Administratie locala

Eveniment dedicat poetului Mihai Eminescu, la Cumpăna

Primăria și Consiliul local al comunei Cumpăna, reprezentate legal prin persoana primarului, Mariana Gâju, invită publicul să participe la manifestarea culturală prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet național Mihai Eminescu.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 10.00 în sala de spectacole a Căminului Cultural Cumpăna.

Momentul omagial va cuprinde lansarea cărții “Mihai EMINESCU, UN DUMNEZEU RĂNIT” a autorului Laurian Stănchescu, un volum cu documente inedite primite de catre acesta de la nepotul lui Mihai Eminescu.

Invitat de onoare este Daniel Dincă, prozator și poet, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, alături de doamna Ghiuner Acmola – membru a Uniunii Scriitorilor din Constanța. 

În paralel, va fi prezentată o expoziție de grafică semnată de Marin Rodica Cristiana, fostă elevă a Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, în prezent - elevă a Colegiului Național de Arte “Regina Maria” Constanța.

În spriitul promovării culturii româneşti, evenimentul va găzdui și o expoziţie tematică prilejuita de Ziua Universală a Iei - unul din principalele simboluri ale României, realizată de Atelierul de Creație din cadrul Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfânta Maria“, Cumpăna angajează. Cine poate participa

16 Nov 2018 249

Prevenirea infracţiunilor, a abandonului şcolar şi a violenţei în şcoli Campania de informare „Refuz să devin o victimă“, la Primăria Cumpăna (galerie foto)

16 Nov 2018 320

Schimbare în conducerea societății Salubrizare și Gospodărie Cumpăna. Cine este noul director general al firmei

15 Nov 2018 293

Rezultate de excepție obținute de gimnastele legitimate la Clubul Sportiv Victoria Cumpăna la Cupa României la gimnastică ritmică (galerie foto)

15 Nov 2018 425

Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, mesaj pentru dobrogeni „Dumnezeu să binecuvânteze România! La mulţi ani, Dobrogea!“

15 Nov 2018 276

Campania de informare „Refuz să devin o victimă” la Cumpăna, județul Constanța (galerie foto)

14 Nov 2018 233

Protocol de colaborare între Primăria Cumpăna şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa

14 Nov 2018 382

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța, la ieșire către Cumpăna. Un pieton a fost rănit (galerie foto+video)

12 Nov 2018 3632

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele din etapa a 16-a a Ligii a 4-a. Înfrângere pentru liderul CS Năvodari

11 Nov 2018 577

Fotbalul județului Constanța. Ce meciuri se joacă, sâmbătă, în etapa a 16-a a Ligii a 4-a

10 Nov 2018 438

Locațiile pe care se vor construi o creșă și o nouă grădiniță în comuna Cumpăna au fost sfințite. Ce valoare au proiectele și cum vor arăta noile clădiri (galerie foto)

06 Nov 2018 376

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele din etapa a 15-a a Ligii a 4-a

04 Nov 2018 670

Fotbalul judeţului Constanţa. Meciurile din weekend, de la Ligile a 4-a, a 5-a şi a 6-a (program + clasamente complete)

03 Nov 2018 486

Gică Hagi, în vizită la Cumpăna. „Regele“, impresionat de investiţiile făcute în comună în sprijinul tinerei generaţii (galerie foto)

03 Nov 2018 611

Sala sporturilor din Cumpăna, județul Constanța Academia Hagi 2009 și Academia Hagi 2010 au câștigat faza județeană a Memorialelor Gheorghe Ola (2009) și Gheorghe Ene (2010)

02 Nov 2018 393

Fazele județene ale Memorialelor Gheorghe Ola și Gheorghe Ene, în Sala Sporturilor din Cumpăna. Ziua a doua. Rezultate

30 Oct 2018 548

Județul Constanța Accident rutier în Cumpăna. Un pieton este implicat

28 Oct 2018 622

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele din etapa a 14-a a Ligii a 4-a (galerie foto)

28 Oct 2018 895

Consumatorii din Cumpăna, fără apă potabilă la robinete

27 Oct 2018 534

Fotbalul judeţului ConstanţaMeciurile din weekend de la Ligile a 4-a, a 5-a şi a 6-a. Programul şi clasamentele complete

27 Oct 2018 463

Licitație publică organizată de B.E.J. "Bogdan Ionică" în vederea vânzării unui imobil situat in Cumpana

26 Oct 2018 386

De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradiţională Ceremonie militară şi religioasă şi depunere de coroane, organizate de Primăria Cumpăna (galerie foto)

