Dobrogea Grup şi o serie de afacerişti locali, supraimpozitaţi de Consiliul Local Constanţa


Aleşii locali municipali din Comisia nr. 5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului a CLM Constanţa s-au întrunit în şedinţă.

Consilierii şi-au dat girul pe mai multe proiecte de hotărâre care urmează să intre la vot în plenul CLM la sfârşitul acestei luni. Printre proiectele studiate s-au aflat cel privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli ale RATC şi RADET Constanţa pe anul 2019, instituirea unor facilităţi fiscale la nivelul municipiului Constanţa, aprobarea documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţii „Creşterea siguranţei în municipiul Constanţa – SAFE CITY 20 prin realizarea unui sistem operaţional integrat de monitorizare” – etapa Studiu de prefezabilitate (SPF); stabilirea valorii tranşei tichetelor valorice pentru anul 2020 sau numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de administraţie al SC Ecosal SRL Constanţa.


Aleşii locali au aprobat supraimpozitarea unor oameni de afaceri care deţin clădiri în paragină



Alte proiecte de hotărâre avizate de aleşii locali vizează majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanţa – proprietate a fostului consilier local municipal PDL Roman Iustin Fabian şi a soţiei, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
  • proiect de hotărâre privind majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanţa – proprietate a omului de afaceri Ţiţei Paul, deţinută împreună cu soţia sa, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
  • proiect de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanţa – proprietate a lui Guicin Costel, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
  • proiect de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanţa - proprietatea SC MG Fiscal Advisor SRL, deţinută de Marilena Ghiţă, urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
  • proiect de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanţa - proprietatea SC Dobrogea Grup SA, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 313

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte imobiliare controversate!

15 Apr 2024 764

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 570

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 397

Consiliul Județean Constanța are o nouă Comisie de Disciplină. Cine face parte din structură? (DOCUMENT)

10 Apr 2024 1599

Noul regulament de vânzare a fost aprobat la începutul anului Chițac a desemnat Comisia de vânzare a locuințelor construite prin ANL. Există 30 de solicitări și 14 dosare avizate (DOCUMENT)

04 Apr 2024 745

Trei, Doamne, și toate trei PUZ-ul final pentru parcarea de la Casa de Cultură, pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Constanța!

02 Apr 2024 1109

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 513

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează și proiectul imobiliar de la fosta bază RATC!

19 Mar 2024 759

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 478

Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului se reunește pe 7 martie! Ce proiecte se află pe ordinea de zi

05 Mar 2024 527

Consilierii locali constănțeni vor aporoba Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei care se ocupă de repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii (DOCUMENT)

26 Feb 2024 583

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 856

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța Blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord. Detalii despre proiectele imobiliare de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

19 Feb 2024 2819

Certificatul ,,RAR Auto Pass” urmează să fie emis de către Registrul Auto Român, începând cu 1 decembrie

13 Feb 2024 654