Fosta Școală 19 din cartierul Medeea devine casă pentru Centrul Județean de Resurse Educaționale


Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință extraordinară pe 30 august 2019, ora 13.00. Pe ordinea de zi se află un singur proiect de hotărâre, respectiv aprobarea formulării unei solicitări de preluare a unui bun imobil din domeniul public al UAT Municipiul Constanta în domeniul public al UAT Județul Constanța. Inițiator al proiectului este vicepreședintele CJ Claudiu Palaz.

Centrul Județean de Resurse Educaționale, finanțat de CJ pe partea de cheltuieli materiale, funcționează într-un spațiu care aparține Primăriei Constanța. Contractul pe perioadă determinată va expira la începutul anului viitor, tocmai de aceea, CJ a solicitat municipalității să identifice un spațiu în care să se mute acest centru.

În ședința de vineri se va aproba cererea de solicitare de trecere a sediului fostei Școli nr.19 din Medeea din domeniul public al UAT Municipiul Constanta în domeniul public al UAT Județul Constanța, ne-a explicat secretarul județului Constanța, Mariana Belu. Astfel, Centrul Județean de Resurse Educaționale în cadrul căruia copii cu nevoi speciale sunt îndrumați și tratați în atelierele terapeutice își va putea continua activitatea și pe viitor.

Facem precizarea că, în 2018, Inspectoratul Școlar Județean a luat decizia desființării școlii nr. 19 și comasarea ei cu școala nr.40 „Aurel Vlaicu”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 475

LIVE TEXT Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Ordinea de zi, suplimentată cu încă un proiect (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 866

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 320

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 486

Ședință Consiliul Județean Constanța Reabilitarea, modernizarea și dotarea „Casei Albe” din Constanța, estimată la peste 11,2 milioane de euro!

14 Apr 2024 833

Ședință CJ Constanța 28 de milioane de euro, alocați pentru modernizarea drumului dintre Techirghiol și Arsa (DOCUMENT)

26 Mar 2024 664

Consilierii din Constanța vor vota pentru actualizarea indicatorilor tehnico – economici aferenți reabilitării și modernizării a două drumuri județene (DOCUMENT)

26 Mar 2024 584

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 501

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 992

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 695

Ședință CJC Se votează prelungirea mandatelor administratorilor provizorii și bugetul de la Drumuri Județene SA (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 1054

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 561

Indicatorii tehnico-economici, aprobați de CJ Constanța Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, CIA Delfinul din Agigea, va avea 50 de locuri (DOCUMENT)

24 Mar 2024 482

Proiectul, în atenția consilierilor județeni Consiliul Județean Constanța va moderniza Oborul General Scărișoreanu, comuna Amzacea (DOCUMENT)

24 Mar 2024 462

Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Ce proiecte sunt înscrise pe ordinea de zi?

22 Mar 2024 643