Deşi i-ar plăcea să plece în Maramureş Boris Parpală, directorul DADR Constanţa, a scăpat de detaşare

Boris_Parpala_1.jpgMinistrul Agriculturii, conservatorul Daniel Constantin, a decis la finalul săptămânii trecute mutarea în bloc a directorilor de direcţii agricole din ţară dintr-un judeţ în altul. Concret, Constantin a semnat, vinerea trecută, aproximativ 100 de ordine de ministru prin care a dispus detaşarea şefilor direcţiilor agricole care erau în funcţie pe 21 septembrie în alte judeţe decât cele în care ocupau fotoliile de directori executivi. De această decizie au fost afectaţi directorii din 26 de judeţe din ţară, printre care se numără Tulcea, Buzău, Vrancea, Teleorman, Galaţi.

Potrivit cotidianului România Liberă, ordinele de detaşare au fost transmise vineri seara, prin fax, către direcţiile agricole afectate de decizie, „sub ameninţarea că oficialii detaşaţi vor fi demişi din funcţia publică ocupată prin concurs, dacă în cel mult trei zile nu se prezintă la noile posturi". Se pare, însă, că o parte dintre directorii detaşaţi ar fi contestat în instanţă ordinele.

Detaşări în vreme de criză...

Ce este interesant este faptul că, în vreme ce ministerele invocă, ori de câte ori au ocazia, criza şi lipsa de bani, aceste detaşări nu par să deranjeze. Şi asta în contextul în care detaşarea unui director presupune cheltuieli de transport, cazare şi diurnă. Or, dacă vorbim despre aproximativ 100 de ordine semnate vorbim, implicit, despre cheltuieli pe măsură.

... şi tensiuni în coaliţia de guvernare

Conform România Liberă, există lideri din USL, atât liberali, cât şi social democraţi, care ar fi încercat să reclame „mazilirea" propriilor oameni. Premierul Victor Ponta ar fi refuzat, însă, dialogul.

Boris_Parpala_2.jpg

Care este, însă, situaţia de la Constanţa, unde directorul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) este, de la sfârşitul lunii iulie, Boris Parpală, unul dintre apropiaţii preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu?!? Amintim, de altfel, că acesta din urmă a avansat numele lui Parpală pentru fotoliul de director al DADR încă din timpul campaniei electorale penru alegerile din 10 iunie, fapt pentru care numirea lui Boris Parpală nu a reprezentat o surpriză. Cu atât mai mult cu cât el a mai ocupat această funcţie până în 2009, atunci când la conducerea instituţiei a venit Paraschiva Bobe.

Ei bine, actualul director al DADR nu a fost afectat de detaşare. El rămâne la Constanţa. Dacă i s-ar pune, totuşi, în vedere detaşarea? „Mi-ar plăcea undeva la Cluj. Sau Baia Mare. Să fie în Maramureş. Că acolo sunt fete frumoase. Glumesc". Dincolo de glumă, Boris Parpală a declarat el nu a primit ordin de detaşare, dar şi că nu ştie dacă se va încadra din punct de vedere al lunilor de mandat care i-au mai rămas. Parpală a fost numit la şefia DADR pe o perioadă de şase luni. De la preluarea conducerii institiţiei au trecut aproximativ două luni. Directorul Direcţiei Generale pentru Agricultură Buzău a fost detaşat, pentru patru luni, în Călăraşi. Cel mai probabil, s-ar fi încadrat şi Parpală.

Întrebat dacă aceste detaşări sunt oportune în actualul context financiar, Boris Parpală a declarat: „Eu cred că nu. Intervin cheltuieli mari".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajații ARSVOM rămân în continuare fără sporurile pentru condiții grele de muncă. Magistrații din Constanța au cerut un raport de expertiză

18 Mar 2024 590

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" Constanța invită publicul la operele „Boema" și „Traviata"

06 Mar 2024 581

Spectacolul „Trubadurul” de G. Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

03 Feb 2024 704

Rușii se mobilizează pentru strângerea de semnături în susținerea lui Boris Nadejdin, posibil contracandidat al lui Putin la prezidențiale

23 Jan 2024 876

Ministrul apărării german avertizează asupra pericolului ca războiul din Ucraina să se extindă

19 Jan 2024 654

Celebrul Boris Becker îi ia apărarea Simonei Halep „Sper să primească o a doua șansă, iar suspendarea să se reducă!'

14 Jan 2024 557

In memoriam Boris Cobasnian, dirijorul de renume al Operei din Constanța

08 Aug 2023 1597

Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal faţă de Boris Parpală, fost inspector în CJC

05 May 2023 1752

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, în vizită oficială în Germania

26 Jan 2023 840

Au trecut 35 de ani de la decesul poetei tulcene Emilia Căldăraru. 21 de volume publicate de-a lungul vieții

12 Jan 2023 1556

In memoriam Boris Caragea, sculptorul care și-a câștigat existența încă din copilărie

11 Jan 2023 1567

Foști prefecți, un subprefect și un vicepreședinte de Consiliu Județean dar și directori de deconcentrate, chemați în judecată de reprezentantul Guvernului în teritoriu

31 Dec 2022 4031

Decizie de ultim moment în justiția din Constanța! Este vizat un fost inspector CJC, condamnat cu executare, în 2021

22 Dec 2022 1440

Marea Britanie Premierul Liz Truss demisionează din funcție. În urmă cu o lună a fost numită la conducerea guvernului

20 Oct 2022 1423

Boris Parpală va fi pus în libertate! A fost inspector CJC și director al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa

16 Sep 2022 2118