Administratie locala

Doar 200 de familii sunt cazuri sociale Decebal Făgădău - „Anul acesta, bugetul municipiului Constanţa va fi mai mare decât anul trecut!“

Primarii marilor oraşe ale României care s-au întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă spun că au obţinut răspunsuri pozitive la o parte din solicitările legate de alocările bugetare pentru 2019, dar că nu toate aspectele au fost clarificate şi aşteaptă în continuare propuneri de soluţii de la Guvern.
 
Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România au declarat, la finalul discuţiilor, că sunt diferenţe între cifrele anunţate de autorităţile centrale şi cele din calculele lor. În timpul întâlnirii dintre primari şi premier, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a postat pe internet un mesaj în care arăta că în 2019 comunităţile locale vor avea cel mai mare buget din istoria României, că primăriile vor opri direct 60% din încasări, vor prelua o serie de cheltuieli din sarcina Guvernului, dar tot vor rămâne cu 9 miliarde mai mult decât aveau înainte.
 
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a fost prezent şi el, marţi, la prima întâlnire a primarilor cu reprezentantul Ministerului Finanţelor şi cu consilierul Darius Vâlcov. „Am fost prezent la întâlnirea primarilor cu oficialii Guvernului, în cadrul căreia s-au discutat chestiuni tehnice, dar pentru că majoritatea celor prezenţi erau şi oameni politici, s-au abordat şi printr-o cheie politică subiectele. Eu am avut o abordare tehnică, pentru că, în cele din urmă, ele mă interesează, cunoscând programul de guvernare. Sunt mai mulţi colegi primari care fac din aceste dezbateri şi momente de declaraţii politice.
 
A doua zi a mai avut loc o întâlnire cu doamna premier Viorica Dăncilă, iar în momentul de faţă aştept să văd nu doar declaraţii, ci şi forma bugetului cu care se va intra în şedinţa de guvern. Mă interesează cifrele”, spune Decebal Făgădău.
 
În ceea ce priveşte afirmaţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, pe marginea formulei în baza căreia vor fi repartizate bugetele localităţilor, edilul-şef al Constanţei afirmă: „Anul trecut am avut mai multe întâlniri cu aparatul guvernamental, pe mai multe domenii. Poziţia Asociaţiei Municipiilor a fost consecventă de fiecare dată, ca din impozitele pe venit municipiile să primească o cotă de 60%. Cu alte cuvinte, aceasta a fost solicitarea noastră încă din noiembrie anul trecut, iată că, din declaraţii, cel puţin aşa reiese, că vom primi o cotă de 60%. Evident că structura bugetului nu înseamnă doar veniturile din impozitul pe venit. Înseamnă şi cota defalcată din TVA, înseamnă şi venituri proprii, una peste alta, veniturile municipiului Constanţa vor creşte, în mod evident, faţă de anul trecut am avut o cotă de 43%. Şi nu doar Constanţa, ci toate UAT-urile vor avea o creştere a veniturilor. Fiecare UAT trebuie să-şi facă un calcul cu ce presupune impactul costurilor sociale. Eu m-am apucat încă de ieri să le inventariez, mai ales pentru că toată lumea consideră că ţara asta stă în loc din cauza pomenilor sociale. Eu vreau să spun răspicat situaţia la zi la nivelul municipiului Constanţa. Populaţia activă a municipiului este de 314.187 de locuitori. La această cifră avem 2.184 de persoane cu dizabilităţi şi 203 familii cu dosare de ajutor social”, a explicat primarul Constanţei.
 
Totodată, Decebal Făgădău a admis că anul trecut s-au pierdut 70 de milioane de lei.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Leu Margareta

01 Feb, 2019 10:47

Daca bugetul de anul acesta este mai mare, de ce ati majorat pretul la gigacalorie, retroactiv, dela 1 ianuarie 2019?

Articole asemanatoare

Personalitatea savantului Garabet Kumbetlian, evocată cu prilejul Zilelor Liceului Energetic Constanţa (galerie foto)

18 May 2019 877

Soţia primarului Decebal Făgădău, intermediere în servicii de telemedicină Monica Gaitanidis s-a asociat cu un manager de succes din marketingul medical

17 May 2019 3027

„Primarul Constanţei, oricare ar fi el, ar trebui să respecte legea şi să-şi respecte cetăţenii“ Senatorul Chiţac îi solicită lui Decebal Făgădău un raport de activitate

15 May 2019 664

Se rejudecă procesul fostului arhitect-şef Sorin Munteanu vrea să desfiinţeze organigrama prin care Făgădău şi-a reorganizat aparatul din Primărie (documente)

15 May 2019 1586

Situația construcțiilor realizate în ultimii ani în stațiunea Mamaia, analizată în emisiunea „România, te iubesc!” (video)

12 May 2019 2229

Anchetă "România, te iubesc!" cu privire la Dosarul Retrocedărilor. Primarul Constanţei - “N-am câștigat mașina timpului”

12 May 2019 1629

Stelian Ion (USR) - „Când eşti primar, mersul la serviciu cu transportul în comun nu trebuie să fie prilej de exhibare a modestiei“

27 Apr 2019 561

Senatorul este nemulţumit de cum arată bugetul oraşului Vergil Chiţac - Cine conduce Constanţa? Întâmplarea!

27 Apr 2019 715

Prim-vicepreşedintele PNL, despre „bugetul de înmormântare a Constanţei“

27 Apr 2019 915

Primarul Decebal Făgădău, mesaj pentru constănţeni cu prilejul Sărbătorilor de Paşti

26 Apr 2019 911

Licitaţia pentru Cazinoul din Constanţa ar trebui să înceapă în luna mai

26 Apr 2019 580

S-a avansat propunerea fuziunii cluburilor de rugby din Constanţa Tomitanii şi Cleopatra (document)

26 Apr 2019 1872

S-a aprobat. Taxe mai mari pentru constănţeni. Cu cât vor creşte, de ce şi de când (galerie foto)

26 Apr 2019 1833

Consilierii locali municipali PNL nu vor vota bugetul Constanţei. Nici majorările de taxe şi impozite

25 Apr 2019 762

Ambasadorul Republicii Estonia, vizită la Primăria Constanța

23 Apr 2019 511