De ce Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism lucrează la „secret”?! „Dezbaterea publică organizată după ce s-a primit avizul de oportunitate este vacs!” (documente)

 

Reprezentantul USR Constanţa a avut o intervenţie publică în ultima şedinţă de Consiliu Local legată de proiectul de hotărâre privind aprobarea componenţei şi a regulamentului de funcţionare a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism (vezi document). Preşedintele USR, Stelian-Cristian Ion, a vorbit despre caracterul „secret” al şedinţelor Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism. „După cum probabil s-a observat, comentariul nostru nu a determinat nicio replică din partea iniţiatorului proiectului, respectiv primarul Constanţei, Decebal Făgădău, iar forma adoptată a fost cea iniţială, care interzice publicului interesat să ia parte la şedinţele Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism”, a spus liderul USR.
 
El a explicat că activitatea acestei comisii este una extrem de importantă, deoarece în cadrul ei sunt luate decizii care se răsfrâng asupra unei categorii mai largi de cetăţeni. „Comisia este formată din arhitecţi şi funcţionează în subordinea arhitectului-şef care face, la rândul său, parte din aparatul primarului. Comisia se pronunţă, de exemplu, asupra avizelor de oportunitate, care, odată emise, nu mai pot fi întoarse înapoi de nicio dezbatere publică. Este foarte adevărat că avem de-a face şi cu o anomalie legislativă din acest punct de vedere, practic, orice dezbatere organizată după emiterea avizului este vacs”, a comentat situaţia Stelian-Cristian Ion.
 
Acesta, de profesie avocat şi unul dintre cei care s-au implicat alături de asociaţii de proprietari din municipiu pentru stoparea unor construcţii pe spaţiul verde, are o practică relevantă în ceea ce presupune lupta cu actele emise de autoritatea locală. Tocmai de aceea, susţine Stelian Ion, „vom solicita pe viitor modificarea acestei hotărâri de Consiliu Local fie în sensul permisiunii tuturor persoanelor care justifică un interes legitim de a participa la lucrările acestei comisii, fie al anunţării datei şi ordinii de zi a lucrărilor acestei comisii, pentru prezentarea unor puncte de vedere scrise de către persoanele interesate (asociaţii de proprietari, proprietari din zonele vizate de anumite proiecte imobiliare)”.

Cine face parte din Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism?

Dar cine face parte din Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism? Specialişti atestaţi din domeniul urbanismului şi arhitecturii, printre care: arhitect Mihai Isacov, membru OAR; arhitect Ignis Nejla Duvagi -membru OAR; arhitect Radu Cornescu -membru OAR; arhitect Sorin Mihai Vatamaniuc - membru OAR. Specialişti atestaţi în domeniul monumentelor istorice sau arheologiei: dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă; arh. urbanist Laura Smaranda Tudose, membru OAR.

Specialişti atestaţi din domeniul sociologiei, economiei, geografiei, ingineri constructori, ingineri de reţele edilitare, transport: arhitect Veronica Pribeagu - membru OAR; ing. Cornel Constantin Severin. Din comisie face parte şi arhitectul-şef al oraşului, Mihai Radu Vânturache, şeful Biroului Strategii Urbane, şi viceprimarul Costin Răsăuţeanu. Membrii supleanţi sunt: arhitect Alexandru Bălan, membru OAR, arhitect Bogdan Marcu, membru OAR şi inspector de specialitate arheologie, Elena Mădălina Cliante.
 
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism s-a constituit ca organ consultativ cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului-şef, în scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă. Comisia fundamentează din punct de vedere tehnic emiterea avizului arhitectului-şef, care nu se supune deliberării Consiliului Local şi care se emite pentru documentaţiile de urbanism (PUD/PUZ/PUG) a căror aprobare intră în competenţa Consiliului Local.

Ce categorii de lucrări sunt avizate de comisie?

Comisia nu este abilitată să ofere soluţii la proiectele prezentate, ci doar să emită puncte de vedere favorabile/nefavorabile pentru documentaţii de urbanism, documentaţii depuse în vedere emiterii avizului de oportunitate solicitat printr-un certificat ce urbanism, documentaţii depuse în vedere emiterii certificatelor de urbanism ori a autorizaţiilor de construire la recomandarea arhitectului-şef; studii de circulaţie, studii de fezabilitate sau de dezvoltare urbană sau alte proiecte de interes, la recomandarea arhitectului-şef.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 282

Ședință CLM Aleșii locali, chemați să adopte un PUZ care va permite construcția de blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord, investiție cu care riveranii nu sunt de acord (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 408

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 493

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 363

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 468

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 407

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 566

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 310

Aprobarea raportului activității CA-ului CT BUS SA pentru trimestrul II din 2023 se află în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Apr 2024 273

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 580

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 999

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 312

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 384