Făgădău a făcut plângere penală și decis să nu finalizeze exproprierea prin despăgubire a ACS Metalul Constanța. Magistrații au admis apelul și expertiza tehnică depusă de club (document)

  • Asociația CS Metalul Constanța a câștigat la Curtea de Apel unul dintre procesele intentate administrației locale
  • Procesul vizează autorizația de demolare a unor corpuri de clădire
  • Primarul Decebal Făgădău a depus plângere penală împotriva ACS Metalul Constanța pentru acte false de proprietate
  • Edilul a luat decizia de a nu finaliza exproprierea prin despăgubire

Asociația CS Metalul Constanța a câștigat la Curtea de Apel unul dintre procesele intentate administrației locale, într-un dosar în care au cerut anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 258/25.06.2019. Actul anterior precizat vizează aprobarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiţii de utilitate publică şi de interes local „Sală sport polivalentă – 5.000 locuri”, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, realizat prin Compania Naţională de Investiţii SA, vezi secțiunea “documente”.
După verdictul magistraților, reprezentanții clubului au anunțat că autorizația de demolare a construcțiilor din zona în care au început deja lucrările la sala polivalentă pentru sunt ilegale.


Proprietarul clubului afirmă că autorizația de demolare este un act ilegal

Proprietarul clubului, omul de afaceri, Valentin Surghie afirmă că “autorizația de demolare nr. 101 din data 18.10.2019 este un act ilegal. Nu există nici un accident tehnic, calamitate naturală sau alt eveniment cu caracter excepțional care să justifice autorizația de desființare în regim de urgență a construcțiilor C1 și C2, clădiri care aparțin bazei sportive ACS Metalul Constanța. Primarul nu putea obține avizele necesare unei autorizații de desființare normale și legale cum procedează orice persoana fizică sau juridică din România și eliberat autorizație în regim de urgență, care se dovedește caz penal.

Acest lucru reiese din raportul de expertiză depus în dosarul de asigurare de dovezi și aprobat de magistrații de la Curtea de Apel Constanța”, mai afirmă reprezentantul Clubului.  Surghie mai susține că așa-zisa expropriere nu a fost făcută de fapt conform legii.

“În HCL nr. 258/25.06.2019 s-a descris această intenție de expropriere, dar primarul a invocat faptul că nu va plăti exproprierea propusă chiar de el până când ACS Metalul Constanța nu dovedește ca este proprietar. Primarul a luat decizia de a nu finaliza exproprierea prin despăgubire, pretinzând ca ACS Metalul Constanța nu este proprietar pe clădirile C1 și C2, aparținând bazei sportive.

Dacă nu există exproprierea, autorizația de demolare este nulă, deoarece a fost emisă în baza HCL-ului 258/25.06.2019. Conducerea Clubului va analiza împreună cu avocații oportunitatea demarării unei plângeri pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri față cei care se fac vinovați”, mai anunță reprezentantul Clubului Metalul.
 

Decebal Făgădău a depus plângere penală împotriva ACS Metalul Constanța

Pe de altă parte, primarul Decebal Făgădău a depus plângere penală împotriva ACS Metalul Constanța pentru acte false de proprietate asupra celor două corpuri de clădire, despre care Primăria susține că sunt proprietatea lor. Municipalitatea mai face o precizare extrem de importantă și anume că lucrările la Sala Polivalentă nu vor fi stopate, deoarece în nici un dosar aflat pe rolul instanțelor nu este atacată autorizația de construire pentru acest obiectiv.
Municipalitatea și ACS Metalul Constanța sunt actori în mai multe dosare aflate în diferite stadii de judecată.



Citește și:


Judecătorii Tribunalului Constanța au de soluționat dosarul Asociaţiei Club Sportiv Metalul. Încep lucrările la Sala Polivalentă de la Constanța

Constanța Se cere anularea hotărârii privind procedurile de expropriere pentru sala polivalentă. Urmează primul termen în apel

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat! Este vizată procedura de expropriere pentru construirea Sălii Polivalente

Sala Polivalentă bate pasul pe loc de șase luni. Decebal Făgădău, plângere penală împotriva Asociației Club Sportiv Metalul

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție estimată la peste 10 milioane de euro Consilierii locali din Constanța se întrunesc pentru a aproba proiectul tehnic al lucrărilor tehnico-edilitare de la Sala Polivalentă (DOCUMENT)

25 Feb 2024 2750

Volei Set câștigat de CSM Constanța cu 38-36 în meciul cu SCM Zalău!

25 Jan 2024 854

Primarul Vergil Chițac dă asigurări că finalizarea Sălii Polivalente este unul dintre obiectivele principale ale acestui an

10 Jan 2024 1190

În ce stadiu se află lucrările de la Sala Polivalentă din Constanța. Imagini din dronă (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

02 Jan 2024 4430

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac despre stadiul proiectelor aflate în desfășurare în oraș (VIDEO)

12 Dec 2023 1198

UPDATE. CSM Constanța Pe podium! Micile sportive Adelina și Gabriela Petcu, surori, au moștenit pasiunea pentru haltere a tatălui lor (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1070

Numeroase medalii cucerite de luptătorii de la CSM Constanța la competițiile naționale desfășurate la Tg. Mureș (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 937

CS Năvodari lupte Albert Deacu, de două ori campion național, la competițiile desfășurate la Călărași (GALERIE FOTO)

02 Nov 2023 1005

Baschetbalistele de la CSM Constanța, victorie la Brașov, în Liga Națională (GALERIE FOTO)

30 Oct 2023 855

Tenis de masă CSM Constanța Elena Zaharia a câștigat Top 10 Europa. „Performanță de top, din nou la înălțime!“ (GALERIE FOTO)

02 Oct 2023 1223

HC Omer Constanța joacă pentru titlul național la juniori 4. Marea finală e astăzi!

11 Jun 2023 1839

Constanța va fi propusă să organizeze meciurile din faza grupelor Campionatului European la baschet

23 Mar 2023 1596

Municipiul Constanța solicită emiterea acordului de mediu pentru racordarea la utilități a Sălii Polivalente de pe Badea Cârțan

19 Jan 2023 1400

Ce proiecte derulează Compania Națională de Investiții în municipiul Constanța și care sunt termenele de finalizare?

02 Nov 2022 1772

Un SRL din Constanța a câștigat contractul pentru proiectarea utilităților la Sală Polivalentă de pe Badea Cârțan (DOCUMENTE)

19 Oct 2022 1767