Dacă va avea un nou Plan de Urbanism General în 2012, Constanţa ar putea să scape de „balamucul" arhitectural

pud_constanta_-_panorama_constanta.jpgDupă mai bine de zece ani de la aprobarea actualului Plan de Urbanism General, Constanţa se confruntă cu un real „bazar" arhitectural, o continuă pendulare între valoare şi istorie, pe de o parte, şi kitsch şi paradox, de cealaltă parte. Un nou PUG ar putea - de fapt, aşa ar fi indicat - să rezolve discrepanţele urbane din Constanţa. Dacă, desigur, interesele imobiliare nu vor prima.

Municipalitatea constănţeană anunţa încă din 2010 că are în lucru un nou Plan de Urbanism General (PUG) al oraşului. În ultimii zece ani, Constanţa a cunoscut o serie de transformări arhitecturale, care au condus, mai mult sau mai puţin, la ceea ce unii ar putea numi haos urbanistic. S-a construit mult, s-a construit pe spaţiul verde, s-au înălţat clădiri în imediata apropiere a lăcaşurilor de cult. Nu de puţine ori, nu s-a mai ţinut cont de zona istorică a oraşului. Peninsula a ajuns într-o stare avansată de degradare, uriaşul său potenţial turistic nemaiputând fi exploatat aşa cum ar fi fost normal.
În opinia arhitecţilor, dar şi a constănţenilor de rând, prostul gust, opulenţa, uneori amestecurile nepermise de culori şi texturi au „furat" Constanţei ceva din farmecul său. Prin faptul că nu s-a ţinut cont de contextul în care au fost înălţate anumite construcţii, registrul estetic a cunoscut o serie de... mutaţii.
Actualul Plan de Urbanism General al Constanţei datează încă din 1999. De atunci şi până în prezent, mai multe spaţii verzi din Constanţa au avut de suferit în favoarea diverselor spaţii comerciale. Cazul Parcului Tăbăcărie este elocvent din acest punct de vedere, căci în urmă cu doar câţiva ani acolo a fost ridicat, pe o considerabilă suprafaţă de spaţiu verde, un mall. La momentul respectiv, mai multe organizaţii nonguvernamentale au protestat faţă de acest proiect. La fel, societatea civilă - atât cât putem vorbi în Constanţa de o societate civilă al cărei simţ civic nu s-a „atrofiat" până aproape de dispariţie - s-a opus construirii mall-ului. Evident, în zadar... Ar fi, deci, interesant de urmărit ce spaţii verzi se vor regăsi în noul PUG, ce parcuri vor mai figura pe „harta" Constanţei. Căci, în cazul în care legislaţia va permite eventuale schimbări ale destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, ne-am putea confrunta cu noi coloşi de beton acolo unde altădată erau parcuri.
De asemenea, o altă dorinţă a constănţenilor este aceea ca patrimoniul Constanţei să fie conservat, clădirile de patrimoniu să fie restaurate.
În cei peste zece ani care s-au scurs de la aprobarea actualului PUZ, în municipiul Constanţa s-a construit mult. Singura perioadă de „relaxare" a fost criza, fenomen care a mai estompat avântul construcţiilor.

Primăria face... eforturi

Rămâne însă de văzut dacă un nou Plan de Urbanism General este o prioritate pentru administraţia publică locală. Potrivit declaraţiilor viceprimarului Decebal Făgădău, municipalitatea are în lucru un nou PUG, care este în faza de avizare la diferite instituţii. Întrebat de ce procesul durează atât de mult, în contextul în care administraţia locală anunţa încă din 2010 că lucrează la noul PUG, Făgădău a explicat: „Cadrul legislativ a suferit o serie de modificări, nu doar Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. De aceea durează atât de mult. Constanţa este o zonă cu specific, o zonă de ţărm, care are şi o zonă istorică. Lucrurile depind şi de delimitarea zonei costiere, de tendinţele de dezvoltare pe care oraşul le-a înregistrat în ultimii ani, de reglementările de trafic. Este o procedură greoaie, noi facem eforturi".
Cu sau fără eforturile municipalităţii, în mod evident Constanţa are nevoie de o nouă viziune arhitecturală, care să anuleze discrepanţele estetice care au „schimonosit" acest oraş.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR SA printr-o firmă din Constanța, răspuns negativ privind intrarea în legalitate a unei construcții

08 Jan 2023 2302

Vești bune din Italia 10 dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului au fost găsiţi în viaţă

28 Aug 2016 2926

Voceaconstantei.roCamerele Implantabile, un confort pentru pacienții aflați sub tratament chimioterapic

21 Jul 2016 3151

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3416

Sticla de Aqua Carpatica dispare

23 Jun 2016 4364

Voceaconstantei.ro Hirudoterapia, terapia cu ajutorul lipitorilor

24 Apr 2016 4921

UPDATE 5- Robert Popa, copilul dat dispărut de aseară, a recunoscut că și-a petrecut noaptea la un coleg

26 Nov 2015 4512

Propunere legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român

31 Aug 2015 2243

Andreea Marta, condamnată în dosarul prostituatelor de lux

21 Jul 2015 5272

Romania Comunista sau ultima din CEE

10 Jun 2015 2231

Astrocafe.ro Horoscopul săptămânal - 27.10.2014 – 02.11.2014

27 Oct 2014 3956

Avionul Air Algerie, disparut de pe radare, s-a prabusit. La brodul navei se afla si un roman

24 Jul 2014 3652

Inspectoratul de Poliţie Al Judeţului Constanţa - buletin de presă

26 Jun 2014 3024

Buletin de presa IPJ

05 May 2014 2922

Centrul natura Strategie tratament

26 Apr 2014 12548