Eveniment cultural de excepţie Filmul „Între chin şi amin“, în regia lui Toma Enache, proiectat la Cumpăna (galerie foto)

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna, reprezentate legal prin persoana primarului, ec. Mariana Gâju, au invitat locuitorii la premiera de gală a filmului „Între chin şi amin“ în regia lui Toma Enache.
 
Evenimentul, care a avut loc marţi, la Casa de Cultură din Cumpăna, a fost inclus în programul dedicat Zilei Internaţionale a Vârstnicilor, sărbătorită la data de 1 octombrie. Spectatorii s-au bucurat de prezenţa în sală a regizorului constănţean Toma Enache, alături de o parte din actorii ce fac parte din distribuţia acestui film. Lungmetrajul care pune în imagini suferinţele de necrezut din închisorile comuniste a umplut sala de spectacole a Casei de Cultură Cumpăna. După vizionare a urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri, regizorul discutând cu cei aflaţi în public.
 
„Între chin şi amin” este un film clasic, care aduce în faţa spectatorilor o poveste tulburătoare de viaţă, petrecută într-una dintre cele mai crunte perioade din istoria modernă - reeducarea din puşcăriile comuniste, filmul având la bază întâmplări reale.
 
În timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată, destinate deţinuţilor politici, în care au suferit 3 milioane de oameni. Dintre aceştia, 800.000 au murit. Filmul este un omagiu adus tuturor acestor oameni care au suferit în temniţele comuniste în perioada 1945-1989. Este o mărturie despre credinţă, onoare şi iertare.
 
„Felicitări regizorului Toma Enache şi întregii echipe pentru acest film memorabil! Vă dorim mult succes în competiţia pentru marele premiu la Festivalul Internaţional de Film din Buenos Aires, unde pelicula a fost selectată din peste 1.400 de filme înscrise!“, au transmis reprezentanţii Primăriei Cumpăna.
 
Sursa foto: Primăria Cumpăna
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 506

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 816

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 833

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 545

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 588

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 670

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 733

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 603

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 712

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 867

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 844

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 934

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 621

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 694

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 725