Discuţii între ministere şi primari. Transparentizarea şi desecretizarea informaţiilor publice, în prim-plan



Prima consultare publică din acest an între liderii structurilor asociative ale administraţiei publice locale - Asociaţia Municipiilor din România (AMR), Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Asociaţia Oraşelor din România (AOR), Asociaţia Comunelor din România (ACoR) - şi membri ai actualului Guvern, care a avut loc miercuri, la Palatul Victoria, s-a axat pe măsurile şi instrumentele prin care punctele de vedere ale comunităţilor locale să fie mai bine integrate în iniţiativele guvernamentale de acte normative.
 
La întâlnire a participat viceprim-ministrul Vasile Dîncu - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), Violeta Alexandru - ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) şi Aura Răducu - ministrul Fondurilor Europene.
 
Transparenţa în administraţia publică şi guvernarea participativă sunt doar câteva dintre principalele priorităţi ale actualei guvernări. În acord cu aceste principii, MCPDC va informa sistematic structurile asociative ale administraţiei publice locale cu privire la actele normative centrale supuse consultării publice, asigurând cadrul general de consultare pe aspecte sau politici interministeriale, urmând ca punctele de vedere pe fondul reglementat de iniţiativele ministerelor să fie comunicate direct iniţiatorilor.


 
Cu acelaşi prilej, ministrul Violeta Alexandru a informat structurile asociative ale administraţiei publice locale în legătură cu supunerea spre aprobare, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, a unui proiect de memorandum, aplicabil Executivului central şi local, privind standardizarea afişării informaţiilor şi suplimentarea seturilor de date (cu privire la execuţia bugetară/executarea contractelor de achiziţii) afişate public, solicitând colaborarea şi sprijinul structurilor asociative ale aleşilor locali în preluarea sau aplicarea spiritului viitorului act normativ la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din ţară.
 
Prezent la discuţii, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile Dîncu, a discutat cu aleşi de pe plan local despre o serie de măsuri şi decizii considerate urgente pentru administrarea eficientă a comunităţilor locale, precum: regândirea statutului primarilor prin asimilarea acestora categoriei demnitarilor, motivarea financiară a salariaţilor din plan local, o mai bună corelare a politicilor de educaţie cu cele ale pieţei muncii, regândirea patrimoniului caselor de cultură ale sindicatelor, ajungându-se la o decizie asupra unui calendar de lucru în continuare, pentru abordarea lor temeinică.

Constanţa, bine reprezentată de preşedintele ACoR Constanţa, Mariana Gâju

Prim-vicepreşedintele AcoR, Mariana Gâju, i-a solicitat vicepremierului Vasile Dîncu să dispună verificarea şi modificarea proiectului de norme la aplicarea noii legi a achiziţiilor publice - secţiunea a opta.
Astfel, art. 135, alin. 2 se va modifica şi va avea următorul cuprins: „În comisia de evaluare pot fi nominalizaţi membri aparţinând compartimentelor autorităţii contractante şi, în cazul în care beneficiarul final al contractului este o altă autoritate contractantă, din cadrul respectivei autorităţi contractante.

Art. 135, alin. 7 - Persoanele care constituie comisia de evaluare nu vor fi în relaţii de subordonare ierarhică unele faţă de altele“.
Totodată, primarul Mariana Gâju a cerut Autorităţii Naţionale a Achiziţiilor Publice (ANAP) să nu mai permită participarea la licitaţii privind achiziţiile publice a constructorilor aflaţi în stare de insolvenţă.
În acelaşi timp, Mariana Gâju i-a solicitat ministrului Fondurilor Europene, Carmen Aura Răducu, ca şi comunele cu un număr mai mare de 10.000 de locuitori să aibă posibilitatea accesării prin Programul Operaţional Regional (POR) a proiectelor de aducţiune de apă şi canalizare, acestora fiindu-le interzisă accesarea prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Solicitările primarului Mariana Gâju vizează următoarele tematici:
  • verificarea şi înlăturarea din Ghidul de Eligibilitate al POR a obligaţiei de construire a unei creşe în incinta unităţii de învăţământ;
  • proiectele nefinalizate prin POR până la sfârşitul anului 2015, din strategia de dezvoltare 2007-2013, să fie preluate la finanţare din programul 2014-2020, sau, conform aplicaţiei PNDR, să fie preluate la bugetul de stat;
  • creşterea salariilor tuturor categoriilor de angajaţi din cadrul administraţiei publice locale, precum şi corelarea prevederilor Legii nr. 284/2010 cu toate actele normative intrate în vigoare de la acea dată până în prezent;
  • modificarea remuneraţiei aleşilor locali cu salariu în loc de indemnizaţie, acordarea sporului pentru vechimea în muncă, precum şi acordarea sporului pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană, precum şi a tuturor sporurilor de care beneficiază toţi salariaţii;
  • să nu se încurajeze nemunca - exemplu concludent: o familie monoparentală (adult şi trei copii minori) ajunge să încaseze lunar aproximativ 1.100 de lei, din cauză că alocaţiile de stat nu mai constituie venit în calculul ajutorului minim garantat. Un alt exemplu este cazul unei familii compuse din patru membri (doi adulţi şi doi copii) fără venituri, care încasează aproximativ 777 de lei, echivalentul unui salariu minim pe economie. 
Nu mai puţin important este faptul că structurile asociative ale administraţiei publice locale au semnalat riscul perpetuării practicilor de consultare publică ineficiente, în sensul în care opiniile structurilor asociative nu au fost nici integrate, nici contraargumentate de către iniţiatorii de proiecte de acte normative de la nivelul ministerelor.
 
Ultima parte a discuţiei, la care a fost prezent şi ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a constituit un prilej pentru actualizarea informaţiilor privind principalele obstacole cu care se confruntă beneficiarii reprezentanţilor autorităţii publice locale:
  • imposibilitatea de a exclude firmele aflate în insolvenţă de la procedurile de achiziţii, consecinţa constând în returnarea banilor pentru proiectele din exerciţiul financiar 2007-2013 nefinalizate, din motive obiective;
  • imposibilitatea comunelor cu peste 10.000 de locuitori de a accesa fonduri din Programul Operaţional Regional - POR, condiţiile restrictive de iniţiere de proiecte constând în construcţia de creşe. În această problemă, structurile asociative ale administraţiei publice locale i-au solicitat ministrului Răducu consultări imediate pentru abordarea acestor urgenţe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Dîncu, ales preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

07 Mar 2023 938

Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

03 Nov 2022 2338

Ministrul Apărării Naționale, în vizită oficială în Republica Georgia

17 Oct 2022 978

Dîncu, despre războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei Regiunea Mării Negre a devenit o zonă de maximă atenţie pentru NATO

12 Oct 2022 1044

Ministrul apărării naționale, la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO. Agenda evenimentului

12 Oct 2022 1076

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1456

Ministrul Apărării Naționale mesaj la începutul anului universitar „Mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră este grea, dar nobilă“

03 Oct 2022 1033

Ministrul apărării naționale a adus un omagiu victimelor Holocaustului

16 Sep 2022 1210

Ministrul Apărării Naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

09 Sep 2022 1183

Vasile Dîncu, la deschiderea anului școlar 2022-2023 „Tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii“

05 Sep 2022 1080

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 1124

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 1441

Tineri sportivi ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale

27 Jul 2022 1182

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța

21 Jul 2022 1219

De Ziua Aviației Române, ministrul Apărării aduce un omagiu militarilor decedați în catastrofa aeriană din județul Constanța

20 Jul 2022 1178