Debut de an şcolar cu realizări la Saraiu Albă ca Zăpada îi va însoţi pe preşcolari în aventura învăţăturii (galerie foto)



Emoţii, flori şi bucurie în prima zi de şcoală şi în rândul locuitorilor comunei Saraiu. Ieri, bobocii de şcoală au dat piept cu aventura învăţăturii, iar drumul le-a fost deschis chiar de primarul Dorinela Irimia, care le-a urat învăţăceilor să aibă un drum lin pe calea învăţăturii, de la care să nu se abată nicicum! Alături de şeful administraţiei publice locale de la Saraiu, s-au aflat şi senatorii Nicolae Moga şi Marian Vasiliev, dar şi alte personalităţi  din rândul administraţiei publice de la nivel local şi judeţean. Ba chiar şi ministrul Gabriel Oprea a ţinut să le transmită un mesaj de bun venit la şcoală micuţilor din comuna Saraiu.


Cei mai bucuroşi de începerea noului an şcolar au fost însă cei care au păşit ieri către tărâmul Albei ca Zăpada şi al celor 7 pitici. Căci aceasta este denumirea grădiniţei pe care autorităţile locale de la Saraiu le-au dăruit-o copiilor. „Clipă după clipă, vacanţa - atribut al verii - lasă loc nostalgiei şi îşi scrie singură epitaful. Despărţirea este tristă, dar pragul duce într-o altă lume, o lume a cunoaşterii. Începem şcoala împreună - de la cel mai mic pui de grădiniţă, până la cei ce păşesc în ultimul an gimnazial. Definim cuvântul «împreună» prin noi, familia Saraiu: nepoţi, fii şi fiice, părinţi şi bunici, dar şi prin invitaţi de suflet. Pentru un nou început, pentru o nouă provocare“. Iar la Saraiu aşa a şi fost: cu mic, cu mare, festivitatea dedicată deschiderii începutului de şcoală i-a emoţionat pe toţi, chiar şi pe politicienii invitaţi la deschidere, care şi-au amintit cu nostalgie de perioada în care ei erau în rolul bobocilor. „Şcoala reprezintă cartea de căpătâi, să nu renunţaţi la şcoală, pentru că fără învăţătură nu veţi putea face nimic“, a fost îndemnul rostit de senatorul Nicolae Moga.

Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici şi-au găsit loc în sânul familiei Saraiu

Începutul de drum pentru şcolari a reprezentat şi noi investiţii pentru administraţia locală. „Ne străduim să le asigurăm copiilor noştri un climat educativ cât mai potrivit. Suntem pe ultima sută de metri cu lucrările de reabilitare. De asemenea, nouă casă a învăţăturii va avea şi un nume: Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici“, a declarat primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia. „După ce am făcut igienizarea celorlalte unităţi de învăţământ din localitate, lucrările de la grădiniţă au devenit prioritatea numărul unu“, a declarat primarul Dorinela Irimia. Au fost refăcute trotuarele, sălile de clasă şi s-a creat un parc şi un loc de joacă. Iar spre încântarea micuţilor, pereţii grădiniţei au fost pictaţi cu chipurile unor celebre personaje de basm. „Întreaga investiţie, care se face cu bani de la bugetul local, s-a ridicat la suma de 60.000 de lei“, a precizat şefa administraţiei publice locale de la Saraiu, Dorinela Irimia.
Tot pentru începerea în bună regulă a noului an şcolar, Primăria şi Consiliul Local Saraiu au lansat o iniţiativă, prin care vin în ajutorul părinţilor la început de an şcolar. Pentru un început cu dreptul, toţi elevii au primit „ghiozdanul de şcoală“, un rucsac echipat complet cu toate rechizitele. Cei mai încântaţi de darul primit au fost, evident, bobocii, care au şi început să deseneze.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dorinela Irimia, primarul din Saraiu, amenințată cu moartea! Condamnare definitivă

14 Jan 2021 871

Județul Constanța Polițiștii, mesagerii lui Moș Crăciun pentru peste 40 de copii

23 Dec 2020 785

Un primar din județul Constanța, șicanat în trafic și amenințat cu moartea. Apelul dosarului, la anul

17 Dec 2020 1153

UPDATE Județul Constanța. Un autoturism s-a răsturnat între Hârșova și Saraiu

13 Dec 2020 1305

Constanța Incendiu la ieșire din localitatea Saraiu

07 Dec 2020 587

IPJ Tulcea Tânăr de 17 ani din județul Constanța, băut și fără permis, depistat la volan

20 Nov 2020 675

Un TIR s-a răsturnat între Hârșova și Saraiu. O victimă încarcerată

18 Nov 2020 1986

Județul Tulcea Accident rutier între o mașină și o autoutilitară

31 Oct 2020 1278

Saraiu. Lista aleșilor care alcătuiesc noul consiliu local

29 Oct 2020 1281

Incendiu auto la ieșire, din Hârșova, spre Saraiu

27 Oct 2020 1043

#alegerilocale2020 Rezultate alegeri locale 2020 în Saraiu

27 Sep 2020 2838

Mașină de București, răsturnată la ieșire din Saraiu. Două persoane au fost rănite (galerie foto)

31 Aug 2020 1677

Arestat preventiv pentru distrugerile făcute Primăriei Saraiu

25 Aug 2020 562

Accident pe DN 22A, între Hârșova și Saraiu. Patru victime. Trei adulți și un copil

23 Aug 2020 924

Post vacant la Şcoala Gimnazială „Nicolae Maraloi”, Saraiu, județul Constanța

13 Aug 2020 800