26 Oct 2018 506

Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna au obţinut zece medalii la Cupa „Sportul Studenţesc“ (galerie foto)

25 Oct 2018 455

Ziua Armatei Române Cumpăna îşi comemorează eroii

24 Oct 2018 600

Fotbalul judeţului Constanţa. Rezultatele etapei a 13-a din Liga a 4-a. CS Năvodari şi Portul Constanţa, pe primul loc

21 Oct 2018 896

Fotbalul județului Constanța Meciurile din weekend de la Ligile a 4-a, a 5-a și a 6-a

20 Oct 2018 586

Consiliul local Cumpăna, convocat în şedinţă ordinară (document)

19 Oct 2018 286

Accident rutier grav în această noapte în Cumpăna. Trei victime. Două femei şi o fetiţă. Ce spune IPJ Constanţa

16 Oct 2018 4896

Vești bune pentru părinți! Creșă nouă în localitatea Cumpăna (document)

16 Oct 2018 570

Momente emoţionante la Cumpăna! Trei băieţei şi o fetiţă din centre de asistenţă maternală au primit Taina Sfântului Botez (galerie foto)

15 Oct 2018 698

Judeţul Constanţa. Moment de reculegere pentru Denis Paşcovici În Liga a 4-a, la seniori, CS Cumpăna a învins în deplasare FC Farul (galerie foto)

14 Oct 2018 2253

Adevarul.ro. Poveştile Centenarului. Ce spune omul centenar din judeţul Constanţa. Cine şi de unde este (galerie foto)

13 Oct 2018 694

În ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva Patru copii din centre de asistenţă maternală, botezaţi la Cumpăna

13 Oct 2018 749

Lucrările de reparații ale sistemului rutier la pasajul rutier Cumpana de pe Autostrada A4 au fost finalizate

12 Oct 2018 312

Mai multe centre din subordinea DGASPC Constanţa necesită reparaţii. Iată ce probleme sunt! (document)

11 Oct 2018 598

UPDATE. Oficial de la ISU Judeţul Constanţa. Incendiu puternic. La ce intervin, acum, pompierii

08 Oct 2018 4798

Fotbal. Judeţul Constanţa Rezultatele înregistrate în etapa a 11-a a Ligii a 4-a (galerie foto)

07 Oct 2018 1365

Fotbalul judeţului Constanţa Ce meciuri se joacă în weekend în Liga a 4-a, a 5-a şi a 6-a

06 Oct 2018 945

BIG BUILD, Cumpăna 2018, la sfârşit. Opt familii au primit locuinţe construite împreună cu voluntari din întreaga lume (galerie foto)

05 Oct 2018 513

Licitație publică organizată de B.E.J. "Bogdan Ionică" în vederea vânzării unui imobil situat in Cumpana

04 Oct 2018 316

Parteneriat pentru oameni Primăria Cumpăna şi Habitat for Humanity România ridică opt case în cinci zile (galerie foto)

03 Oct 2018 868

Stropit cu voie bună, muzică, must şi purceluşi la proţap Festivalul „Rodul pământului“, organizat de Primăria Cumpăna, un real succes (galerie foto)

01 Oct 2018 1122

Cumpăna e în sărbătoare. Zeci de locuitori ai comunei și oaspeți de seamă la Festivalul internațional Rodul pământului (galerie foto)

29 Sep 2018 1259

Comisia ENVE a adoptat proiectul de aviz al Primăriei Cumpăna (galerie foto)

27 Sep 2018 328

Liga a 4-a. La seniori, CS Poseidon 2 Mai Limanu a învins FC Farul Constanţa. CS Cumpăna, lider (galerie foto)

23 Sep 2018 912

Fotbalul județului Constanța Ce meciuri se joacă în weekend în Ligile a 4-a, a 5-a şi a 6-a (program + clasamente)

22 Sep 2018 696

Distracţie şi voie bună la Cumpăna Festivalul internaţional „Rodul Pământului”, la cea de-a XVI-a ediţie

22 Sep 2018 1288

Consilierii din Cumpăna, convocaţi în şedinţă. Şase noi proiecte pe ordinea de zi (document)

21 Sep 2018 341

Investiţii majore Mai multe străzi din comuna Cumpăna vor fi reabilitate şi modernizate (document)

20 Sep 2018 874

Organizația Județeană a Femeilor Social Democrate Constanța, acţiune caritabilă la Centrul de Plasament Traian

19 Sep 2018 449