Drumurile intravilane din satele Nistoreşti şi Călugăreni vor intra în reabilitare. Primarul Costel Armăşescu, despre proiectul de 7,1 milioane de lei

Locuitorii din satele Nistoreşti şi Călugăreni, comuna Pantelimon, vor avea parte de drumuri reabilitate. Lucrările vor consta în pietruirea şi asfaltarea acestora, dar vor fi construite, de asemenea, rigole şi podeţe.
 
Primăria comunei Pantelion a depus, în acest sens, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, proiectul „Reabilitare drumuri în intravilanul localităţilor Nistoreşti şi Călugăreni, comuna Pantelimon“, în vederea obţinerii acordului de mediu. Informaţiile privind acest proiect pot fi consultate la sediul APM Constanţa, zilnic, între orele 9.00 şi 13.00. De asemenea, publicul interesat poate depune observaţii şi sugestii.
 
Potrivit primarului comunei Pantelimon, Costel Armăşescu, proiectul de finanţare a fost semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe data de 13 februarie 2018. „Am semnat finanţarea pentru acest proiect pe data de 13 februarie 218. În cadrul acestui proiect sunt cuprinse străzile din localităţile Nistoreşti şi Călugăreni. Este vorba despre şase străzi din comuna Nistoreşti, cu o lungime totală de 5,33 km, precum şi şase străzi din localitatea Călugăreni cu o lungime totală de 4,48 km“, a explicat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul Costel Armăşescu.
 
Contractul are o valoare de 7,1 milioane de lei. „Acum suntem în perioada de obţinere a avizelor. Urmează finalizarea proiectului tehnic, apoi vom organiza licitaţia. De la momentul semnării contractului cu firma care va câştiga licitaţia, lucrările vor dura maximum doi ani“, a mai spus Costel Armăşescu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Aliana-Team Consulting SRL va întocmi documentația pentru realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare, în comuna Pantelimon (DOCUMENT)

12 Mar 2024 556

Angajări Constanța Primăria comunei Pantelimon angajează. Iată ce post este vacant

04 Mar 2024 1076

Afaceri Constanța Primăria Pantelimon, acord cu Top Geocad SRL pentru furnizarea de servicii de cadastru (DOCUMENT)

12 Feb 2024 735

IPJ Constanța a câștigat procesul deschis de Comuna Pantelimon! La mijloc erau circa 38.000 de euro

08 Jan 2024 765

Licitații Constanța Primăria Pantelimon caută firmă pentru asfaltarea mai multor străzi din localitatea Nistorești. Oferă peste jumătate de milion de euro pentru lucrări (DOCUMENT)

08 Jan 2024 724

Cumpărări directe Constanța Primăria Mereni, contract cu o firmă din București și cu una din Pantelimon

26 Oct 2023 789

Primăria Comunei Pantelimon, județul Constanța, extind lucrările de întreținere a străzii Fierăriei

20 Oct 2023 803

Primăria comunei Pantelimon, județul Constanța închiriază două terenuri intravilane

25 Sep 2023 766

Primăria comunei Pantelimon, județul Constanța, închiriază un imobil

06 Aug 2023 879

Primăria Pantelimon, județul Constanța, închiriază două imobile. Iată unde sunt situate

22 Jul 2023 986

Primăria Pantelimon, județul Constanța, închiriază mai multe încăperi din cadrul Dispensarului Uman din localitate

26 Jun 2023 797

Atribuire directă de contracte pentru Iridex Group Salubrizare SRL în județul Constanța (DOCUMENTE)

06 May 2023 1477

Ce răspuns a dat APM Constanța la etapa de încadrare privind viitorul Parc eolian Crucea Est

22 Mar 2023 1264

Primăria Pantelimon vinde un teren. Ce suprafață are acesta

04 Feb 2023 1565

Primăria Comunei Pantelimon județul Constanța organizează licitație pentru închirierea unui imobil (DOCUMENT)

19 Sep 2022 1157