Cum a ajuns Direcţia Judeţeană de Pază să asigure liniştea la Comana

comana_Comana_Ion_Adam.jpgPaza comunei Comana va fi asigurată, din acest an, de Direcţia de Pază a Judeţului Constanţa.

Primarul localităţii, Ion Adam, a precizat că a încheiat contractul cu cei de la Direcţia Judeţeanp de Pază de la 1 februarie, pentru un an de zile. Lunar, şeful autorităţii locale a explicat că în funcţie de numărul de zile lucrătoare va plăti Direcţiei Judeţene de Pază între 5.000 şi 6.000 lei pentru serviciile prestate, trei persoane urmând a veghea zilnic pentru menţinerea liniştii şi ordinii publice în comună.

Întrebat de ce nu a organizat o licitaţie publică pentru a căuta cel mai mic preţ şi a ales din start să lucreze cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Pază, direcţie subordonată unei instituţii de stat, mai precis subordonată Consiliului Judeţean Constanţa, şeful autorităţii locale a ţinut să-şi justifice alegerea susţinând că preferă să lucreze cu statul.

Primarul a precizat că în 2008 a colaborat o perioadă de timp cu cei de la Spada Security Guard, însă în 2009 a decis să rezilieze contractul cu aceştia, unul dintre motive fiind preţul solicitat de ei. Lunar, Primăria comunei Comana datora societăţii Spada Security Guard 7.000 de lei, cu 1.000 - 2.000 lei mai mult decât îi cere astăzi Direcţia Judeţeană de Pază. Întrebarea firească este de unde va avea bani Primăria Comana pentru Direcţia de Pază, dacă nu a avut bani pentru Spada Security? Primarul a răspuns că dacă va avea dificultăţi financiare va apela la sprijinul... Consiliului Judeţean, mai precis la banii judeţului care în loc să circule vor rămâne în curtea aceleiaşi instituţii, căci Direcţia de Pază, este, cum spuneam, o instituţie subordonată Consiliului Judeţean.

La Comana nu există Poliţie Locală, care să se ocupe cu menţinerea ordinii publice ca în alte localităţi. În 2010, primarul a înfiinţat un serviciu de pază în cadrul SRL-ului primăriei, dar acesta nu a avut viaţă lungă. Motivul? Primarul Ion Adam susţine că localnicii nu au putut suporta plata taxei lunare în cuantum de 5 lei percepută de Primărie pentru salariile celor patru agenţi de pază.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Alex Struct 2001 SRL, contract de peste 40.000 de euro cu Primăria Comana, pentru biserica din comună (DOCUMENT)

16 Apr 2024 346

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Enuței – Felicia Barbu, secretar general al comunei Comana (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 422

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2931

Octavian Pacea și Stila Pilici au deschis firmă ce produce energie electrică în comuna Comana, județul Constanța

15 Apr 2024 474

Cu ocazia Lunii Ramazan a comunității musulmane Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, în vizită în satul Tătaru, județul Constanța

08 Apr 2024 805

Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Comana, județul Constanța (DOCUMENT)

24 Mar 2024 422

Primăria Comunei Comana, județul Constanța, angajează muncitor necalificat. Cine poate participa la concurs

11 Mar 2024 621

Cumpărări directe Constanța Total Private Guard SRL va presta servicii de pază și protecție pentru Primăria Comana (DOCUMENT)

13 Feb 2024 751

Achiziții Constanța Primăria Comana asfaltează străzile din comună. Iată ce firmă se va ocupa (DOCUMENT)

23 Jan 2024 655

Afaceri Constanța Primăria Comana vinde mai multe terenuri. Licitația va avea loc la sfârșitul lunii

12 Jan 2024 905

Oficial! Lista localităților din județele Tulcea și Constanța afectate de întreruperea energiei electrice

27 Nov 2023 1211

Ce localități sunt încă rămase fără apă, în județul Constanța, ca urmare a codului roșu

27 Nov 2023 1183

ISU Giurgiu Incendiu locuință, în localitatea Comana

14 Nov 2023 649

Scandal într-o localitate din județul Constanța! Un tânăr turbulent a provocat distrugeri la sediul poliției și a luat la înjurat polițiștii

10 Nov 2023 1093

Incendiu tragic în localitatea Comana. Un bărbat decedat în urma arderii casei sale (FOTO)

03 Oct 2023 1168