Fostul consilier Vasile Chirondojan îşi întregeşte proprietatea din staţiunea Mamaia. Consilierii locali trebuie să aprobe vânzarea unui teren

SC Mamaia 2000 SRL a depus încă de anul trecut la Primărie cererea de cumpărare cu nr. 148579/20.11.2017, pentru terenul în suprafaţă de 29,00 mp din zona Complexului Cleopatra.
Societatea aparţine fostului consilier local Vasile Chirondojan, asociat unic în societatea Mamaia 2000 SRL, care a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 28 martie a.c., şi un certificat de urbanism - nr. 1296. Actul a fost emis pentru „supraetajarea parţială corp C1 cu structură uşoară şi modificare terasă existentă în terasă circulabilă - intrare în legalitate“, făcând referire la hotelul Cleopatra din Mamaia.

Solicitarea lui Chirondojan, care va intra la votul consilierilor, face însă obiectul unui proiect de hotărâre de Consiliu Local Municipal inclus în şedinţa din această săptămână. Potrivit proiectului de hotărâre, terenul reprezintă diferenţa din măsurători rezultate ca urmare a întocmirii documentaţiei cadastrale identificate cu numărul cadastral 232039, înscrisă în Cartea Funciară a UAT Constanţa 51 a încheierii de intabulare nr. 12808/01.07.2005 emisă de OCPI Constanţa, proprietate privată a municipiului Constanţa.
 
Reglementările şi funcţiunile urbanistice aprobate sunt de „alimentaţie publică şi circulaţie pietonală“, conform raportului Direcţiei urbanism nr. R20361/08.02.2018. 

Despre Mamaia 2000 SRL

Înfiinţată în anul 1993, Mamaia 2000 SRL are sediul social în Mamaia, Complex Cleopatra. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociat unic şi administrator este Vasile Chirondojan, născut pe 29.04.1946, în comuna Stănişeşti, Bacău. Mamaia 2000 SRL desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.

Firma are următoarele puncte de lucru: bază de agrement, închiriere de cabine şi vestiare, duşuri, materiale pentru plajă; patiserie, simigerie Complex Cleopatra; bar-terasă, disco-bar, autoservire, bar-terasă-cramă, magazin cu mărfuri generale Complexul Cleopatra; municipiul Constanţa, bulevardul I.C. Brătianu nr. 28.

În anul fiscal 2014, firma cu trei salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.703.235 de lei şi un profit de 632.348 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea cu zero salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 2.366.858 de lei şi un profit de 510.351 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 nu a fost prezentată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14085

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 734

Amânare în procesul intentat de Primăria Constanța moștenitorilor fostului consilier, Vasile Chirondojan

23 Feb 2024 955

Primăria Constanța a emis un certificat de urbanism pentru Mamaia 2000 SRL. Ce prevede?

16 Nov 2023 904

Cristian Panait și Sanda Mirela Guță ridică blocul de șase etaje de pe bulevardul Mamaia. Pot începe lucrările

18 Feb 2023 3666

Amendă pentru investitorul care ridică un turn de 15 etaje în stațiunea Mamaia. Cine este și care este motivul

07 Nov 2022 2215

Teren din Mamaia, concesionat până în 2050! Afaceriștii sunt nemulțumiți de prețul fixat de Primăria Constanța! (document)

23 Nov 2021 5157

După blocul de 15 etaje, din Mamaia, Cristian Panait de la MCF Construct 2000 SRL va construi case în Constanța

12 Nov 2021 5760

Redevență restantă la contractul de concesiune pe 30 de ani. MIG 2000 SRL a declarat recurs într-un dosar deschis de autorități

07 Aug 2021 1774

Constanța Fără porumb și covrigi pe plajă. Vânzătorii ambulanți, amendați de polițiști

05 Aug 2021 2369

Acțiune pe plajele din Năvodari și Mamaia Nord Comerțul ilicit și abuzul asupra animalelor, în atenția polițiștilor

16 Jul 2021 1774

Constănțeanul supărat. „Ce poate fi mai înălțător decât să muști cu poftă dintr-un hotdog stând cu fundul pe o piatră funerară de 2000 de ani?”

10 Jul 2021 4219

Decizii luate de moștenitorii fostului consilier local PSD, Vasile Chirondojan

28 Jan 2021 2505

Serviciul Român de Informații, adversar al municipalității, în instanță, de șapte ani. Ce își dispută și când se va judeca dosarul

13 Jun 2020 1879

Prefectura Constanța a atacat în instanță o concesiune pe 30 de ani, aprobată de CLM, fără licitație, în stațiunea Mamaia! (documente)

08 Jun 2020 4632