Grevă japoneză în administraţia publică locală Legea salarizării generează proteste printre funcţionarii primăriilor, ai SPIT şi ai CJC

Angajaţii din administraţiile publice din municipiul Constanţa, din Consiliul Judeţean şi din cadrul primăriilor din judeţ vor declanşa, astăzi, acţiuni de protest, urmând ca, în funcţie de alegerea fiecărei federaţii sindicale, aceştia să intre în grevă japoneză, grevă spontană sau să picheteze instituţiile.
 
De asemenea, săptămâna viitoare, când proiectul legii salarizării va fi dezbătut în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, ce are vot final, sindicatele din administraţie anunţă miting în faţa Palatului Parlamentului, aşa cum a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, preşedintele Confederaţiei Cartel Alfa, Ion Caraignat. Acesta a precizat că se vor afla în grevă japoneză atât salariaţii din Primăria Constanţa, cât şi cei din Primăriile Mangalia, Cernavodă, Năvodari, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, dar şi membrii Sindicatului Tomis, care are nuclee sindicale în alte 60 de primării din judeţul Constanţa.
 
Astfel, Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Constanţa, constituit în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, şi grupa sindicală 3, constituită la nivelul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa, organizează acţiunea de protest - grevă japoneză pe durata întregului program de lucru, în data de 25.05.2017 - susţinută de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa.
 
Salariaţii din administraţia publică locală Constanţa susţin că acţiunea de protest a fost generată de lipsa reglementării unei grile de salarizare exprese şi unitare, care să stabilească nivelul salarizării personalului din administraţia publică locală. Astfel, potrivit proiectului legii salarizării, remuneraţia angajaţilor din administraţia publică locală este lăsată la latitudinea aleşilor locali, fapt care va genera discrepanţe salariale între angajaţii care au aceleaşi funcţii, aceeaşi vechime, activitate similară şi lucrează în aceleaşi condiţii, fapt ce contravine chiar principiilor reglementate de proiectul de lege.     
 
„După cum se cunoaşte, administraţia publică locală este singura familie ocupaţională care nu are grilă de salarizare în proiectul legii salarizării, stabilirea salariilor fiind dată în competenţa consiliilor locale/judeţene“, se precizează în comunicatul transmis.

Legea salarizării a trecut de Senat 

Vă reamintim că proiectul legii salarizării a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă, termenul-limită pentru depunerea amendamentelor fiind 29 mai. Comisia pentru muncă urmează să dea raportul pe 6 iunie, în timp ce Comisia pentru buget şi cea juridică vor fi sesizate pentru avizare.
 
Plenul Senatului a aprobat, ieri, Legea salarizării, cu 85 de voturi „pentru“, zece voturi „împotrivă“ şi 12 abţineri, fără să admită niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de muncă săptămâna trecută.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zi de grevă japoneză la Muzeul Național de Istorie a României

04 Apr 2024 475

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 546

Acțiuni de protest în Vămi! Vameșii anunță greve japoneze ca prim pas

17 Dec 2023 837

Începând de astăzi, farmaciile intră în grevă japoneză. Care sunt nemulțumirile

18 Oct 2023 1262

Grevă japoneză declanşată de angajaţii din Oficiul Naţional al Registru Comerţului!

14 Jul 2023 884

Grevă japoneză în instituțiile publice de sănătate și asistență socială. Ce revendicări au sindicaliștii

07 Jun 2023 889

Procesul dintre conducerea Școlii 30 „Gheorghe Țițeica” și Consiliul Local Constanța continuă. Când e următorul termen

30 Jan 2023 1434

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București, în greva japoneză pe durata întregii zile de muncă

06 Jun 2022 1186

Când se pronunță judecătorii în dosarul deschis de Școala 30 „Gheorghe Țițeica” împotriva Consiliului Local Constanța

21 Mar 2022 1978

Asociațiile de Elevi organizează grevă japoneză în această săptămână

10 Jan 2022 1510

Situația de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța a ajuns în instanță

24 Sep 2021 5061

Grevă japoneză la Școala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Țițeica” în prima zi de școală

11 Sep 2021 3106

Membrii SANITAS din cadrul SCJU Constanța, în grevă japoneză

07 Oct 2020 2327

Grevă japoneză în întreprinderile și organizațiile afiliate Cartel Alfa. Detalii

03 Oct 2018 1708

Personalul din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportul e astăzi în grevă japoneză

19 Jul 2018 2070