Administratie locala

Fostul consilier Vasile Chirondojan îşi întregeşte proprietatea din staţiunea Mamaia. Consilierii locali trebuie să aprobe vânzarea unui teren

SC Mamaia 2000 SRL a depus încă de anul trecut la Primărie cererea de cumpărare cu nr. 148579/20.11.2017, pentru terenul în suprafaţă de 29,00 mp din zona Complexului Cleopatra.
Societatea aparţine fostului consilier local Vasile Chirondojan, asociat unic în societatea Mamaia 2000 SRL, care a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 28 martie a.c., şi un certificat de urbanism - nr. 1296. Actul a fost emis pentru „supraetajarea parţială corp C1 cu structură uşoară şi modificare terasă existentă în terasă circulabilă - intrare în legalitate“, făcând referire la hotelul Cleopatra din Mamaia.

Solicitarea lui Chirondojan, care va intra la votul consilierilor, face însă obiectul unui proiect de hotărâre de Consiliu Local Municipal inclus în şedinţa din această săptămână. Potrivit proiectului de hotărâre, terenul reprezintă diferenţa din măsurători rezultate ca urmare a întocmirii documentaţiei cadastrale identificate cu numărul cadastral 232039, înscrisă în Cartea Funciară a UAT Constanţa 51 a încheierii de intabulare nr. 12808/01.07.2005 emisă de OCPI Constanţa, proprietate privată a municipiului Constanţa.
 
Reglementările şi funcţiunile urbanistice aprobate sunt de „alimentaţie publică şi circulaţie pietonală“, conform raportului Direcţiei urbanism nr. R20361/08.02.2018. 

Despre Mamaia 2000 SRL

Înfiinţată în anul 1993, Mamaia 2000 SRL are sediul social în Mamaia, Complex Cleopatra. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociat unic şi administrator este Vasile Chirondojan, născut pe 29.04.1946, în comuna Stănişeşti, Bacău. Mamaia 2000 SRL desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.

Firma are următoarele puncte de lucru: bază de agrement, închiriere de cabine şi vestiare, duşuri, materiale pentru plajă; patiserie, simigerie Complex Cleopatra; bar-terasă, disco-bar, autoservire, bar-terasă-cramă, magazin cu mărfuri generale Complexul Cleopatra; municipiul Constanţa, bulevardul I.C. Brătianu nr. 28.

În anul fiscal 2014, firma cu trei salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.703.235 de lei şi un profit de 632.348 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea cu zero salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 2.366.858 de lei şi un profit de 510.351 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 nu a fost prezentată.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ediţia a şasea a Cupei Mării Negre la ciclism se încheie sâmbătă, la Mamaia

04 Oct 2018 471

Vasile Chirondojan, fost consilier local, a obţinut un act important de la municipalitate pentru hotelul Cleopatra din Mamaia

29 Mar 2018 1272

Cum se votează în CLM Mig-2000 va continua sa folosească gratuit un teren al municipiului Constanţa

01 Feb 2018 1314

Exclusiv! Radu Mazăre a fost condamnat! Ştirea momentului în România. Pronunţare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

10 Jul 2017 26001

Constănţeanca Nicoleta Elena Cehan este noul administrator al Progetto 2000 România! Ce legături are aceasta cu retrocedarea Cazinoului din Mamaia

16 Nov 2016 1874

info-sud-est.ro Opere de artă dispărute de 13 ani, care încă se regăsesc în Lista Monumentelor Istorice. Statuile din Mamaia

19 Oct 2016 1607

Traseu reconfigurat Vremea potrivnică nu i-a putut ţine departe pe micii rutieri de Cupa Mării Negre (galerie foto)

11 Oct 2016 890

Etapa secundă a Cupei „Mării Negre“ se dispută duminică „Căutăm viitori campioni ai Constanţei la ciclism”

20 May 2016 1224

Trei etape pline de spectacol Cupa Mării Negre aduce în competiţie la Constanţa copii pe biciclete (galerie foto)

06 May 2016 1406

Sâmbătă, e prima etapă Copiii se întrec la ciclism la Constanţa, la Cupa Mării Negre

05 May 2016 1856

Editorial Uite luna, uite farul, uite primul 1 Mai fără Salvamarul!

