1470

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 786

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 779

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 877

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 841

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2756

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1327