Daruri pentru copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi din Cumpăna (galerie foto)

Din dorinţa de a oferi un strop de fericire şi lumină în sufletele bătrânilor aflaţi în nevoie, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna au oferit pachete cu alimente bătrânilor fără venituri sau cu venituri reduse şi persoanelor cu dizabilităţi.
 
Mai exact, este vorba despre 150 de bătrâni fără venituri sau cu venituri reduse şi 110 persoane cu dizabilităţi încadrate în gradul grav de handicap, identificaţi de către asistenţii sociali ai Serviciului Public de Asistenţă Socială Cumpăna. Astfel că, ieri, 19 decembrie, primarul ec. Mariana Gâju împreună cu viceprimarul Florin Neagu şi membrii Consiliului Local Cumpăna au bătut la uşile celor 260 de beneficiari ai acestor daruri şi au adus un strop de fericire în sufletele lor.
 
„Nu putem să ajungem la inimile tuturor şi asta mă necăjeşte acum. Nu le spun decât atât: să le dea Dumnezeu sănătate şi să aibă parte de produsele oferite, de dragostea şi mângâierea copiilor dumnealor”, a transmis primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
 
De asemenea, Primăria comunei Cumpăna, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, Grădiniţele „Florilor” şi „Sf. Maria” şi Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, a demarat, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, campania locală „Fă-le o bucurie!”. Pachetele pregătite au fost donate unui număr de 17 familii aflate în dificultate identificate de funcţionarii publici ai Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei.
 
La Cumpăna este o tradiţie ca autorităţile locale împreună cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară să dăruiască familiilor defavorizate pachete cu alimente în perioada sărbătorilor, astfel încât aceştia să aibă o masă decentă, iar copiii şi bătrânii să nu sufere chiar de sărbători, din pricina lipsurilor de tot felul.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 354

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 407

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 416

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1463

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 586

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 845

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 867

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 553

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 608

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 683

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 746

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 615

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 719

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 884

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 857