30 Apr 2015 1229

Arimex Comexim 2000 SRL va ridica o troiță în Mamaia Petre Preda - „Troița este întâlnirea cu Dumnezeu, prilej de încântare și reculegere“

01 Apr 2015 2079

La iniţiativa Arimex Comexim 2000 SRL Eroii Revoluţiei din 1989 şi cei patru salvatori SMURD decedaţi, comemoraţi la Constanţa

22 Dec 2014 1744

Ştiaţi că...? Astăzi, Laura Stoica ar fi împlinit 47 de ani... (video)

10 Oct 2014 1616

În acest weekend Rutierii amatori participă, la Constanţa, la Campionatul Naţional

17 Sep 2014 1302

O declaraţie de avere cu probleme? „Nea Ţuţu“ a rămas fără maşini (document)

24 Jul 2014 1599

Prietenul... la masă caldă se cunoaşte De ce fac apropiaţii lui Mazăre gesturi de caritate

12 Sep 2013 2628

Unde ne cazăm în sudul Litoralului

31 Aug 2013 1138

Peste 200 de sportivi se întrec la handbal pe plajă la Mamaia

25 Jul 2013 1406

Festival de handbal pe plajă la Mamaia

24 Jul 2013 854

PSD se reuneşte, mâine, la un hotel din Mamaia. Se dă startul precampaniei pentru europarlamentare

19 Jul 2013 2155

Rutier constănţean, pe podium în prologul Turului Dobrogei

30 May 2013 901

Cicliştii de la „Turul Dobrogei” au participat la prologul competiţiei

30 May 2013 1083

Zilele Medicale MEDSTAR 2000 - ediţia a II-a

14 May 2013 1239

Alertă într-un hotel din Mamaia

04 May 2013 779

Fiscul scoate la vânzare hotelul Siret din Mamaia

03 Feb 2013 4819

Comandantul Serviciului pentru Imigrări Constanţa îşi întregeşte terenul din Mamaia (document)

19 Nov 2012 2963

Festival Naţional de Handbal, în staţiunea Mamaia

14 Aug 2012 829

Mamaia-Mamaia Mazăre şi soluţia turismului sexual

04 Jun 2012 2538

„Stăpânii" Mamaiei?Naşul Mazăre, cu teren pentru finul Iorov

01 Jun 2012 1343

Mazăre şi paradisul parcărilor din Mamaia

15 May 2012 1302

Sirenele din largul mării, uitate de Mazăre pe drum

09 May 2012 836

Teleschi nautic pentru sportivul Mazăre

08 May 2012 1313

(Ne)Realizările lui Mazăre Pasarela inaugurată - întâmplător - cu nouă zile înaintea alegerilor

07 May 2012 1324

Vasile Chirondojan, la ceas aniversar

29 Apr 2012 3101

Primarul Mazăre şi păguboasa afacere Telegondola

23 Apr 2012 1863

„Privilegii" pentru constănţeni, de la Mazăre Gloria pierdută a barierelor din Mamaia

11 Apr 2012 744

Da` trotuaru`, domnu`, trotuaru`? Craterele, primarul Mazăre şi promisiunile de asfaltare

29 Mar 2012 1044

Vânzător pentru George Naghi Dumitru Mihail Hess a trecut în nefiinţă

16 Sep 2011 1508

În iunie, ABADL a strâns 2000 tone de alge de pe plajă

14 Jul 2011 492

Aproape 2000 tone de alge, stranse in aceasta luna de pe plajele litorale

14 Jul 2011 680

Jurnalul de Constanţa A început sezonul… canabisului la mare

07 Jul 2011 420

Peste câteva ore începe Seawolves Bike Fest. Iată programul

10 Jun 2011 869

Seawolves Bike Fest

03 Jun 2011 1402

Seawolves Bike Fest 2011

29 May 2011 1562

Boss-ul de la Cleopatra dă de băut

29 Apr 2011 1283

Campania Litoral Curat a ajuns la final

15 Sep 2010 923

Fly Project in Summer Crush Mamaia

25 Aug 2010 1038

Concert Directia 5 in Club Bamboo

14 Aug 2010 946

Replica Se pregateste privatizarea SC Neptun Olimp si SC Mamaia SA

17 Jul 2010 965